Mi-am propus ca în viitorul apropiat să particip la un anume maraton montan. Cum anul trecut după 7500 m-am jurat că nu mai merg fără antrenament, am zis să mă şi antrenez – în limitele timpului şi spaţiului bucureştean, se-nţelege.
Până acum am ieşit de patru ori la alergat într-o lună. Mult, puţin, nu contează, ideea e că am făcut un efort de mobilizare, ce-i drept nici n-am specificat anul trecut ce-ar presupune antrenamentul.
După prima tură, tălpile mele au intrat în grevă. Platfusul, salomonii de trail running chinuiţi pe asfalt, cei 10 km din prima, greu de spus care din toate acestea mi-au dat durerile ce-au ţinut o săptămână încheiată, însoţite şi de o febră musculară cruntă, dar pe cât au fost de dure, au trecut.
Tura doi a fost o minunată ieşire la Basarbovo unde după kilometrul 2-3 m-a durut în dreapta, după kilometrul 10 m-au luat crampele musculare la gambe şi coapse, iar după cei 15 km câţi au fost în total am rămas cu clasica febră musculară.
După tura numărul trei, rezistenţa a scăzut la 3-4 km, de parcă atunci alergam prima oară. Nu m-a durut nimic, dar pur şi simplu trupul era greu şi abia se târa.
Tura patru a fost aseară. Am început frumos, pe sub castani înfloriţi, şi când totul părea să meargă strună m-a luat o durere abdominală în stânga de nici să merg nu mai puteam. Am făcut pauze, m-am mai chinuit o vreme, ce-i drept, m-a lăsat cât de cât. Am început iar să alerg, plat, pante pe cât posibil, dar m-a apucat o durere în partea dreaptă. Asta n-a mai vrut să treacă şi deşi m-am chinuit să mai alerg, n-am mai avut cu cine. De ciudă am mers pe jos până acasă, chiar dacă îmi venea să mă ţin de burtă ca Toma Alimoş din baladă.
În utima lună m-a tot încolţit o durere de spate, iar acum a devenit una de-a casei. Nu ştiu dacă are legătură sau nu cu alergatul. Din câte lesne am putut concluziona, nici alergatul pe asfalt plat nu-mi prieşte, probabil trebuia să-mi cumpăr şi o încălţăminte adecvată care să mai absoarbă din şocuri.
De fapt, asta nu înţeleg eu în legătură cu alergarea: toate durerile astea au vreun rost, apar din pricina mişcării, vor dispărea pe măsură ce voi continua să alerg sau vor creşte odată cu fiecare încercare?
Îmi place să alerg, uneori chiar mult. Nu mă ajută să ascult muzică de pildă, dar mă ajută ambientul. De fapt, uneori doar ambientul mă face să-mi doresc să alerg mult şi bine. Chiar şi aici în oraş găsesc „motive” de-a mă bucura de natura din jur care deşi e strecurată printre betoane, e la fel de nevinovată şi de frumoasă ca oricare alta. Sălbăticia îi lipseşte, dar din asta au oamenii destul (asta ca să îi jignesc frumos).
Revenind la dureri, nu înţeleg de ce încep toate să mă doară şi-mi pun beţe în roate deşi efortul depus nu e cine ştie ce. Încep să revin la vorba mea, că tot flower-power mi-e stilul de-a merge la maratoane (aşa a mers la cele două la care am fost până acum). Şi dacă nu e asta, atunci o fi faptul că de fiecare dată când încerc ceva, se strâng o grămadă de piedici ca să-mi fie greu şi să-mi fie încercată voinţa??! Habar n-am, dar ştiu că epopeea alergatului nu se va opri aici mai ales că vorbesc despre alergări uşoare şi nu despre cine ştie ce situaţie la limită…
p.s. mă mir că genunchiul stâng, supărat tare pe mine anul trecut, n-a făcut încă fiţe…
Claudia, imi pare rau s-o spun, dar cred ca incepi sa imbatranesti!
@Geocer: pai tot imbatranesc de cand m-am nascut 😀
Ai fi mirat, dar sunt foarte multi care incep sa alerge nu doar la 30 de ani, ci la 40 sau 50, deci asta cu imbatranirea nu tine. Cred ca e o „facatura” a sortii de a ma testa, insa nu-i stiu inca pretul…
Exagerare. Acesta e cuvantul magic pe care il uiti.
Fa pauza 2 saptamani apoi reincepe cu 2 km, treci dupa o saptamana la 3 si tot asa. Intre timp, asculta ce iti spune corpul. Durerea e total diferita de oboseala…. incearca sa vezi care e diferenta si apoi aplica ce ai invatat:
La final de antrenament, vezi sa fii obosita, nu cu dureri. Cand apar durerile e un semn ca ceva nu e corect – prea mult, prea repede, fara electroliti, fara hidratare…. ceva.
PS> oboseala e diferita si de extenuare !
Spor la alergat.
@Darael: crezi ca nu m-am gandit si eu la asta? Dar nu simt c-as fi exagerat…
Hidratarea? Am luat apa dupa mine mereu si-am baut inca de la inceput, n-am asteptat sa mi se faca sete.
Prea mult? Inca n-a fost cazul…
Prea repede? Ei bine, aici ar putea fi un sambure de adevar. Cand alerg singura nu ma pot abtine sa nu alerg de parca as vrea sa prind un tren imaginar…
Electroliti? Asta habar n-am ce-i cu ei – dau un google imediat 😀
Oboseala? Cred ca am strans destula, multa si pe fondul de stres ca vine „marea zugravire” desi Andrei a facut sa para totul mult mai usor 🙂
Si pentru ca stiu ca alergi si ca ai si principii sanatoase, o sa o fi cu luare aminte la p.s.-ul tau. Multumesc.
Shhhh… sa nu se auda in zona de principiile sanatoase dupa care traiesc.
Lumea nu mi-ar mai da niciodata bere sau inghetata sau o farfurie mare cu gratare 🙂 Si daca se intampla asa o sa mor de pofta =))
Lipsa de antrenament.
Durerea e temporara, si oricat de chinuitoare pare o sa treaca si organismul o sa se se caleasca si o sa se obisnuiasca cu efortul.
Momentele in care totul se leaga, si pare usor, si in care alergi prin locuri frumoase, chiar daca sunt rare, o sa le tii minte mult timp de acum incolo.
/Radu.
@Darael: poate inghetata as mai crede, dar bere si farfurie mare de gratare nu prea ;)) Nu te imaginez asa 😛
@Radu: eu nu stiu cum sta treaba cu organismul asta, dar la mine se pare ca dupa ce se caleste, se ramoleste, iar durerea de spate pare cumulata cu cea de stanga-dreapta… sa nu fie pietrele alea de la rinichi tratate cu „indiferenta” anul trecut…
Back.
Dupa calire, ramolire = extenuare ceea ce dovedeste ca prima parte, cea de calire a fost mult prea rapida si neeficienta. Din pacate, dupa extenuare reluarea se face cam de la 25-30% din ceea ce faceai calita fiind. Asadar e mai eficient sa te calesti in timp mai lung 🙂
Daca fugeai 10km de exemplu si au aparut problemele, dupa o pauza se reia antrenamentul cu 2-3km zilnic.
Nu asculta pareri ale unora sau altora, asculta ce iti spune propriul corp. Nu o sa te minta niciodata.
@Darael: stii ce ma amuza? ca ai folosit cuvantul „fuga” si care descrie perfect modul meu de alergare cand ies singura 😀
Si da, ai mare dreptate cu ascultatul, o sa incerc sa ciulesc urechea mai ales ca in wk am planificata o iesire la munte…
Incearca forefoot running si ai grija la alimentatie.
@Dan: interesanta sugestia, multumesc.