… dar nu pentru mult timp. Din experienţa numită zugrăvit şi care e abia la jumătate am înţeles o grămadă de chestii, dar cam toate se reduc la una singură: praful ucide. Orice, dintre care enumăr doar: chef, inspiraţie, calm, poftă de mâncare, dispoziţie de citit / stat pe internet (chiar şi asta!) / privit la tv (de parcă ar fi ceva de văzut…)
Mă uit la puful de plopi ce pluteşte ca-n basme şi dacă zugravii se grăbesc să închidă geamul să nu intre, mie-mi pare de o mie de ori mai acceptabil decât praful care deşi nu se vede zburând, ajunge peste tot, peste şi în toate.
Şi parcă nici praful sau căldura nu mi-ar da frustrări, dacă aş avea chef să fac ceva… să dau acestor zile şi un alt rost înafara aceluia de „paznic” al meşterilor. Aaa, am făcut câte ceva, am observat cum se prepară unele materiale, cum se întinde gletul, cum se montează faianţa sau cum poţi face ca aceeaşi cafea să aibă de fiecare dată alt gust. Sic! asta va rămâne secret.
Că mi-e dor de munte nu mai zic… Am urmărit o parte din poveştile celor care au profitat de cele 4 zile „de 1 Mai” şi ah, să fiu spectator nu e specialitatea mea. Nu zic că nu evadez, chiar şi acum mă las purtată departe de norii albi ce se profilează pe cer peste vârfurile unui tei din care un graur se aude fluierând vesel.
Iar aseară, aseară am simţit venind parfumul florilor de salcâm şi ştiu că a venit pentru mine – salcâmul l-am ochit, nu e chiar lângă blocul meu, e un copac frumos, cel mai frumos dintre toţi.
V-aş fi pus o poză, dar n-am chef nici de poze, însă muzică pot oferi cititorilor mei pe care vă simt plini de răbdare zilele astea…
E o melodie la modă, dar mie-mi place un cover al ei (foarte talentată trupa!) şi deşi e o melodie, repet, la modă, versurile au mult adevăr în ele. Unii dintre noi am trecut prin viaţă prin tot felul de poveşti alb-negru, alţii şi prin cele colorate, iar cei mai norocoşi am cunoscut chiar şi partea necolorată a lucrurilor…