Crosul 15 Noiembrie – un experiment reușit, o organizare „merge și-așa”

și-am ajuns și eu la Prefectură! De data aceasta în alergare, dar cum am fost și altădată, sunt gata și pentru proteste, libertatea de exprimare nu e doar pentru facebook și blog etc.

Suntem în an centenar, locuiesc în Brașov și am văzut anul acesta documentarul „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. În 15 noiembrie 1987, în plin comunism obedient, muncitorii de la Autocamioane Steagul Roșu s-au revoltat și au pornit din fabrică spre Prefectură. A fost prea devreme să înceapă Revoluția, dar a fost un semn că se poate. Crosul își propune să refacă traseul revoluționarilor, să comemoreze curajul lor și a ajuns iată la ediția 29.
Dar cum suntem români… aproape în fiecare an acest cros lasă un gust amar multor alergători (mai ales celor care au participat și la alte competiții), dovadă că nici nu mi-a fost recomandat. Am participat din motive personale, dar și simbolice și probabil voi reveni la bicentenar (haha) sau când se vor schimba anumiți oameni implicați în organizare.
Altfel, sunt foarte mulțumită de rezultatul personal, am savurat intensitatea cursei.

11 noiembrie 2018, Brașov
Competiția Crosul 15 Noiembrie, 5km, 20m+
Timpul meu: 21’17”, o medie de 4:16min/km, loc 7 open alergătoare amatoare, loc 6 categorie 31-45 de ani (prima amatoare 18’24”, prima atletă legitimată 15’12”, primul atlet legitimat 13’45”).

Alergarea mea

La cursele scurte pe asfalt se pare că e totul sau nimic, dintr-o bucată, unu la unu cu antrenamentul pe care ai apucat sau nu să-l faci sau cu talentul nativ. Dacă ai o problemă cât de mică, n-ai timp să te redresezi, să repari ceva, să schimbi strategia.

La alergarea montană mai vine o urcare la pas, mai negociezi cu pulsul pe o curbă de nivel, te mai lași dus de peisaj și scoți motivația la suprafață, dar la 5km de plat până să-ți pui întrebarea „cine m-a pus?” ești deja la jumătate. Chiar am avut la un moment dat senzația că dacă aș vrea să forțez, corpul nu va coopera după o anumită limită și că doar cu antrenament specific de viteză voi negocia împingerea acelei limite.

Nu m-am antrenat pentru 5km deși alerg relativ des această distanță, dar știam că pot susține un ritm de patru minute și ceva pe kilometru dacă nu mă doare nimic. Mi-am dorit și un „personal best” și chiar cred că l-am reușit, chiar dacă există o alergare SF din perioada Montreal, însă atunci am înregistrat cu telefonul. Provocarea rămâne, voi bate cândva și acel timp de 20 de minute.

Emoțiile de la start se amestecau cu tot felul de impresii bizare, mulți atleți de club ce se încălzeau temeinic, mai ales copii, cei doi crainici care se auzeau în microfon alternativ formau un duo trecut-prezent ce mă lua cu fiori: cel tânăr anunța frenetic apropierea startului, dar cel în vârstă, probabil un antrenor după ticurile verbale, certa de zor pe cele care nu eliberau drumul, la un moment dat chiar răstindu-se deși nu era cazul. Exagerez poate, dar mi s-au părut foarte comuniste intervențiile lui.

M-am poziționat mai în spate, căci deși la 11 fix porneam doar noi fetele, se îndesiseră bine de tot rândurile din față. Oricum, nefiind cazul alergărilor montane când se intră pe poteci și se formează ambuteiaje, aici aveam toată strada pentru depășiri.

Am pornit ceasul, s-a tras startul și în alea câteva secunde lente până chiar am trecut pe sub poartă, am realizat că aceasta poate fi o zi bună dacă atitudinea e pe măsură.

înainte de start, cu emoții și curiozitate și o pornire relaxată în cursă

Și în plină stare de grație, până să crească pulsul, am simțit cum îmi alunecă centura de puls de sub bustieră și cum se duce la vale pe coaste și se proptește în cealaltă centură, cea cu telefonul. Buun! Am rezolvat-o și pe asta, voiam și eu să văd maximul la care pot ajunge în condiții de cursă și se vede treaba că o folosesc atât de rar încât nu am potrivit-o cum trebuie.

Am crescut treptat ritmul și am început să depășesc, chestie care a funcționat până la intrarea pe Calea București unde deja eram înconjurată de ritmuri susținute. Foarte multe fete și fetițe și chiar am avut o strângere de inimă să le depășesc, voiam să le spun să nu se lase, dar aveam senzația că dacă vorbesc, pierd energie.

Apropo de energie, n-am vrut să mai sufăr de cald ca la Gorun Trail și bine am făcut! Mi-a fost puțin frig fără bandană, cu mânecuțele care se tot lăsau, însă compensau centurile alea atârnându-mi de mijloc. Și dacă tot am enumerat echipamentul, în picioare am avut niște încălțări uzate de alergare montană, un fel de „bărci”, însă nu am ceva ok de asfalt și nici nu consider că merită investiția.

Trecuse un kilometru și nu mă durea în dreapta, iar ceasul zicea că mă mișc bine. Bulevardul era liber, oameni se uitau de pe margine la noi, Brașovul mi se părea încă o dată frumos și primitor, sunt recunoscătoare că locuiesc și alerg aici.

Îmi propun să depășesc, să cresc ritmul fără să forțez, să am continuitate și nu izbucniri. Mi-a mers o dată, de două ori, de trei ori, de multe ori până la finiș. Trecusem de jumătate și durerea din dreapta părea să fie acolo ca o umbră, însă am simțit că va rămâne doar o umbră. Chestia asta m-a relaxat brusc, chipul mi s-a descătușat și cred că am zâmbit non-stop până la final, independent de efortul depus.

La intrarea pe Bulevardul 15 Noiembrie mă simțeam chiar bine știind că acum e timpul să mă mobilizez. Evident, nu eram singura. Niște fete s-au îndepărtat considerabil, de altele m-am apropiat eu și am trecut pe lângă ele cu o respirație de marfar, dar culmea! confortabilă cumva.

De la teatru am început să accelerez, mi s-a pus un soi de nod în gât și parcă se strecura și o senzație de vomă, chestie ce mi s-a părut normală în condițiile date, îmi depășeam totuși niște limite și totodată încă două fete.

Trei, patru copile și junioare au zvâcnit de undeva din spatele meu, le-am auzit un soi de strigăte de (auto)încurajare, m-au întrecut, iar eu m-am bucurat pentru ele, doar sunt viitoare sportive. Am sprintat la rândul meu, depășind încă o fată ce părea din categoria amatoare, ca mai apoi să trec pe sub marele „balon” cu ochii ațintiți pe tabela ce arăta 21:17 minute – deloc rău! pentru așteptările mele și asta a fost, o mică victorie cu mine însămi.

dintre fotografiile oficiale ale evenimentului: pe bulevardul 15 Noiembrie și mai apoi aproape de finiș

Puteam să sprintez de mai devreme cu măcar o sută de metri, mai aveam energie, puteam să forțez încă de la jumătatea cursei, dar nu cred că aș fi putut scoate un timp mai mic de 20 de minute.

Mi-a plăcut intensitatea cursei, sigur o să mai fac experimente de felul acesta și deși sunt 99% pentru alergarea montană, un 1% merge dedicat și platului, asfaltului. N-ar strica nici o tehnică mai bună, antrenament consecvent și încălțări adecvate.

bucuria trecerii liniei de sosire, multe felicitări colegului meu de serviciu Lucian, el a fost eroul zilei (observați tricourile PSS, da?) și mulțumiri familiei că i-am pus toată dimineața pe drumuri și tot nu au ajuns să mă vadă la sosire – data viitoare promit să alerg și mai repede 😉


Despre (sau pentru) organizatori

De bine:
– startul chiar din interiorul fabricii, faptul că există a 29-a ediție
– mulți voluntari pe traseu, fotografi
– din kit: cărticica cu benzi desenate despre revolta din 1987
– oportunitatea de a alerga prin oraș fără să stau la semafoare, de a alerga alături de sportivi de performanță

Ce n-a fost bine:

– kitul anunțat nu a fost același cu cel primit;

– punctele de alimentare pe traseu și la sosire s-au tradus în câteva baxuri de apă plată la sosire, iar în Piața Sfântul Ioan a fost fiecare pe cont propriu (s-a investit mai mult în ditamai scena, că dă bine în poze) – se vede că oamenii de la atletism nu frecventează concursurile de alergare montană, ar avea ce învăța de acolo!

– deși au fost mai mulți amatori, organizatorii s-au concentrat pe concursul alergătorilor legitimați, iar asta s-a tradus și pe migrarea crosului de la unul popular, comemorativ la unul… exclusiv sportiv – organizatori fiind Asociația Județeană de Atletism Brașov, afiliată a FRA. Nu e nimic rău în asta, să fie un cros omologat de 5km și cu prezență internațională (pentru care s-a cotizat din taxa amatorilor, desigur), dar dacă vrei să încurajezi sportul de masă nu te comporți cu amatorii de parcă ar fi niște unii care sunt buni la start, dar apoi e mai ok să-și vadă de ale lor și să primească un cașcaval și-o brânză tartinabilă pe post de premiu;

– „umflări” comuniste gen: oficial au fost „peste 1300 de alergători”, dar în realitate dacă însumăm: 524 alergători la crosul de 5km + 400 de copii la Cursa Copiilor + două-trei familii la Cursa Familiilor, ajungem poate la 1000 cu tot cu însoțitori, antrenori;

– albumele oficiale se pot accesa pe bază de număr și conțin fotografii la dimensiuni reduse, cu calitate scăzută, nepublice (e la latitudinea alergătorului dacă dă share pe facebook, dar pun pariu că mulți nici nu s-au uitat)

– despre clasament se spunea că e online, fiind cronometrare cu cip se presupune că lucrurile merg instant, dar nimeni nu îl putea vedea. Bonus, organizatorii cu mult „respect” pentru amatori, nici nu au afișat niscaiva foi în zona scenei (iar la premiere se mirau că au plecat premianții acasă, că n-au știut pe ce loc sunt…);

– cam mult exces de zel cu blocarea orașului pentru cursă (e totuși un cros, nu maraton), iar în același timp zone precum Aleea Brădiceanu de sub Tâmpa, unde era până de curând parcare, nu mai este accesibilă;

– cozile de la ridicare kituri/înscrieri – amintiri din epoca de aur în contextul în care era și frig și întuneric 😀

Ce-aș vrea să se știe este că apreciez și mai mult în acest context munca voluntarilor, evident puțini și depășiți de situație pe alocuri! Nu stau să povestesc tot, dar ar trebui lăsați tinerii să se ocupe.

Concluzii

Probabil nu voi mai merge la concursuri afiliate FRA.

Dar voi mai alerga la curse de asfalt pe viitor, la cele organizate în regim privat sau de asociații care pun preț pe alergători oricât de amatori sau de profesioniști sunt ei.

Mi-aș dori ca acest cros să fie unul al sărbătorii sportului și nu o ambiție sau afacere (sau totuna), o cursă populară cu taxă zero sau modică pentru brașoveni, să sporească real numărul celor care vor veni să alerge, adică al amatorilor căci din rândul lor se vor ridica și acei copii pe care federația poate îi caută pentru a crește campionii de mâine.

Iar 15 Noiembrie să și însemne ceva la capitolul atitudine, se comemorează curajul iar nu tupeul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.