Cum am schimbat de ceva timp biroul si sunt scutita in mod nefericit de privelistea macaralelor, iar intinderile zarilor s-au redus la un amarat perete de caramida zarit si asta printre jaluzelele mai mult inchise, am ajuns sa pot privi cerul cu fiecare ocazie cand vizitez baia. Nu chiar de-acolo dinauntru daca va ganditi asa departe, ci doar de la capatul culoarului.
De cateva zile cerul e de-un gri-spalacit si murdar si nehotarat ca un caine obosit ce-asteapta camionul potrivit care sa-l ierte de pacate. Mai mult de-atat caldura il face, pe cer, dar poate si pe caine, sa para ca atarna greu, plin de noxe si razbunator peste orasul care ridica inspre el nuante asemanatoare.
Nu stiu cum sa va spun, dar am simtit ca in sfarsit s-a facut dreptate. Orasul acesta isi merita cerul acesta.