Blogging în 2021. Se poate și fără pagină de facebook

Îmi este peste mână să scriu pe blog, era mai simplu să arunc câteva rânduri pe pagina de facebook. Era. Am șters pagina de la 1 noiembrie din două motive. Unul este acela că nu a prea avut succes. Cei 2400 de urmăritori, chiar dacă de calitate, erau totuși puțini. Nici eu nu sunt genul care să producă postări virale pentru că nu mi se potrivește stilul. Al doilea motiv este că inspirația și spiritul scrisului îmi sunt consumate cu țârâita de către facebook și nu mai apuc să mă așez în fața unei pagini albe. Ori, poate cele mai pure și mai sincere momente ale ființei mele s-au produs în fața unei pagini albe.

Ce-am reușit închizând pagina? Să-mi confirm o supoziție tristă, ultima postare, cea de adio, a avut cele mai multe reacții. Așa e și când moare omul, mulți își amintesc de el, îl pomenesc, îl regretă, dar când era în viață nu-i ziceau prea multe de bine ca să nu i se urce la cap. Mort fiind, aprecierile sunt la rândul lor… apreciate.

Apropo de moarte, tot chinuindu-mă pe platformă să găsesc locul de unde se șterge pagina, dau de o setare interesantă: ce alegi să se întâmple cu profilul tău personal după ce mori. Și sunt două variante, să lași pe cineva să se ocupe numindu-l acolo și doar el să știe ce-l așteaptă sau ca profilul să fie șters imediat ce facebook bagă de seamă că ai dat colțul. Voi ce credeți că am ales?!? (Răspunsul mai târziu în postare.)

Altă parte bună e că, fără pagina unde îmi era ușor să postez direct din telefon, multe fotografii în care eu văd un mesaj și nu doar compoziție și culoare surprinse cu telefonul vor ajunge aici pe blog. Aici, unde mărturirisile de suflet contează mai mult pentru oricine dă peste ele decât „la vedere” pe o rețea unde puțini citesc ce e mai lung de zece cuvinte.

Scriind doar aici am șanse să devin mai virală pe facebook. De ce? Pentru că am descoperit că ești mult mai apreciat când ești furat. Pozele mele furate, cuvintele mele furate primesc mii de like-uri și share-uri dacă nu sunt asociate cu numele meu sau al blogului și sunt preluate de către pagini din-acelea generice pe care mulți le urmăriți. V-ați întrebat vreodată cui aparține totuși acel conținut?!? Aceiași oameni nu apreciază însă conținutul asumat, original, motiv pentru care adevărații creatori de conținut au o mână de suflete care să-i susțină și o duzină de clevetitori (atenție, creatori, nu copiatori de chestii deja viralizate în alte limbi și adaptate/traduse, cum se întâmplă cam cu tot ce vi se pare „mișto” la ai noștri…).

Îmi place la nebunie că pot fi din nou acidă. Că cenzurez din (auto)ironii, că defilez cu cealaltă față a mea, nefiind doar o sensibilă. Și dacă tot sunt asumată, ei bine, am ales să mi se șteargă profilul în caz că, știți voi. Atunci va rămâne cu adevărat doar blogul în urma mea. Desigur, nu o să mai aibă cine aproba comentariile, dar ar fi haios să le las la liber și să mai și programez răspunsuri standard (că tot a fost heloinu’ ieri).

Pe scurt, blogul rămâne de actualitate. Și sunt sigură că voi scrie mult mai mult. În primul rând, pentru mine. În continuare nu strâng statistici și nu afișez reclamă și fac paradă cu asta (sic!). Nu că nu ar fi și multe alte bloguri faine care sunt „la liber”, dar cine mai apreciază ceva cu adevărat gratis??!

Pe pagina mea personală de facebook am limitare proprie la maxim cinci sute de prieteni (vorba vine prieteni, dar rude, prieteni apropiați, cunoscuți, oameni care se străduiesc sau chiar fac un bine în pustiul ăsta de lume). Nu o fac din aroganță, să nu răspund la cereri de prietenie, ci din principiu și poate… încăpățânare. Nu o luați personal. O să anunț unele postări acolo, dar nu pe toate din diverse motive. Drept „pedeapsă” are fb-ul grijă să nu ajungă la toată lumea ce debitez, deși asta se întâmplă la toată lumea, rețeaua alege, eu sau tu avem doar impresia că o facem.

Revenind la ce se întâmplă când mai arunc în lume un articol, abonarea se poate face prin email (aveți pe undeva prin dreapta o opțiune) sau cum altfel procedați voi cu site-urile care vă plac. Altfel, asta e, nu trag de nimeni, uneori o să căutați pe google o buruiană sau un traseu montan și veți ajunge pe blog și o să exclamați „aaa! pe-aici mai citeam eu cândva!”.

Poate nu credeți, dar mi s-a luat o greutate de pe umeri. Și nici nu știam că o duc. Cum urmează o schimbare relativ mare în viața mea, aveam nevoie să-mi aduc aminte cine sunt, care sunt stâlpii mei interiori. Și culmea! închiderea unei pagini cu 2400 de urmăritori funcționează pentru că iată-mă cum scriu pe blog. Blogul ca unul dintre stâlpii eu-ului.

Cam asta ar fi. Sper că măcar ai zâmbit și nu consideri că ai pierdut timpul citind „gânduri” și nu doar poze frumoase.

Pentru cei care ați fost alături, un mare mulțumesc!

Printre multe pietre gri, albele par nestemate. Dar nu sunt.

Claudia cea cu Meet the sun

26 Comentarii

  • Da, citim, apreciem și mulțumim. Frumos meșteșugul ăsta cu scrisul.Mai ales că ai și „baza” despre ce să scrii. Sănătate la toți!

    • Cu sau fără bază, mă definește nevoia de a scrie și, cumva, mă „furase” peisajul cum că aș avea un colț al meu pe fb. Dar nu, colțul e aici și nu dispare la un brânci pe scroll la vale…

  • Măi, Claudia, măi
    Io nu regret ca ți-ai închis pagina de FB a blogului.
    Cei care au reusit sa citească mai mult de “10 randuri” de pe blog, sigur il vor urmări in continuare.

    Cu “aciditatea”- e decizia ta fata de politica fbeului. Politica, care habar nu am cat de “ramdom si stupid” este.
    Sa-ti povestesc pe scurt: este ziua unui prieten (care pe bune ne este prieten si in viata reala); toata lumea hai cu la multi ani, chiar si sotia; si hop si eu dau replică la postarea ei cu “la multi ani- ul” de rigoare pentru el; dar ca sa ma dau oleaca mare fac asa, 1 colaj, de pe vremea când erau “tineri si nelinistiti” si închei, poetic, cred eu; adică mentionez de “vraja iubirii” care i-a învăluit de la început si care dureaza si acum, peste ani si ani; ei bine acu’ vine bomba – nu chiar imediat, peste o saptamana – primesc o notificare de atentionare de la cerberul fb; sa fiu atenta pe viitor, pentru ca am folosit si promovez metode neortodoxe, de vrajitoare.”Sa mori tu feibucule, Io vrăjitoare? Dar matale ce esti? Isus Hristos pe cruce?”
    Încă nu am primit raspuns…
    Claudia spor la scris printre atâtea indeletniciri: mama si sotie, alergatoare si iubitoare de natura, prietena si fascinată de capturi foto; n-am zis nimica de job-ista, gospodina, iubitoare de artă etc.,etc.
    Cu drag,
    Corina (care atunci cand are nevoie de nume de flori de munte, pe anotimpuri si culori, da fuga, fuguta la blogul matale).

    • Vai, Corina, dar asta chiar e o bombă! Ce trăznaie și cu fb-ul ăsta! Eu una nu am primit niciodată report sau avertismente. Cam ciudat că nu am deranjat, ia să mă strădui mai tare! :))

      Nici nu mai țin minte de când comentezi pe blog, sunt ani buni! De-altfel, am remarcat cu recunoștință că foarte, foarte rar am avut postări fără comentarii. Într-o modă în care citim articole, dar lăsăm o părere pe fb, de unde am găsit articolul, m-am simțit adesea flatată. Ce e drept, un comentariu lăsat aici îl poate regăsi omul și peste zece ani, pe fb nu mai găsesc nici eu toate postările proprii (mi s-a întâmplat și descoperisem că îmi făcea fb-ul selecție…wtf!)

      Așa că, să fim bine și cu chef de scris!

  • Tu știi cât de mult te apreciez si sper sa vad mereu postările. Imi place si ca mereu ai rămas în afară sferei comerciale.

    • Știu Oana, iar oamenii ca tine, ce nu se feresc să spună cu voce tare aprecierile, chiar împing de la spate, sunt un sprijin atunci când contează. Nu sunteți foarte mulți și mi-am învățat lecția.
      Știi ce e interesant, că deși nu am „vânat” foloase din blog, mereu am avut de câștigat lucruri mult mai importante (de pildă, când nepoata mea era bolnavă și mulți cititori au contribuit cu donații). Și e un motiv în plus să am un job din care, pe lângă altele, să întrețin și blogul 🙂
      Te îmbrățișez!

  • Cred că Puiu Călinescu este cel care spunea că pentru a fi cu adevărat apreciat trebuie sa mori înainte.

    • Cred că la nivelul lui era de-a dreptul dureros să constate asta. Eu una sunt împăcată, doar îmi pare rău că mi-am lăsat bucăți de simțire pe o pagină pe care am șters-o fără a sta prea mult pe gânduri… Doar pentru că îmi era mai ușor să postez acolo, pentru că îmi era lene să scriu aici (pentru că aici fac resize la imagini, nu doar selectez din galeria telefonului, aici am grijă la paragrafe și, inevitabil, mă lungesc cu vorba).

      • Cred că încet-încet ne dam cu toții seama de adevărata natură a FB-ului. Ne face viața mai plăcută sub unele aspecte, dar “plătim” un preț ascuns, care de multe ori e prea mare comparativ cu ce primim.
        Într-un fel, cu toții “muncim” pentru prosperitatea acestei platforme, chiar și atunci când doar o deschidem, darămite când cream conținut.

      • Mda. FB-ul are și părți bune și utile (ehee, politicienii de pildă, aserviți de televiziuni, ar face și desface liniștiți toate porcăriile), pe fb aflăm de inițiative faine, putem să ne implicăm caritabil și chiar se salvează vieți, doar că e greu să te rezumi doar la părțile bune și oricum algoritmii te deviază către alte subiecte, în funcție de cine și cât plătește, bașca „sunt om” și mă ia valul…
        Ce m-a iritat recent a fost faptul că reacțiile bazate pe ură dau mult mai bine în algortimii fb decât reacțiile pozitive. Sau cel puțin așa era până de curând și de-aici se explică multe. E drept că și la tv e absolut la fel, emisiunile pline de ură și de fakenews sunt mult mai urmărite decât cele care descriu adevărul, așa cum e el, dureros sau… plictisitor.

  • Toate articolele tale le-am citit doar pe blog, asa ca ma bucur ca nu “te vei mai risipi” pe Facebook, iar eu voi putea citi tot ce postezi!

  • Excelent Claudia, sincer eram putin dezamagit cu postarile tale pe facebook, pentru ca le comparam cu cele de pe blog, alea cu viata in ele.
    Postarile pe facebook sunt goale, fara continut, in general vorbesc, nu ale tale. Eu am postat zilele trecute poze din Barcelona si parca i-am enervat pe toti, cateva like-uri dar si comentarii rautacioase. Chiar am fost in Barcelona pentru ca era mult mai cald si mult mai sigur decat aici in ce priveste pandemia. De ce am pus poze pe facebook, habar nu am, dar voi dezactiva contul, e o pierdere de timp.
    Stau cu ochii pe blog!
    Numai bine si multe postari

    • Să știi Mihai că și eu simțeam că mă părăsește naturalețea când scriam pe fb, pe pagină mă refer, că pe profil mai postez și opinii politice, sociale etc. Nu că aș fi eu foarte talentată pe blog, dar probabil sentimentul de acasă e cu adevărat pregnant.
      Altfel, facebook-ul, așa „mânărit” cum e el, ne mai arată și cum sunt oamenii de fapt. Cine ne susține, cine e interesat doar de bârfă, cine te întreabă de sănătate dacă nu ai postat zece zile etc. Până la urmă, ne place sau nu, în vremuri de pandemie tot fb-ul ne-a arătat și cât de responsabili sunt oamenii, cât de creduli sau de sceptici. Unii s-au dovedit capabili de fabulații care te și sperie că îi credeai… cerebrali (gen că suntem stropiți cu covid din cer).
      Tot pe fb mai dăm de colegi și prieteni cu care nu am mai vorbit de multă vreme sau aflăm lucruri interesante de care presa nu se ocupă.
      De aceea nu mi-aș dezactiva contul, dar voi limita timpul petrecut.
      (cumva voi fi nevoită căci voi fi ocupată cu mutarea și luatul de la capăt în altă parte… despre care voi vorbi într-un episod viitor)

  • Eu nu voi inceta sa-ti citesc “trairile” oriunde vei decide sa le scri.
    Iti doresc viata frumoasa indiferent de greutati.

    • Să știi că am intrat și ieșit în/din meniuri de x ori până am găsit și nu aș știi să îți spun cum am reușit să găsesc. Probabil e un test să vadă dacă îți dorești cu adevărat 😀

  • Am o intrebare tehnica la paragraful “Atunci va rămâne cu adevărat doar blogul în urma mea. Desigur, nu o să mai aibă cine aproba comentariile, dar ar fi haios să le las la liber și să mai și programez răspunsuri standard (că tot a fost heloinu’ ieri).” Ai domeniu platit nelimitat sau hosting? Ca din pacate si blogul se sterge dupa un anumit timp, nu? Daca expira domeniul etc. Nu sunt foarte priceputa in astea tehnice sper ca se intelege ce am intrebat.

    • Blogul va rămâne activ măcar câteva luni, un an, după aia oricum nu-și vor mai aminti de el, atunci după moarte e agitația mare 😀

      Comentariile celor care au mai comentat se aprobă automat, eu așa am setarea făcută.

      Domeniul și găzduirea le plătesc o dată la doi ani (apropo, cred că dacă aș publica factura, ar fi și mai mulți care s-ar întreba ce e în capul meu :D). Cred că s-ar putea plăti și pe o perioadă mai mare.
      Dar sper să apuc să fie Miruna mare, să aibă parolele drept backup și să decidă ea ce să facă cu… moștenirea.

      Ca paranteză, parcă până prin 2019 domeniul era „pe viață”, apoi s-au gândit că iese totuși banul.

  • Super, mai mult “content” pe blog 🙂 nici nu aveam cont pe Facebook…
    Multumesc pentru share de trasee super.

    • Cu plăcere! Deși jurnalele sunt în primul rând amintirile mele salvate pentru anii ce vor veni, am mereu grijă să las notat informații pentru cei ce ar vrea să le parcurgă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.