Când războiul nu-ți dă pace

Postavaru Drumul Serpilor Crucur 13 Când războiul nu-ți dă pace

Nici nu mai știu la ce mă gândeam înainte să înceapă oficial războiul, dar acum inevitabil toate converg spre într-acolo. Toate se opresc în loc pentru o secundă când auzi vestea, apoi lumea își reia mersul lucrurilor, totul arată fix ca înainte, dar perdeaua îngrijorării oferă altă perspectivă: oare prețuim ce avem? Oare ne gândim la pace și atunci când nu e război?

Și nu, nu pot considera că aici în Elveția sunt ferită de orice pentru că nu trebuie să aud șuierul unui proiectil ca să mă tem de război. România e prea aproape de Rusia și va fi și mai aproape. Putin vrea glorie de orice fel, inclusiv să fie detestat la paroxism, și vrea război extins pentru asta. Lucrurile nu se vor termina prea curând. Putin și rușii care-l susțin nu au degeaba o faimă a cruzimii. Dar europenii moderni au o faimă docilă: „stai să vedem, să mai discutăm”.

Pentru cei care au uitat, instaurarea comunismului în România s-a făcut de către ruși, apoi de către românii instruiți de către ruși. Cine s-a opus a fost fie omorât, fie târât și torturat prin închisori. Atunci au fost anihilați foarte mulți români de soi bun – de-asta mi se par duși cu pluta iubitorii de „daci liberi” dar și de ruși totodată – adică toți aceia care s-au împotrivit pentru că aveau curaj, principii, mândrie, coloană vertebrală, spirit liber, fie că erau țărani sau meșteșugari sau intelectuali. Rușii au lovit în fondul inteligent al poporului român: nu se poate recupera pierderea de ADN sau educația morală și spirituală din acele familii. E foarte greu să se mai perpetueze valori puternice de către cei care acceptă frica, de obedienți. Smulge din grădină legumele sănătoase și lasă-le pe alea diforme și buruienile și vezi la toamnă ce vei culege!

Pentru că da, după ce trec rușii, în viață rămân doar fricoșii.

Rușii, a se înțelege adepții războiului nu toată populația (pentru care simt milă căci sunt ca noi sub Ceaușescu), au semănat și seamănă frică. Ca și în cazul naziștilor de sub Hitler sau al comuniștilor de sub Ceaușescu, frica e și în interiorul ierarhiei și e suficient să cadă liderul ca supușii să-și reconsidere poziția. Mulții dintre ei sunt sub psihoza falsei puteri, mult mai acceptabilă ca recunoașterea fricii de… ai lui. Evident, rădăcina răului nu moare, e nevoie de o arătură zdravănă (de-aia la noi comuniștii/securiștii au continuat să fie la putere după Revoluție) pe care oamenii buni să aibă curaj să o facă. Eh, dar să nu uităm că românul curajos a fost sistematic ucis sau întemnițat din 1948 până în 1989.

Ucrainienii luptă. Poate vor pierde în două zile sau mai mult, dar deja e irelevant: nu s-au predat. Restul țărilor au ce învăța de la ei, că nu se știe când le vine rândul. E evident că Putin nu se va opri la granițele Ucrainei, iar dacă cerul va îndura vreo ciupercă, Răul va fi același pentru toți.

Cert e că se știe când începe un război, dar nu se știe când și cum se termină. Copiii noștri vor citi cândva despre asta și ne vor întreba, retoric, la modul general: și voi ce-ați făcut?

Răspunsul e în istorie: mulți mor degeaba, statele mari fac prea multă politică și prea puține fapte concrete căci banul e ban, mulți își văd de viață în colțul lor de lume, buruienile acoperă ruinele, eroii anonimi au cimitire simbolice, eroii cu nume și prenume se nasc la fel de rar ca monștrii. Putin e un monstru pe cai mari, iar restul lumii așteaptă – citind/ascultând presa – un Greuceanu.

Nu minimizez deloc cum poate ajuta fiecare individual sau ce fac deja diverse entități private, dar un război nu se poate opri doar cu dovezi de umanitate.

Personal vorbind, nu că toată această scriere n-ar fi doar opinia mea de cetățean simplu, sunt pesimistă.

P.s. Pentru fanii Putin, AUR sau naiv-aspiranții „Basarabia e România”: rușii nu înapoiază nimic, nu fac cadouri, nu ajută pe nimeni. Până acum de la ruși am primit o cangrenă numită comunism, un ticălos de Iliescu școlit perfect la Moscova și o spălare continuă de creiere sponsorizată pe facebook menită doar să destabilizeze. Plus multă, multă ură.

2 Comentarii

  • O opinie:
    Despre politica, in genere… Singura convingere cred ca ar fi specia „om”, din rastimpuri si pana astazi cel putin. Violenta oricand si oriunde. Ne vom naste si maine si inca o mie de ani speram, iar cu toata cartea noastra si cu toate „apk” -urile de maine, ramanem aceeasi specie. Fiecare generatie cu ghinionul ei, de asta sa fim convinsi. La scara istoriei, si comunismul sau alte ideologii mai din vremea noastra vor trece dar specia va ramane, se va naste. Nenorocirile secolului trecut le stim iar cele din secolul asta vor urma, si tot asa. Nu cred ca eram mai destepti si „bogati” daca nu era sau nu se intampla o cangrena, un personaj. Sau invers, nu de asta suntem prosti si saraci, si violenti, si atatea… Si pana la urma in comparatie cu cine sau din ce „mahala” pamanteana?
    E in gena noastra, asta e sigur. Ramane doar sa avem oarece echilibru si oarece educatie cu noi si copiii de dupa noi, tot din specia homo sapiens. Din ce in ce mai greu, asa simt. E bine ca traim doar 100 de ani :-), ca n-am putea duce sa vedem lumea de maine_

    • Foarte adevărat, fiecare generație are parte de hopul/hopurile ei (război, pandemie, regim politic totalitar etc.), dar și de genii, de artiști sau monștri. E bine că trăim doar 100 de ani din multe puncte de vedere 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *