Daca tot vorbeam de bere in postul precedent, am curajul sa va arat Piatra ce-am adus-o de pe munte. Nu chiar piatra… e putin spus. Si nu de oricunde ci chiar de pe creste.
De ce? Pentru ca mi-a placut si pentru ca rucsacul era prea usor si trebuia sa fac ceva probe… sa vad si eu cat pot duce la o adica.
De ce? Pentru ca am vrut sa-mi aduc muntele acasa si sa-l ating de cate ori nu ma simt de piatra… (ca sa vedeti ca nu glumesc si ca nu e-o pietricica… )
De ce? Pentru ca Benji, ficusul, avea nevoie de un tovaras cat lipsesc eu la serviciu. Mi-a soptit mie ca ar vrea pe cineva care sa-i tina de urat si care sa fie viu ca si el. Pai ce, piatra e vie? Da, e!
P.S. Pentru ca toate ar trebui sa poarte un nume, mi-am numit piatra: Piatră.