Acum doi ani a existat un moment cand nu-mi puteam duce o cana plina cu apa pana la gura. Articulatiile dintre brat si palma, ale ambelor maini, imi cedasera parca, pentru totdeauna. Cum frustrarea, neputinta, amaraciunea nu m-au ajutat la nimic, am hotarat sa schimb ceva.
Daca-mi amintesc de doctorita care m-a iradiat inutil de trei ori (spatele, nicidecum mainile) sau de alt doctor care mi-a confirmat doar ca prima era o idioata, mi se urca sangele la cap.
Am cunoscut-o insa pe Nico si cu sedinte saptamanale de kinetoterapie mi-am recapatat fortele si m-am facut bine. Mi-am intarit musculatura bratelor, a coloanei, ca orice efort sa fie bine distribuit si astfel, firavele mele articulatii, sa nu se mai simta… nesustinute.
Imi amintesc de asta pentru ca anul trecut incepeam sa urc pe munte si ma temeam ca problemele vor reveni, ca nu voi face fata efortului. Cum n-am stiut si nu voi stii niciodata din ce cauza au aparut acele dureri, poate fi orice si oricand pot reapare: frig, efort, stres, imunitate scazuta, reumatism etc.
Nu pot spune ca n-am mai avut probleme, caci au mai fost, dar n-am vrut sa le cedez pe motivul ca sunt inca prea tanara pentru ele si-mi doresc, inca, prea multe.
Aseara am fost cu Radu (multumesc Radu!) si Andrei la un panou de boulder (asta inseamna catarare libera, fara coarda, pe un panou cu prize, avand diferite inclinatii si surplombe, iar „aterizarile” se fac pe o saltea 😀 ). Aveam ceva emotii amestecate cu entuziasm.
Entuziasmul a disparut cand am vazut peretele si prizele si s-a transformat in pofta de munca. Emotiile s-au transformat insa in multumire caci mainile mele, altadata neputincioase, si-au facut treaba. Nu zic c-a fost usor… ca n-a fost, dar am incercat, am putut, am reusit chiar sa duc la capat corect unul din traseele marcate pe panou.
Azi ma dor toate – o durere oarecum rezonabila dupa aproape doua ore de efort. Ma uit la maini. Am niste bataturi zdravene, iar in palma dreapta zace capodopera: o julitura usturacioasa de la o priza dificila pe care odata prinsa n-am vrut sa-i dau drumul cand voia ea. Am repetat exercitiul si m-am mai julit odata. Dar nu e decat inceputul a ce va fi sa vina si eu stiu asta.
Ce-am vrut sa spun de fapt cu aceasta poveste, este una dintre teoriile mele:
De cele mai multe ori suntem vulnerabili, putem trece peste, putem reusi atat de multe inca sa uitam de momentele de slabiciune, dar e important sa ne pastram conectati la ceva care sa ne-aminteasca mereu ca suntem oameni, ca putem gresi, ca avem limite, ca putem oricand cadea si mai rea decat caderea e dezamagirea de sine.
Mai important decat ceea ce ne dorim sa fim, e cine suntem.
Radu, chiar a fost super! Mi-as fi dorit sa am ceva mai multa forta si sa rezist mai mult timp pe panou, dar e timp!
Ma bucur ca v-a placut macar un pic experienta, cel putin primele dati poate fi destul de interesant.
Apropo de parti ale corpului care se busesc inexplicabil, am doi prieteni destul de sedentari care au inceput sa aiba probleme cu genunchii fara nici un motiv anume, unul din ei a trebuit sa se opereze iar celalalt e acum la fizioterapie.
In legatura cu teoria, nu pot sa zic de acord. Cred ca una din cele mai faine chestii atunci cand esti tanar e senzatia ca totul e posibil, si incerc sa transmit mai departe senzatia asta de ori de cat ori pot. Totul tine la ce te gandesti mai mult, si parca e mai frumos sa te gandesti la ce poti sa faci decat sa te gandesti la lucrurile care te depasesc.
Buna,
Ehee! si durerile cele mari parca de-abia acum incep 😀 dar cum vremea se anunta urata si ploioasa, voi sta acasa sa ma „recuperez”.
Nu stiu sa-ti zic exact cum se numea sala(daca-mi amintesc revin), e undeva de la Piata Leul in jos, spre Grozavesti, pe soseaua aia recent facuta, dar momentan inchisa.
O seara buna si sa ne revedem cu bine 🙂
Salut! Exact aceeasi senzatie am impartasit-o si eu fix in urma cu o saptamana – prima urcare m-a dat putin peste cap pentru ca ma asteptam sa fie mult mai usor, in schimb la finalul serii am ramas cu aceleasi suveniruri : bataturi in palme, dureri de muschi in tot corpul dar cel mai important pofta de munca si senzatia ca sigur voi reveni. Succes in cele ce vor urma 🙂
PS: La ce sala ai fost?
Eu am luat multa aspirina si trec.. in vreo 5 zile asa :)) Probabil ati fost la „Ecran”. Eu am fost undeva pe langa Universitate, in incinta unei scoli generale. Weekend placut!
Da, la Ecran am fost :”> Initial si eu tot la scoala de langa Universitate voiam sa ma duc. Aspirina n-am apucat sa iau si nici nu mai iau acum. O sa incerc cumva sa fac ceva miscare zilele astea, sa mai reduc din efecte.