Călătorind în loc

un strop de Plzeň, Cehia

Mașinile merg și tac. Liniștea vine din frunzele galbene, oamenii colorați și lipsa… claxoanelor.

Semafoarele țin puțin și mersul alert te scoate din monotonie.

Tramvaie din care se aude un soi de muzică și pavaje de piatră cubică – pietre mari, pietre mici, pietre colorate – pentru priviri oricât de aplecate!

Nu înțeleg o vorbă din ce se spune în jur, dar zâmbetul e cheia spre orice dezlegare.

Cerul e mohorât într-una, mai am puțin din raza de soare cu care am plecat de-acasă…

Nu miroase urât în colțuri dosite, iar până acum am numărat un singur cerșetor.

Gunoaiele nu alunecă cu iz neglijent pe geamurile lăsate ale vreunei mașini cu DJ surd la volan.

Berea… berea e bună, e de la ea de-acasă. Poate de aceea toaletele publice sunt dese, gratis și la vedere.

Uneori miroase a kebab, alteori a plăcintă cu mere uitată un pic prea mult la cuptor.

Și nu, nu sunt câini fără stăpân. Sunt însă haite de localuri cu jocuri de noroc…

Și da, acum scriu, ascult Andrieș și vreau să mă întorc un mult mai bun român.

Dar n-au trecut decât trei zile.