Te uită şi cugetă: curg norii.
Până şi izvoarele nesfârşite
se topesc şi dispar
ca şi cum n-ar fi fost.
Darămite omul.
N-au intrat în aceeaşi fotografie, dar norii ce curg în prima dispar subit în cea de-a doua „preţ” de un brad. Aşa se duc şi clipele omului, când sunt o grămadă numai bună de risipit, când nu mai sunt deloc.
Vine o zi când realizezi că omul de rând e totuna cu umbra sa: dispare odată cu ea.
🙂