Azi fac 1 an de când merg pe munte, de când urcând în Baiului spre Poiana Narciselor am lăsat libertatea să mi se scrie sub tălpi şi aripile să prindă zbor aici pe pământ… A fost ca şi cum dorul nenumit dar mereu prezent şi-ar fi găsit leacul, ca şi cum lucrurile menite să fie într-un fel ajung să fie în acel fel… De aceea unul din marile mele crezuri e că toate se întâmplă cu un rost, iar combinaţia dintre răbdare şi perseverenţă e cheia. Nu e suficient să-ţi doreşti ceva, trebuie să simţi că-i aparţii deja, fără să-l ai încă, fără să-l găseşti, fără să aştepţi împlinirea prin el...
Azi sărbătoresc, dar culmea, nu pe munte, ci în deltă, nu urcând, ci vâsling. Ne vedem peste o săptămână.
îmi iau zborul…