[jurnal covid-19] Aprilie I – izolarea continuă

În ultimele două săptămâni lucrurile par că s-au mai relaxat. Oamenii s-au obișnuit cu programul, cei mai mulți poartă mască și patrulează cu sau fără treabă. E greu să-i reziști primăverii…
Eu suport destul de bine toată situația, deși mă întreb adesea dacă atitudinea mea vine din întelegerea și acceptarea contextului, plus experiență sau e un mecanism de autoapărare. Timpul trece oricum suficient de repede cât să ne mai rămână doar urcatul pe pereți…

Continui de unde a rămas rezumatul lunii martie:

23.
Veștile rele sunt știri pe bune. Chiar dacă indispun.
Veștile bune sunt motivul pentru care așteptăm ziua de mâine…

24.
Orice mască e mai bună decât nimic atunci când și tu și cel din fața ta purtați câte una! Cele mai ieftine măști de când a început nebunia – 3 lei bucata.

24.1.
Între timp, măștile au scăzut la 2.5 lei sau chiar 1.5 lei, amenzile se pot plăti la jumătate în 15 zile pe ghișeul.ro.

25.
Îmi este lene să fac sport în casă. Prin urmare, nu fac. Însă am remarcat că dute-vino-ul după Miruna consumă calorii în draci.

26.
Nu cred că-s mulți cei care să profite de timpul „liber” pentru a reordona casa! Eu mi-am propus și chiar am reușit să atârn un tablou și să arunc câteva cutii vechi de carton. Am eliberat în schimb balconul pentru mici „vacanțe” cu efect de seră, dar se va îngrămădi curând locul – am comandat online stoloni de căpșuni curgători.

27.
Din 11 aprilie o avem din nou pe bunica la noi. Vom putea lucra în liniște, iar Miruna are un partener de joacă. Până și Radu a remarcat un anume zâmbet pe fața mea – al ușurării.

Nu, nu m-am întâlnit personal cu Radu, ci pe zoom, chat-ul tot mai des folosit pentru întâlniri mele virtuale cu colegii de muncă sau ale Mirunei cu colegii ei de grupa mică și educatorii (din păcate, fără să fie un succes, se plictisește repede și e frustrată că nu se leagă un minim de comunicare, fiecare copil fiind într-ale lui…). Zoom, unde gașca noastră a reușit două reuniuni. Iată cum covid-ul mai și face, nu doar desface…

28.
Am comandat și deja citit cartea Tehomir a lui Horațiu Mălăele. Aspect de broșură, mi-a luat jumătate de oră să o citesc cu tot cu reluarea unor paragrafe. Mă așteptam la mai mult?!? Evident… (altuia necelebru nu i s-ar publica o așa povestioară).
Scrierea e pe jumătate autobiografică împletită cu realism magic și presărată cu câte un perfect simplu, rareori un tehomirism. Dar n-am spus esențialul. Tehomir este satul unde actorul a copilărit când și când, dar este și satul primilor mei optsprezece ani de viață (și indirect, a următorilor…).

29.
Acum citesc Jurnalul lui M. Sebastian. Aproape 600 de pagini care merg greu, multe detalii, plus viața neliniștită a scriitorului cu care empatizez, iată, la zeci de ani distanță… Nu știu cum de îmi aleg lecturi „vesele” la vremea statului mai mult în acasă: în ultimele luni de sarcină citeam memorialistică din închisorile comuniste.

30.
Vecina mea de 78 de ani a ieșit să rezolve diverse: costum cambrat, pantofi cu toc mediu, cămașă deschisă la primii doi nasturi, colier lung, parfum discret, poșetă. Pe sub mască sunt sigură că purta și ruj.

Mi-am primit lecția, eu fiind în haine lălâi de casă și în șlapi așteptând un curier. Mă pieptănasem totuși și îmi respectasem rutina de dimineață de îngrijire a tenului care presupune inclusiv cremă de soare cu spf 30 – lucrez la geam și mă apropii de 40 (ani, nu grade!), iar soarele întinerește doar sufletul 🙂

Altfel, vârstnicii sunt cam subiect tabu pentru mine. Ca să meriți respect și ajutor nu e suficient să îmbătrânești (mă rog, în Ro asta înseamnă să supraviețuiești bolilor…). Din fericire, apreciez exemplele pozitive.

31.
Am fost să alerg și am urcat pe scurtătură sus în pădure. Scurtătura abruptă, altădată greu de intuit prin iarba înaltă și printre tufișuri de tot felul, a devenit un tobogan prăfuit – de când cu ordonanțele militare și cu restricția la potecile de pe Tâmpa/Postăvaru, s-au înmulțit haiducii, iar punctual, e chiar greu să reziști cu un câmp vizavi de bloc – să-i spunem maidan și nu poale de munte și să îi savurăm copăceii înfloriți. Urmează cireșii…

Pe poteca plată, multă lume la ceasul serii, mai mulți alergători în trening pufos de grătar sau în tricou de bumbac gata transpirat și cu alură greoaie a mișcării decât cei care evident au mai alergat și înainte de epidemie. Unii evident au nevoie și de pauză de cipsuri, nu doar de mișcare.

32.
Parcă nu mai am energie.

33.
Seara, aerisesc dormitorul și din balcon năvălește miros puternic de Regina nopții păstrată în ghivece de anul trecut (regina-19? ca să fiu în trend cu denumirea) și care a înflorit de pe la sfârșitul lui februarie. Ce noroc pe mine! Să am parte de floarea verii în primăvara timpurie a covidului!

Am plantat căpșunii curgători.

34.
Deschid Jurnalul lui Sebastian la ultima pagină, deși sunt încă la a 70-a, și citesc și recitesc – e exact ce am simțit urcând în pădurea din dosul Tâmpei:

Rămâneam uneori pe loc, să privesc cu atenție priveliștea, cu gândul sa-i fixeze în memorie conturul, dar totul e mai variat, mai complex și mai misterios decât pot ține minte.

Sunt probabil foarte bătrân. N-am regăsit la munte exuberanța mea de altădată. Mai mult melancolic – aproape trist. Simt nu știu ce fel de oboseala veche și duc cu mine, peste tot, incurabila mea singurătate.

35.
Grădinile blocurilor sunt impecabile și continuă să fie bibilite. Zilnic, cineva evadează din apartament și plantează, curăță, reamenajează. Lucrătorii în verde trec mai des ca oricând, mătură, golesc coșuri care nu gem de gunoaie, pun otravă în capcanele pentru rozătoare: străzile sunt tot mai curate, fără a fi pustii.

Doar unii stăpâni de câini continuă să nu strângă după patrupede, deși acum sunt mai mulți ochi care să-i vadă de după perdele sau din balcoane. Nu că i-ar păsa nepăsătorului!

36.
Nu-i vait pe introverți și nici nu-i invidiez, dar restul vor avea nevoie de terapie. E o stare nenaturală izolarea aceasta (impusă de autorități, autoimpusă de responsabilitatea proprie) pentru care va fi nevoie și de (forme de) terapie, nu doar de eliberare. Eu sunt și și, de aceea încă suport, la echilibru, mersul lucrurilor.

Văd și simt în jur disperarea celorlalți, dorința de mai mult imediată unei escapade, impulsul haiduciei, dorul de ducă… Pe cel din urmă îl am și eu, dar îl trimit cuminte la colț: atâta vreme cât umbletul mi-l consider ilegal, imoral sau pur și simplu umbrit de atmosfera epidemiei, nu-l vreau… Prefer să mai aștept, să-mi iau porții mici. E drept că traversez o perioadă când am mai puține goluri de umplut și războaiele interioare sunt mai diplomatice.

37.
Am fost la cumpărături. Greu cu păstratul distanței în magazinele mici de cartier – îmi era chiar și mie greu să mă strecor.
La vedere peste tot, mai ceva ca vopseaua de ouă: spirt, clorul ACE, dezinfectant la sticle mari și mici, șervețele.

38.
Să ating și subiectul Paște? Păi o să gătim miel – drob și friptură, o să înroșesc maxim zece ouă în zeama foilor de ceapă. Abia aștept să zac pe balcon cu cartea și cafeaua lângă. Și sper să fiu mai harnică cu alergatul, să-mi revină energia.

38.1.
Le urez adevăraților credincioși să se bucure de o slujbă ascultată în liniște acasă, fără cald/frig, fără foieli, fără îngenunchiat, fără grijă lumânărilor care mai ard și păr, nu doar ceară etc. Paștele nu are o dată fixă, astfel că poate fi sărbătorit de fapt oricând (pentru cei mai mulți sărbătoarea înseamnă revederea cu familia extinsă).

39.
Nu abordez (prea mult!) subiectul vieții în timpul epidemiei și din punct de vedere politic că e o mare mizerie și ce fac politicienii, dar și cum reacționează marea majoritate.

Știrile false sau malițioase învrăjbesc oamenii și etalează prostia, caracterul, lipsa empatiei. Din fericire, s-a văzut că sunt destui de mulți cei care ajută și se implică pozitiv și cu asta rămânem, cu faptele.

Oamenii au pretenția să rezolve politicienii ceea ce, de fapt, trebuia rezolvat de fiecare dintre noi de multă vreme. S-a văzut clar că indiferent de ce se decide la centru, la firul ierbii decide tot văcarul cum paște turma (pășunea fiind o metaforă pentru sat, oraș, spital, parohie etc.).

Sunt și decizii tâmpite, luate la oboseală sau la sentiment sau chiar din prostie și incompetență, dar nu cred că ne era mai bine cu ăilalți. Asta și pentru că noi cetățenii nu avem cunoștință de înțelegerile la nivel de uniune europeană, de trocurile care se fac în această perioadă, de influențele rusești care profită că oamenii au mai mult timp pentru tv și internet.

Dar închei subiectul cu mențiunile că sezonierii plecați din proprie inițiativă la muncă nu sunt sclavi cum se inoculează insistent și că nu trebuie să le plângem de milă țiganilor care își aleg ca mod de viață fentarea oricărei reguli.

40.
Am ajuns să o rog pe Miruna să iasă afară – evident că la locul nostru preferat, printre tufișurile înflorite de sub Tâmpa.

41.
Auzii cucul cântând.