Nu știu care mai e trendul mărturisirilor pe final de an, să treci în revistă doar pe cele bune, să te faci că plouă ninge și să nu spui nimic, să speri că următorul an va fi mai nou bun sau pur și simplu, să nu-ți pese. În atare stare mi-aștern cugetare.
2014 a fost un an pe jumătate gol și pe jumătate intens. Legea compensației plus alte legi ale vieții legate de belele – cum le doriți? mici, servite una după alta cât să nu te-apuce plictiseala de-a trăitul, multe și mărunte venite toate odată de-ți vine să le pui la coadă cu număr de ordine (n-ai să vezi!) sau una mare o dată la nu știu cât timp de nu mai știi cum ești – năucit sau strivit? Ei bine, în viață nu e pe alese și nici nu există vreun echilibru între ce primești, ce dai și ce ți se ia, dar sigur sigur vine ziua când nu va conta cât ai dat de bună voie…
2015 va fi un an tot așa. Nu există ani mai buni, mai răi, an să fie.
Înainte să trageți concluzia că aș fi în anume toane, stați să vi le spun chiar eu. Sunt. În toane. În toane de-ale adevărate, adică legate de adevăr(uri). Cum? Tocmai acum mă apucă și pe mine când suntem mai buni, când ne gândim la lucruri frumoase și ne transmitem doar gânduri bune?!?
Să încep cu duelul dintre N-am-Timp și Organizez-Prost-Timpul-Avut. Eu, chipurile spectator, m-am trezit ca fiind singura victimă a celor doi încrâncenați. Nu știu la ce mă așteptam, probabil mă înhăitasem cu Pierde-Timp și Plâns-de-Milă și… Fraza s-a terminat acolo, nu există continuare pentru Plâns-de-Milă, e drum închis, dead-end, cul-de-sac etc.
Risipesc atât de mult timpul încât chiar locuiesc într-o cutie a risipei, de unde scot capul rareori și mi se pare că lumea din jurul meu s-a mișcat cu viteza luminii. Nu, nu chiar toată lumea, dar ca orice suferind masochist adevărat am grijă să mă înconjor de oameni plini de acțiune și idei, dar mai ales, realizări! E o răutate maximă din partea mea să afirm că și lumea exagerează cu scosul realizărilor în față de parcă eșecul sau greul sunt niște ciume ținute-n frâie de un vaccin tabu.
Am scris puțin când am avut timp de scris, când n-a mai fost timp și stare să te ții, ohooo! ce inspirație, aproape că trăiesc conectată la scrisul în cap.
Am citit puțin când am avut timp de citit, de când timpul s-a subțiat mi-am făcut listă de lecturi, mi-am orânduit pe raft cărțile ce urmează.
Am muncit puțin din motive trândave, dar, iată și prima zisă de bine, mi-am dovedit când a trebuit că pot fi harnică și implicată.
Am ajuns de mai puține ori pe munte decât se putea și asta pentru că 1. mă organizez prost = mă trezesc târziu pentru că nu-i de-ajuns să „vreau și eu!” 2. nu știu ce vreau căci 3. iau prea multe alternative în calcul, evident astea sunt în capul meu căci realitatea îmi confirmă: nici un plan.
Bine c-am plecat din Canada că nu-mi plăcea viața aia cu griji puține, viață ca pentru cei ce-și trag oblonul și singura luptă e pentru bonusuri. Nu, nu-i chiar așa, fericirea m-a scos din minți, zbiera pe străzi dând pe dinafară. Nu, nici așa nu-i, în Canada nu puteam fi de folos nimănui și nici munți nu aveau acolo în Quebec (și dacă erau nu se numeau Carpați și ce să-i faci, pe mine mama m-a făcut fițoasă), oricum ar fi, aștia ca mine se cheamă neadaptați, că deh, cine naiba mai dă Canada pe România??! Când te doare duci sufletul la Wallmart Sears (ceva magazine de pe la nord-americani) și-i dai liber… la cartea de credit.
Bine că m-am întors acasă, aici am dat de griji din chiar a doua zi (în prima am tras o fugă pe munte), griji din genul care „nu ȚI se pot întâmpla”. Culmea e că eu sunt omul care mereu „cobește”, că dacă nu facem și nu dregem și nu ne implicăm, mâine-poimâine viața ne altoiește… cu nuiaua, doar nu c-un altoi mai de soi. Cum s-ar spune, eram pregătită, mereu sunt pregătită pentru necazuri. Cu binele și fericirea nu prea știu ce să fac și dau în anxietate – cu liniștea te obișnuiești repede și îi găsești defecte, cu necazurile te menții în priză.
Bine că m-am întors acasă, aici e nevoie de mine, aici pot fi un cetățean civilizat în plus sau măcar mă pot strădui să conteze, aici trăiesc de obosesc, izbucnesc des în sinceră bucurie, mă răsfăț cu frumusețe sălbatică și neapreciată, mă enervez prostește și mă zbat (in)util, mă emoționez profund la gesturile de umanitate neautomată și-mi păstrez vie naivitatea într-o lume tot mai avidă de dezvoltare personală în haită.
M-am dedicat prea mult într-o direcție și am ignorat restul, inclusiv pe mine. Apoi am încercat să le fac pe toate; n-a mers nici așa. Apoi am trecut la altă strategie, strategie însăși fiind schimbarea, alternarea, încercarea. Pare că știu ce fac? Nu prea, dar am instinct bun… când am.
Anul ăsta am făcut și din cele cu care să mă fălesc, am alergat cât în toți ăilalți ani la un loc (mi-am alergat vârsta de 33 odată și am trecut linia de finiș a unui maraton montan), dar deja simt că am lăsat-o mai moale. Scuze am, kilometri de scuze.
Nu-mi place să rămân datoare când trece anul (fixație?!). Acum rămân de mă rușinez copilărește.
Sufletește, am iubit în câte feluri am putut simți. Nu contează ce iubești, omul, oamenii, natura, ideea, tu, ci cum iubești și înțelegi. Poate și de-asta gust deseori prezența libertății, amar și revigorant gust, căci libertatea interioară vine doar prin iubire la care nu te înhami ci care-ți merge alături de bună voie, netrasă, neîmpinsă, neademenită.
Am avut alături oameni. Nu știu cât m-au avut ei alături pe mine…
N-am realizat nimic măreț în 2014. Nu-i prevăd nici lui 2015 o soartă mai bună.
Că tot veni vorba de 2015 n-am nici un plan pentru el, nici un vis, nici o listă de înfăptuit, nici o promisiune că mă voi strădui. Aproape că nici nu-l percep pe cât de aproape e. O ignorantă, ce să mai! dar asta e adevărul gol-goluț de-acum. Acum, cine știe ce-o mai fi la anul??!
*
De înșirat v-aș tot deșira la poliloghia de față, dar mi-e că începeți să vă gândiți la ale voastre și vă stric sărbătorile, intrați în toanele cu a mai trecut un an, că ați făcut mai puține ca alții și acești alții nu sunt mai merituoși, că nici Revelionul nu mai e ce-a fost, că fericirea pălește de la an la an, că s-a umplut facebook-ul de la mulți ani și e cam plictiseală (ăia de nu mai scriu nimic sunt bine-merci pe fieunde), că…
Hai la mult an! să fie mult și sănătos tun!
p.s. M-a pus naiba să mă uit pe „bilanțurile” din alți ani. Ferice de cei care nu consemnează toate fleacurile!
Buna Claudia,
ma gandesc ca te-ai bagat intr-un tipar si ca faci mai degraba o critica asupra unor oameni.uite,anul daca are 365 zile , sunt unele momente in care chiar n-ai chef sa te trezesti pentru plecat pe munte sau chiar poti pierde trenul,masina.sunt si factori care chiar nu depind de propria fiinta,ci pur si simplu suntem la cheremul altora,care pur si simplu isi bat joc de noi.dar noi nu vrem sa vedem ca-si batjoc de noi.sau ne facem ca ninge,asa cum ai zis.
critica ta suna foarte bine cu cartea americanului Larry Winget,carte care se numeste”Termina cu vaicareala si fa ceva cu viata ta”.tocmai o citisem prin aprilie 2014 cand incepusem sa fiu implicat intr-un proiect.totul decurgea normal cand patronul sau tipul respectiv,la final de an,nu mi-a dat banii,pe oamenii pe care i-am adus in echipa.eu ce pot sa mai spun,la treaba asta?
ma gandesc ca autocritica ta de care vorbesti trebuie facuta cu ceva exemple personale.
eu deja mi-am facut-o,autocritica,mi-am luat niste tepe anul asta ,de nu m-am vazut,dar asta nu inseamna ca sunt mai prost sau mai bun ca altii,mai lenes,sau mai nu stiu cum.
Pentru 2015 chiar mi-am facut un plan,mic,bineinteles,nu urias,si chiar am si o aniversare,as zice doua,prin august.adesea,cand merg pe jos,imi fac autocritica dar si fereala fata de altii.care m-au pacalit sau si-au batut joc de mine,de nu m-am vazut.
cand iti faci autocritica,trebuie luate in calcul 2 aspecte:unul,ce tine strict de tine,si al doilea,cel ce tine de da-ul sau nu-ul altora.
Pentru mine,2015,apare ca un munte pe care-l cautam,prin ceata,dar pe care nu-l gaseam.tocmai se ridicase ceata,si a aparut si muntele cel cautat.
articolul tau e un mod inspirational de a scrie si eu unul asemanator,dar repet,cu exemple clare din viata mea.mie nu mi-e frica sa mi le analizez,chiar si pe fata.dar tie?
Ciprian, n-am să dau exemple sau cel puțin n-o să apuc să particularizez prea tare pentru că o dau în monden. Și sunt cititori care mă cunosc și în realitate și care văd prin blogul meu o modalitatea de-a vedea ce mai fac, ori eu nu vreau să le ofer asta.
Altfel, vreau să evoluez prin scris, nu doar să înșir fapte (acela ar putea fi un jurnal al meu personal și nu blog!) ci să conturez, să ilustrez o stare, un tip de realitate.
Ca să-ți dau totuși ceva detalii folosindu-mă de comparația cu tine, află că singurele nemulțumiri sunt legate de mine, nu sunt oameni care să mă fi înșelat sau care să-mi producă neajunsuri demne de menționat într-un bilanț.
Mie 2015 nu-mi inspiră nimic deocamdată.
Pentru anul 2015 am stabilit un obiectiv: sa citesc 100 de carti. Nu stiu daca voi reusi chiar 100, dar am aceasta dorinta!
Curajos obiectiv Alex, asta ar însemna o carte la 3.65 zile 🙂
Eu îți doresc ca din cele 100 sau 80 sau 50 câte vor fi, să fie cât mai multe din cele de care ai nevoie!
Nu e mult, titand cont ca acum poti citi si de pe telefon 🙂
Asta asa e, dar cu unele carti vei petrece mai mult de 3 zile, iar pentru altele e nevoie de o mica pauza dupa, pentru asezarea impresiilor.
Îți doresc un an – 2015 plin de bucurii: familiale, montane și profesionale! La sfârșitul anului le poți aranja într-un clasament, după propriile criterii… 🙂
Multumesc Catalin, apreciez gandul tau bun si iti doresc toate cele bune in noul an!
P.s. poate ne vedem la eco :d
Și eu sper să ne vedem la Ecomarathon, ce l-am trecut deja pe lista de dorințe în 2015! 🙂
nici mie nu mi inspira nimic, e clar doar ca incepe ciudat, nesigur, tot din cauza noastra, evident. nici eu n am realizat nimic in 2014, nu mi propun nimic pentru 2015, ar fi bine daca mi as face o lista caci vorba aia – ca sa ajungi undeva trebuie sa stii unde vrei sa ajungi, dar urasc listele si nu ma pot schimba, din pacate. sunt in toane de alea de stricat cheful altora… bine ca suntem sanatosi, restul se rezolva. (ca daca la mine n am zis nimic m-am gandit sa vars desaga la tine:-p)
Bag eu seama ca suntem de-o gasca, iti dai seama ce petrecere am da??!
Ma bag si eu! N-am avut niciun tel pt. 2014 care sa fi ramas neatins, totusi simt ca anul ce tocmai a trecut, s-a dizolvat fara sa fi lasat urme ….
Te primim, nu e un club exclusivist, suntem mai multi decat stim 😀
Asa cum a fost 2014 asta, uite ca se duse. Si se duse repede. Nici eu nu cred ca un an este mai bun si altul mai rau, toti sunt ani, cu suisuri si coborasuri.
Eu iti doresc in 2015 multe bucurii si succes pe toate planurile! Petrecere faina diseara!
Multumesc la fel Larisa, a fost un an interesant totusi, as gresi daca n-as recunoaste asta. A fost un an in care se puteau face multe…
Draga mea, mult sa fie si sanatos tun sa fie, exact asa cum ai spus tu 🙂
In rest, da, de data asta nici eu nu ma avant sa fac planuri, vreau numai sa il traim frumos 🙂
Te imbratisam cu drag!
Sa traim frumos cand se poate si cu folos cand n-avem incotro.
Imbratisari si de la mine!
Claudia, ma faci sa ma simt prost, vinovata! Chiar daca pentru tine Canada nu a reprezentat mare lucru (desi, in cazul tau as putea sa te contrazic pe alocuri), este totuși o experienta din care ai cu siguranță si amintiri frumoase.
Cu siguranță ești foarte fericita acolo, se vede asta! Îți doresc un an PLIN cu de toate! Si sunt convinsa ca vei avea un an 2015 trăit din plin! La multi ani!
Revin, pentru a nu ma interpreta gresit: când am spus ” plin cu de toate” m-m referit la de toate in sens pozitiv! 🙂
Multumesc de urare Aura, un an interesant si voua acolo!
Sanatoasa sa fii si sa nu te schimbi, mi-esti draga de mult tocmai fiindca esti asa cum te descrii si cum te simt!
Analizele de final de an sunt niste chesti… asaaa, in care eu nu cred de mult. Cred in analiza la final de zi. La multi ani!
La multi ani Irina, multumesc pentru urare, e pe sufletul meu caci nu vreau sa ma schimb, ci doar sa scot tot ce-i mai bun din ceea ce deja sunt.
Viata e si cu bune si cu rele, uneori ne iubim mai mult, alte ori pierdem timpul. Nu mi-am facut bilantul anului 2014, eu incerc in fiecare seara sa imi aduc aminte ceva lucruri bune facute peste zi.
La multi ani-ul pt 2015, un an mai bun pt tine.
Cel mai trist e cand pierdem timpul, dar am ajuns totusi la concluzia ca uneori e mai bine sa-l pierzi si sa te „odihnesti” (spiritual mai ales) decat sa-l intorci impotriva ta…
Un an mai bun!
să ai un an 2015 așa cum îl dorești 🙂
Pe 2015 mi-l doresc intens și cu folos!
Imi place ideea asta cu autocritica de final de an. Ajung urarile, ti se mai face si greata de ele la un moment dat. In vorbele nemuritoare ale unuia din Vacanta Mare – „Sanatate! Te-ai facut bine? Nu? Mai ia de-aici, Sanatate!”. E usor sa urezi si sa te scalzi in urari, ca nu nimeni nimic de la el cand ureaza.
E infinit mai greu sa privesti in oglinda si, culmea, sa spui in public ce-ai vazut. Eu unul te felicit.
Acum n-a fost ceva planificat privitul asta in oglinda la final de an… Spusul franc in public e si nu e „specialitatea” mea: nu ma feresc sa spun lucrurilor pe nume, dar mi s-a subliniat ca nu prea dau exemple concrete cand afirm una si alta. Iar exemple nu dau, ca blogul nu-i ziarul Click al vietii mele private 😀