Bomboanele din geantă

Cred că mi-am descoperit o nouă sursă de energie: bomboanele de ciocolată, „de pom”, învelite festiv și aruncate prin geantă, numai bune de prins cu mâna la o căutare rapidă. Numai că nu apuc niciodată să le și mănânc. Cura mea de slăbit se numește cura de zâmbet, de bucurie, iar bomboanele sunt pentru cei care nu le așteaptă, pentru mâinile întinse sau pentru colindători.

Totul a început în dimineața de Moș Nicolae când, întâlnindu-mă în autobuz cu două fetițe ce ne urau frenetic pe jumătate-adormiților „la mulți ani, mulți ani cu bine”, le-am dăruit fără să stau pe gânduri o ciocolată. Le-am zărit bucuria din ochi la vederea ei și m-am molipsit.

Tot cu fetițele „la mulți ani, mulți ani cu bine” am exersat și într-o altă zi gestul. Nu e chiar simplu, nu știu de ce, dar nu e simplu să dai fără să te gândești la o mie de implicații. De-atunci am mereu bomboane în geantă și intenționez să mă extind la… mandarine și/sau mere și nu doar acum de sărbători.

Ca un om ce analizează oameni, dar mai abitir pe sine, m-am lămurit și cu motivele pentru care fac asta. Are legătura cu starea mea de bine și mă simt bine când oamenii primesc ceva de la mine, nu contează ce, fie o bomboană, fie un mulțumesc, un vă rog. Dacă pot să ajut, dacă am cu ce, nu stau pe gânduri. Sper să îmi fac timp, să mă organizez, să trec de bariera neputinței și să ajut mai mult, să ajut cu adevărat, nu doar ce-mi e convenabil, facil.

Și dacă în mintea mea e uneori o nebuloasă, pentru fetița pe care am întâlnit-o chiar la ieșirea din bloc și care a primit toate bomboanele mele de azi, nu e. Îmi semăna cumva, parcă eram eu la cinci-șase ani așa că nu ne-am spus nimic, eu am scotocit și am dat, ea a primit și a înfulecat o primă bomboană. Ne-am mai privit câteva secunde așa muțește, eu am continuat drumul spre serviciu, ea a fugit după părinții ce strângeau sticle de plastic din tomberoane. Am auzit-o chiuind că o doamnă frumoasă i-a dat bomboane.

Cu negreșită vanitate vă spun, următorul gând a fost să reaprovizionez geanta.