Pentru frigul exterior există haine, există întoarcerea acasă, există un ceai cald, o supă, o îmbrățișare. Frigul interior este cel de care ar trebui să ne temem, acel frig pe care nici somnul profund nu-l amorțește, nici fericirea lucidă a conștientizării lumii nu-l gonește din stomac, din vene, din măduva oaselor, căci pentru el nu există alt leac în afara iertării și înțelegerii de sine. Iar acestea vin greu, trec multe și geroase anotimpuri peste tine până te reclădești.
Îmi priește acest început alb de martie, îmi priește frigul constant al Brașovului, îmi priește prezentul cu întâmplarea lui lipsită de epic. Nu alerg spre următorul anotimp, nu simt nevoia să evadez. Alerg însă pe zăpadă și dacă ar fi să salvez undeva o amintire pe care să o accesez de oricâte ori am nevoie de relaxare, atunci scârțâitul ritmat al pașilor în liniștea firească a pădurii ar fi aceea.
Știu că mi se va face dor de această perioadă, de tihna acestui răgaz, presimt apropierea unui „pe locuri, fiți gata, start!” căci bebelușul a devenit fetiță, iar eu mai am și alte roluri de jucat, nu doar cel de mamă în concediu de creștere copil.
Și dacă vi se pare o postare cam prea pozitivă pentru ce „scriam odată”, aflați că am descoperit ceva aproape la fel de greu de dus ca depresia personală: depresia civică, socială. Asta și pentru că unii dintre noi sunt făcuți să ardă, să se frământe, să nu aibă liniște. Și mai am și doi demoni interiori care trebuiesc disecați și struniți: disprețul pentru indolenții ce ne afectează pe toți și nervii (care-s ai mei, care-s moștenire…). Însă pentru aceștia din urmă aștept primăvara cu astenia ei, acum apune soarele roșu peste pădurea albă și e un tablou demn de abandonat laptopul…
Iertarea și înțelegerea de sine este o greseala pornita din egoism . Critica de sine si corectarea erorilor de gindire si comportament este mai corecta si mai utila . Cit despre demoni exista o vorba , daca un demon te supara identifica-l ,da-i un nume , de ex. demonul consumului de carne , de cadavre de animale …si daca faci si efort vei invinge demonul . Demonii au succes numai cu colaborarea noastra https://anonimus.ro/2014/04/ne-mancam-viata/
Eu nu cred că sunt o greșeală, sunt o etapă necesară atunci când există traume în acest sens. Nu toți avem probleme de acest gen, dar mulți ori nu și le recunosc (cel puțin nu verbalizat și altora), ori se complac și se întreabă de ce au depresii… Ar fi ideal să ne criticăm doar constructiv și să ne „corectăm”, dar când ești lipsit de încrederea în sine sau te urăști pentru ce ți s-a întâmplat la un moment dat în viață (cu sau fără ajutorul altora) și te consideri vinovat pentru prea multe lucruri, ai nevoie să te echilibrezi emoțional mai întâi, apoi cerebral.
Cât despre demoni… cam așa procedez și eu, îi identific și încerc să găsesc o cale de a înțelege de ce îi am, ce îmi lipsește pentru a nu-i mai avea, care e metoda civilizată și onorabilă și sănătoasă de a-i pune la colț.
(Hmm… legat de subiectul carne, eu cred în omul carnivor, în evoluția datorată consumului de carne și cred că orice aliment scos brusc din dietă și pe termen lung produce dezechilibre. Înțeleg vegetarismul și cred că se va ajunge la el complet în câteva sute de ani, dacă nu o mie de ani, și da, scoaterea treptată a cărnii mi se pare un proces mult mai natural decât dieta radicală. Pe de altă parte, fiecare adult este liber să aleagă, consecințe negative sunt în ambele tabere. Cred că cei mai câștigați sunt cei cu alimentație echilibrată, diversă, fără excese – spre ceva de genul tind și eu, câteodată mai și reușesc…)
Filozofia ca filozofia dar consumul de carne e consum de cadavre . O fiinta umana odata ce a pragul inteligentei medii numai poate manca cadavre .
Pe linga virusi ,bacterii si celule cancerigene , carnea de cadavru de animal contine in abundenta adtrenalina ,numit si hormonul mortii , substanta eliberata de corpul animalului in teroarea si agonia mortii . Adrenalina este cea care provoaca starea de euforie celor care maninca carne , crezindu-se ca se simnt bine sau ca au putere . Adictia la adrenalina care este un drog creaza dependenta de consum de cadavre .Plus cruzimea celor care omoara animalele . Un om normal la cap nu pote face asa ceva . Numai cei primitivi .Apoi filozofia e simpla , viata e scurta , e numai un vis , cum doresc sa-mi traiesc visul , hranindu-ma cu cadavre ca un crocodil sau vegetarian ? E o alegere!
Opusul adrenalinei este , melantonina hormonul vietii , care se gaseste in fructe si legume crude .
https://www.youtube.com/watch?v=a1ZyWZX3J98
Experiment: mă întorc 50 de ani în timp, la țară. Se consumă carne din curte, animalele sunt sacrificate ritualic, cu respectul cuvenit, doar s-a muncit pentru a fi crescute, e drept că anume pentru hrană. Nu le poți spune acelor oameni că bucata din farfurie e cadavru. Este hrană, chiar bio, eco, uneori chiar singurul scop al vieții lor, după copiii făcuți de ajutor pentru bătrânețe.
Și pe vremea aceea, erau oameni care prindeau vârste onorabile de peste 80-90. Care era secretul? Cumpătarea. La masă, la muncă, în ceea ce gândeau, ce simțeau, ce spuneau. De acolo și luciditatea lor și vorba cu înțelepciunea bătrânilor la cei care prindeau vârste înaintate.
Fara suparare , dar batrinii nostrii erau primitivi si nu suficient elevati spiritual . Faptul ca ei erau primitivi e dovedit prin mizeria sociala a vietii si societatii in care au trait si nu inseamna ca noi sa raminem in tiparele lor ci e musai sa evoluam ,daca avem in noi simburele constiintei cosmice . Cine vrea sa ramina om de grota e decizia lui .
Am o carte despre viata taranilor de la 1900 . Taranul valah era un fel de om din epoca de piatra .
Te ingrozesti de mizeria in care traiau taranii iar asta afecta si mentalul lor si capacitatea lor de comprehensiune .
Citez : Ţăranul român din secolul al XIX-lea este văzut de medicii vremii ca o „fiinţă mizerabilă în pielea sa şi în haina sa”. Ţăranii fac baie doar la botez şi-şi spală veşmintele atunci când plouă. Acestea sunt concluziile însemnărilor unor medici care au activat între 1860 şi 1910 în România. Textele au fost culese de istoricul şi etnograful clujean, Constantin Bărbulescu, în cartea „România Medicilor”.„Baie generală niciodată nu fac, nici femeile, nici bărbaţii, şi aceştia nici pe cap nu se spală decât excepţional. Se înţelege lesne în ce stare e pielea ţăranului. Un strat gros de murdărie stă totdeauna pe dânsa şi acei care au avut ocazie să stea între dânşii cunosc mirosul caracteristic pe care îl exhală din cauza pielii şi a hainelor murdare”, scrie tânărul medic Constantin Popescu într-o lucrare de la sfârşitul secolului al XIX-lea.Citeste mai mult: adev.ro/nnungp
Pentru depresii:
Tocmai am aflat că Brașovul – cartierul Răcădău a fost votat cel mai avantajos oraș/cartier în care să-ți trăiești viața…
Iată:
https://www.capital.ro/topul-celor-mai-avantajoase-orase-si-cartiere-din-romania.html
Criteriile sunt descrise acolo…
Pt noi, cei din București rămâne doar un vis….
„să deschidem fereastra și să ne lovească muntele…”
Pentru un iubitor de natură, de munte, de pădure este!
Altfel, se locuiește tot la bloc, asta să nu-și imagineze careva cartier rezidențial cu peluze proaspăt tunse :))
Fiind între pădurile de pe două muchii (Tâmpa și Crucur) și înfundându-se înainte de barajul de pe Valea Cetății, strada principală e circulată doar de cei din zonă, astfel că nu e tranzit.
Sunt și puncte negative: mulți căței, puțini proprietari care adună cu pungulița după ei, iar când se topește zăpada… vai! vai! să tot calci în noroace!
Pentru alții, mai urbani, un punct negativ ar fi lipsa magazinelor, e un fel de mini-mall, dar clar nu e destinație de shopping.
Și legat de „să te lovească muntele”, am multe zile când nici nu simt nevoia să ies afară pentru că afară se vede foarte bine și de la geam 🙂
Pai in Romania, in Europa in general, 1 Martie simboliza triumful Primaverii asupra Iernii , triumful vietii asupra mortii simbolizata de acest anotimp numit Iarna . La voi in Canada voi care puteti avea in unele regiuni , in unele state chiar si sase luni de iarna. cum dracu sa existe o astfel de traditie altfel decat in traditia unor oameni in a caror tara exista aceasta traditie? Dar macar Traditia de 8 Martie exista in Alberta -Canada? In Romania 1 Martie insemneaza si inceputul Babelor iar romanii isi aleg baba intr-o anume zi si , spera ca acea zi , in functie de cat de frumoasa sau mai putin frumoasa este, le va aduce bucurii , prosperitate , dragoste. Dumneata ce baba ti-ai ales? Intrebare : la pitica , ti-a dat prin cap sa-i impletesti macar un snur rosu si alb pe care sa i-l prinzi la incheietura mainii stangi??? Respect dintr-un Bucuresti atat de inghetat de zici ca esti in Toronto !
După cum reiese din postare, sunt în Brașov, nu în Canada 🙂 Dar da, acolo primăvara e mult mai târzie și mult mai scurtă, se spune că „primăvara are o zi și apoi e gata, deja vară”.
Nu mi-am ales baba, am uitat! Poate și pentru că la mine în sat nu se alegea baba, ci era ziua în care te-ai născut, gen duminica.
I-am pus șnur și l-a dat jos, a doua oară nici nod nu am apucat să fac. E prea mică, la anul o să priceapă mai lesne 🙂
Uuuuhuu, filozofie pe bordura. Ilici a prins 88 de ani cu mancat soia juma`de viata. La oscar s-a servit vita Kobe. 🙂 Nu trebuie sa cunosti vaca ca sa mananci burger. Omul a progresat datorita proteinelor. Carnea nu are gust intr-un mediu perfect, dar in prezenta dusmanului natural este delicioasa. Eu cred ca esti ceea ce gandesti, cum gandesti te poate vindeca sau duce la boala.
Cine isi sporeste constiinta, isi sporeste suferinta. Cand suntem toti sub aceeasi umbrela, cand esti un strigat intr-o multime, cand totul este contrar principiilor tale, cand esti singur printre oameni, dai in depresie. Unii o recunosc, alti se mint, ba chiar altii nu o constientizeaza, ferice de ultimii. E ca in mitul lui Sisif, impingi bolovanul in varf si cand ii dai drumul la vale, constientizezi nonsensul, hazardul. Atunci ce faci, cauti in permanenta un scop si reintri in bucla. EOF, ma duc sa bag o friptura.
p.s. Traieste liber sau mori… incercand. Jean.
Ti-ai pus vreodata intrebarea cum ar fi sa te lege cineva de maini si sa-ti taie gitul si apoi dupa durerea cumplita , delirul si agonia ta sa iti infulece parti din corpul tau la masa , cu ceva condimente ? Nu ti-ai pus-o , deoarece se vede ca iti lipseste ceea ce se numeste iluminare si compasiune .In iudaism exita o mentiune cum ca Eva ar fi conceput copii cu acea entitate numita nachash sau dracul iar descendentii lui ar fi fost primii mancatori de animale , din ei tragindu-se carnivorii de azi , in opozitie cu copii lui Adam , adamimii , care erau vegetarieni , spirituali . Otravurile si toxinele din cadavre atrofiaza glanda pineala cea care recepteaza informatii , ca un cristal de germaniu , din campul informational cosmic . Dar pentru a percepe chestile astea e necesara prezenta unei constiinte , o minte eterica , care apreciaza viata si formele de viata .
Adina, te citesc de multi ani dar nu ti-am scris pana acum. Depresia de iarna (combinata si cu un post-partum „light) e crunta in special din cauza lipsei de lumina. Ai incercat doze mai mari de vitamina D? Locuiesc intr-o tara nordica si fara miscare + vitamina D, depresia e garantata. Capul sus si o saptamana splendida!
Sfaturile sunt bune, vitamina D n-am luat, ies zilnic afară și fac, cred eu, destulă mișcare 🙂
Doar că nu mă cheamă Adina…
Sugerez celor ce postează comentarii pe acest blog o mai bună informare înainte. Eu am citit 80% din acesta, înainte de a îndrâzni să comentez ceva, și atunci cu multă reținere. Este ca atunci când intri în casa cuiva necunoscut…
Claudia a lăsat străinătatea pt Romania de mult, spre deosebire de cei 3 mil. deja plecați. Dar, „ce a unit muntele nimic nu poate desparte…” spunea un clasic…
Cât despre alimentație, spre ex. Hitler a devenit un vegan convins, odată cu câștigarea puterii. Probabil că avea o „conștiință superioară și o minte eterică…”
Acum ai o nouă poreclă, Adina, hahaha !!!
Pentru amuzament, să criptogramăm Adina => A din A. Simbolic, ne putem forța să găsim ceva de interpretat aici :))
(nu știu nici eu cum de mai apar cititori răsfoitori care citesc un singur articol și deja au o părere despre mine – când comentează strict pe subiect nu mă deranjează, dimpotrivă, încurajez opiniile)