Îmi lipseşte ceva. N-am timp să scriu şi nici vrere de a întina blogul cu nimicurile cotidiene sau dimpotrivă, cu păreri de cetăţean al României care încă mai speră în vremuri corecte.
N-am timp să scriu însă pentru că n-am timp să simt. Om al muncii = om fără timp. Timpul însă nu ţine cont de muncă, ci de firea omului, pe cât de ambiţios sau delăsător e materialul lui. Ce totuşi simt, nu pot scrie, ce nu scriu, nu-mi dă linişte că-mi lipseşte.
Mă învârt în jurul pozelor de la mare şi unele îmi redau fidel ce-am văzut şi simţit acolo.
Fotografii cu zgomot, dar zgomotul real al lumii. Perfecţionăm aparatele, butoanele, totul, de parcă ne războim cu ceea ce ochiul într-adevăr vede.
Zori fără somn.
Ceaţă pe mare.
Ape aurii.
Vâsle versus vele.
Melancolie.
Autoportret: curiozitate.
iulie 2012, 2 Mai.
Pentru fotografiile 4 şi 6 s-a folosit efectul Nostalgic al aparatului foto.
Hai ca mi-ai binedispus dupa-amiaza cu frumusetile astea. Ceeee faina e poza cu apele aurii. Te si astepti sa iasa pestiucu de acolo. Sau macar un siren :D.
Ma bucur Andreea 🙂 Pai sa stii ca mai sarea cate un peste. Sirenii dormeau la ora aia dupa o noapte lunga de bere…
Din ala de aur? Care indeplinea si dorinte? cum ar fi fost… uaaa
E normal sa simti nelinisti, melancolii si altele de acest gen. Unii dintre noi nu scapa niciodata de aceste sentimente. Dar… se inchide un drum si se deschid multe altele care sunt frumoase pentru ca sunt necunoscute. Porneste sa le explorezi!
Poate sunt prea pregatita Kya sa le explorez…