Ieri am avut parte de o experienţă destul de plăcută, zborul, şi deşi nu am prea multe zboruri la activ, mă simt de parcă aş fi zburat dintotdeauna. Mi-am dat seama de asta neavând nici cea mai mică emoţie de dimineaţă şi nici la decolare şi observând încordarea unora am realizat lipsa propriei încordări: mă urcasem în avion ca-n autobuz.
Au fost de fapt două zboruri, cel de-al doilea fiind chiar interesant căci avionul era ceva mai mic, cu elice şi zbura la o altitudine destul de joasă care să-mi permită să mă zgâiesc la obsesia nemţilor pentru perfecţiunea organizării pământului, dar şi la norişorii superbi peste şi prin care am trecut cu tot cu turbulenţele aferente.
Multe dintre drumurile dintre parcelele cultivate par de pământ însă sunt asfaltate (au o lăţime de cca 1.5m) şi lumea merge pe-acolo cu bicicleta sau rolele. Din ce-am mai observat în treacăt e că satele şi orăşelele sunt pline de verdeaţă, mulţi pomi fructiferi, mai ales meri (chiar şi prin oraş e plin de meri plini cu mere), iar unele localităţi par desprinse dintr-o machetă şi mutate cu mâna în mijlocul naturii. În schimb, nişte dealuri amărâte la orizont, nici urmă de munţi şi o limbă din care numai filozofi se pot cu uşurinţă naşte…
Nu ştiu dacă te poţi sătura de atâta perfecţiune şi organizare, dar mi-e sigur că te poţi la un moment dat plictisi. Cert e că ne-om dori curăţenia şi îngriirea nemţilor, dar ne lipseşte ceva din genă ca să fim în stare. Nemţii şi-or dori sălbăticie că mi-e clar că le lipseşte precum păsările le lipsesc din pădurile cele prea tinere, replantate. Noi cu sălbăticia stăm încă bine, dar nu pentru mult timp…
Cumva, natura creează un echilibru între oameni şi în faptele lor asupra naturii şi e ciudat să observ cum „natura artificială” mă impresionează ca un exponat de muzeu, dar nu-mi trezeşte apropieri sufleteşti din care să rezulte o exaltare de durată pe care o pădure de Cozia sau de Ciucaş şi numai din amintiri mi-o tresaltă.
p.s. elicea aia se învârteşte de nu se vede, însă aparatul foto o „vede” de parcă ar sta pe loc. La prima observare a fenomenului mi-am simţit ochii mari de mirare însă întotdeauna există o explicaţie 🙂
Din punct de vedere al salbaticiei cred ca diferenta e in primul rand intre munte si campie, si nu neaparat intre Germania si Romania. Adica si la noi prin campie urmele de salbaticie au fost de mult alungate de mana omului, si au ramas doar pe la munte unde omului nu i-a fost usor sa faca chestia asta.
Ce mi se pare interesant totusi e ca oamenii au totusi foarte multe parcuri nationale, in care incearca sa lase natura sa-si reia drumul natural, doar ca dureaza ceva timp pana ce se intampla chestia asta.
Dar ce-i cu tine in Germania?
@Radu: la noi eradierea salbaticiei ar putea insemna defrisare, dar cum in locul defrisarii nu se replanteaza sau amenajeaza, tot la salbaticie se ajunge. Un fel de restart ca sa ma exprim in termeni „moderni”. Unde mai pui ca noi avem salbaticie si in oras, stiu eu niste zone unde n-ai avea tupeu sa te aventurezi si e vorba de maracini, caini si alte jivinii care misuna pe-acolo 😀
@Geocer: Cu serviciul, o delegatie de cateva zile 🙂
Explicatie: Elicea sta pe loc in poza datorita timpului de expunere foarte mic(gen 1/1000) pe care l-ai folosit cand ai facut poza.