La mulți ani Vio!
a fost o plăcere, data viitoare om găsi și pestrița.
N-am mai mers pe bicicletă de aproape un an, iar când m-am urcat în șa în fața blocului m-am șerpuit puțin în căutarea echilibrului. Pe BlueLady am vândut-o la plecarea din Canada și m-am reîntors la Juli(e)ta mea. E grea al naibii, eu am luat-o??! eu se pare, pe vremea când 16kg nu mă înspăimântau ca acum. Pentru mine bicicleta înseamnă mijloc de transport… între o plăcere și alta, plăceri vizuale, de cunoaștere a locurilor și automat sportive, dar nu prea sportive. De data aceasta m-am folosit de bicicletă ca să ajung de la o rezervație la alta.
25 aprilie 2015,
Claudia & Vio
40km pe bicicletă din care vreo cinci pe lângă (pe hartă cu roșu), plus nenumărați alți kilometri de mers pe jos prin reservațiile din aproprierea Brașovului: Dealul Lempeș și Mlaștina Hărman, Pădurea și Mlaștinile eutrofe Prejmer
Album foto.
Când aud de Brașov îmi strălucesc ochii, sunt atâtea de făcut în zonă, atâtea altele pe lângă marea dragoste muntele. Ca drept exemplu, dintr-un grup de șase prieteni Mike a fost la maraton, Radu, Andrei și Octavian s-au dat pe cursiere până la Sf. Ana, iar eu și Vio înarmate cu biciclete și mult entuziasm am plecat să cotrobăim prin rezervații după minunile… naturii. Nu exagerez când spun cotrobăire pentru că e cel mai bun cuvânt pentru a ilustra verva cu care am am cercetat sălbăticia dincolo de poteci. Ce-am găsit? Experiență 🙂
Încă de la prima oprire, Dealul Cetății Lempeș, am dat semne că nu nimerim intrarea oficială. Din Sânpetru se face dreapta pe undeva de se intră pe un drum forestier doar că nouă ni s-a părut mai interesant să ne infiltrăm printr-o plantație și apoi prin tufișuri de rugi și păducel. Cu bicicletele după noi desigur. Eu pe Julieta am târât-o în câte moduri m-au ținut puterile, data viitoare iau și o sfoară după mine s-o leg și s-o trag la deal.
Distracția s-a terminat repede pentru că am găsit Rușcuța de primăvară (Adonis vernalis), o frumusețe de floare, una dintre cele pentru care și venisem. După ce am pozat-o pe prima de numa’, că așa se întâmplă de fiecare dată – prima-i fruntea, am descoperit că tot dealul e pictat cu verde viu și galben auriu, dar și că pe culme e un drum potecă pe care s-o apucăm mai departe.
Cu încântarea în suflet și împingând bicicleta la deal am descoperit că Dealul Lempeș nu-i chiar mititel (704m), dar că are o pădure și o potecă printr-ânsa ca la manual. Flori (rușcuțe, dediței, stânjenei, covor de brebenei etc.), cel puțin doi iepuri uriași și păsărele mii – cam acesta ar fi bilanțul unui început de zi perfect.
Ne-am dezvoltat și o procedură de lucru: mergeam pe lângă biciclete, le sprijineam de un copac, porneam la căutări și după o vreme reveneam la ele cât să mutăm tabăra puțin mai încolo. Greu ar fi răbdat careva să ne urmeze, dar eu și Vio aveam același scop declarat: să cercetăm pădurea prin cotloanele ce ne păreau mai interesante fără să avem o direcție anume sau o limită de timp.
Cu Dealul am terminat cam pe la trei după-amiază, am reținut poteca-i faină pentru o ieșire la alergat (dus-întors se adună vreo zece kilometri cu câteva sute de metri diferență de nivel) și ne-am îndreptat spre Mlaștina Hărman. Am nimerit-o din a treia încercare după ce ne-am prelins pe lângă garduri și am traversat ogoarele oamenilor. Cu bicicletele după noi.
Apoi am dat și de panourile informative (prezente peste tot după cum aveam să observăm, însoțite de săgeți indicatoare) și am dat și de mlaștină. Numai că mlaștina era perfect uscată, adică avea ceva apă, dar iarba abia răsărea timidă printre uscăciunea de anul trecut cocoșată de zăpadă. Să mă mai iau după pozele de pe facebook din care reieșea că laleaua pestriță e în floare??! Era în floare, dar anul trecut și asta e o realitate des întâlnită: poze fără dată atașată și autori care le prezintă de parcă tocmai ce le-au făcut. Și am mai auzit de surprize din-astea când au plecat oamenii să găsească primăvara pe munte, iar la fața locului era zăpadă de juma’ de metru că pozele îmbietoare fuseseră din alți ani…
Însetate (și flămânde) am poposit în Hărman. Tare fain satul, faină și biserica fortificată motiv pentru care ne-am băut „regulamentara” bere cu lămâie la umbra ei. Vorba vine băut că nu le-am putut găta și le-am scurs în șanț fără prea mult regret înainte de a arunca dozele la coșul de gunoi.
Am pornit spre Pădurea și Mlaștina Prejmer în căutarea lalelei pestrițe. Pestrița n-am găsit-o, mai degrabă pământ pestriț și nu foarte înflorit spre deosebire de Dealul Lempeș unde ne cam prea obișnuisem cu frumosul. Bicicletele, după ceva pedalat pe iarbă printre mușuroaie, au sfârșit legate fedeleș de un copac ca să putem umbla în voie.
Nici aici n-a fost chiar rău. Pădurea e brăzdată de tot felul de canale cu apă, un fel de labirint prin care răzbați căutând un copac căzut pe post de punte, un loc bun de sărit sau, dacă ai noroc, un baraj de vreascuri făcut de harnicii castori. Căprioarele au și ele potecile lor, pe alocuri chiar bune de urmat mai puțin atunci când se cere mersul piticului prin lăstăriș. La capitolul flori mai multe frunze, dar noi am căutat temeinic până când a început soarele să ne dea semne că ar cam fi timpul să plecăm.
Și-am încălecat pe-o șa și-am descălecat curând la trecerea unui canal pe care castorii cu barajul lor îl transformaseră în partea pădurii într-un fel de iaz, iar în partea câmpului, din pricina micii cascade create, într-un pârâu repejor pe care nu-l puteam trece încălțate.
Deja se vedea drumul național și traiectoria spre Brașov ne era clară. Doar umbra pestriței negăsite ne urmărea din pădure, ea și vreo căprioară ce se tot auzea zbughind. E drept că pe panourile informative laleaua nu era prezentă, așa cum nici bujorii nu apăreau și cu toate astea am văzut doi-trei lăstari la o margine de crâng.
Pedalatul la șosea cu trafic, gropi și animale moarte pe post de hopuri n-a fost chiar încununarea zilei, dar ne-am descurcat ținând aproape linia albă și departe șanțul. Tare fain fu și apusul privit fugar din goana bicicletei că deh, dacă te fură peisajul în aste condiții sigur nu devii tablou…
Seara ne-am fi strâns cu toții la împărțit impresii, dar ne era la toți atât de foame, exceptând-o pe Mike, încât nu-mi amintesc prea bine cum au venit și băieții și cum ne-am pornit spre pizzeria Vitto unde berea mi-a dat lovitura de grație de nici pizza aia bună n-am dovedit-o la jumătate. Ba, iaca-mi amintesc dușul cu rol de curățat praful pădurii ce-mi trecuse prin fibra hainelor și care, la primul val de apă, mi-a adus aminte cu usturime de toți rugii ce m-au zgâriat și înțepat. Încă nu-mi stă de umblat la tricou cu mâneci scurte, arăt a scăpată-n copilărie. Și-mi place.
p.s. încă o poză cu vedeta turei – rușcuțaaa! E prima oară când am văzut-o și vă spun: e mult mai frumoasă în realitate și tare delicată la atingere, atât petalele cât mai ales frunzele.
Bere? Sant? Fara Regret? Groaznic!
De la prea multă apă ni s-a tras 😀
Castori, ruscute, Juliete, cetati, ce paleta interesanta! 🙂
Nu-i așa? Asta e România noastră, îmi place la nebune s-o descopăr și am senzația că n-o să mă plictisesc prea curând 😀
Ai povestit faza asta cu berea si marti in Piranha, sau ai tinut-o doar pentru blog?
Marți am băut o (singură) bere adevărată și nu mai pot confirma sau infirma ce am povestit 🙂
Dar da, și eu și Vio ne-am „temut” de infama glorie pe care o aducem grupului prin acest insucces, condițiile erau bune: bicicletă, șanț, umbră, bere 🙂
Multumesc ptr. urare si tura. Abia astept sa mai mergem si sa cotrobaim prin paduri si mlastini, mi-a facut placere sa merg cu cineva care ii place sa mearga hai-hui dupa flori. Chiar daca weekend-ul asta nu te pot insoti sa gasesti cealalta pestrita, sper sa ai succes la gasit cat mai multe flori, daca nu ma pot bucura de ele live macar sa ma pot bucura de ele din poze.
Legat de berea bauta langa biserica, am facut greseala sa bem apa inainte si n-a mai avut loc berea dupa aceea.
Păi facem schimb de picasa-impresii după weekend 🙂
Apa n-a fost doar multă ci și caldă din bidonul de pe bicicletă…
Articolul tau a ajuns pe lista conservarea_biodiversitatii@yahoogroups.com, l-a postat moderatorul. 🙂
A venit un raspuns cu reversul medaliei:
‘Ce nu s-a vazut au fost zeci de panouri si stalpi indicatori distruse si respectiv furati, gard de protectie al mlastinii eutrofe rupt pentru a permite pasunatul cu oi in rezervatie, zecile de caini de la stana si sutele de caini vagabonzi, 2.400. saci de gunoi adunati de studentii de la Silvicultura, elevii de liceu din Brasov si copii de la scolile generale din localitatile limitrofe. Si asta este o actiune ce se face an de an. Studentii care au participat mai multi ani la astfel de actiuni se gandeau deja la actiuni mult mai contondente ce mergeau pana la imbunatatirea calitatii solului cu cei ce arunca gunoaie intr-o astfel de arie si nu le venea sa creada ca zona pe care au lasat-o curata anul trecut inainte de paste este cea de pe care aduna acum atatea gunoaie!
Trebuie sa recunosc ca am avut sprijinul Primariilor din zona pentru transportul si sortarea gunoaielor dar fara voluntariatul studentilor si elevilor zona nu ar fi aratat asa. Si castorii au o mare contributie la remodelarea peisajului.
Ma intreb daca si la anu vom merge in aceste arii protejate si daca vom constata aceleasi lucruri mai are rost sa o luam de la capat?
Am dori sa schimbam panourile informative in fiecare luna si tehnic este posibil. Asteptam cu interes voluntariat si implicare financiara si de la cei care vor sa se mai alature initiativei!
Daca nu aveam proiecte pe aceste zone nu stiu cum aratau!
Ovidiu. ‘
Alte ecouri:
‘Rezervatiile de la Prejmer si Lempes sunt categoric unele dintre cele mai bine administrate arii protejate, nu doar din judetul Brasov ci din tara. Eforturile de management, constientizare si educatie au fost si sunt consistente, iar actiunile concrete de renaturare in mlastina si nu numai au dat rezultate ! Felicitari Fundatiei Carpati si voluntarilor care se implica si rusine celor care distrug sau isi bat joc de aceasta arie protejata simbol pentru Brasov !
Dan Ionescu’
o sa-ti trimit un mail cu toate, daca mai apar 🙂
Mulțumesc Alin pentru mesaje, nici nu mă miră ce aud… Eu am bănuit optimist (sau naiv) că sunt oamenii mai civilizați în partea asta de munte, dar cred că procentul se păstrează peste tot. La nația asta a noastră e suficient un măr putred, n-avem rezistență la obiceiurile proaste 🙁
Superb peisajul, frumos povestit totul, bravo surioara tine-o tot asa, te pup
Și eu te pup, mă bucur că ai trecut pe-aici 🙂
No, faina vreme a fost… si dintr-o poza se vede putin si locul unde stau momentan :))
Recunosc ca de cand sunt aici, nu am ajuns inca pe Lempes, si cred ca e interesanta o trecere spre Harman, peste deal. 🙂
@Marius: locuiești acolo și n-ai urcat pe deal? nu se poate, meri o dată și capătă dependență 🙂
Cate flori frumoase si s-au mai adaugat doua: Claudia si Vio! flori rarisime pe munte. Sa dai cu tunu si nu gasesti prin Bucuresti asemenea flori care sa te insoteasca pe munte prin toate cotloanele si mlastinile. Ahhh, ii invidiez pe posesorii florilor!!
Măi Ciprian, mulțumim, florile la flori trag 🙂
Uite asa aflu si eu ca brebenei le zice alora de umpleau dealurile copilariei (si din ceva motiv nu mi-au placut niciodata), multam 🙂
Diana, brebenelul e o floare destul de comună, dar se întâmplă uneori să iasă ceva neobișnuit și din asta – recent am fost pe un munte unde abia s-a topit zăpada și încă n-a dat iarba nouă, iar pe muntele ăsta calcaros sunt niște gropi rotunde, afundate ca niște oale (doline), iar fiecare dolină era plină de brebenei, doar ele ca niște ghivece, în rest arăta ca toamna. Crede-mă, brebenelul ăsta poate deveni al naibii de interesant când vrea 🙂