În alergare după ghiocei… pe Tâmpa

Cu toate că am văzut deja ghiocei în grădinile brașovenilor, țineam să îi văd pe întâii sălbatici pe Tâmpa. Eram sigură că îi voi găsi, acum două săptămâni se arătaseră, timpurii și minunate, florile de Crucea Voinicului. O sâmbătă mohorâtă (zici că se sprijinea cerul pe Postăvaru), dar pe care alergarea ușoară în doi și floricele acestei primăvăratice ierni au înveselit-o 🙂

N-am mai scris de mult de alergare pe blog, nici n-am ieșit prea des în ultima vreme, dar trebuie să menționez că mai alerg, că poate iar îmi iese vreo „figură” pe la vreun concurs și nu vreau să induc lumea în eroare.

Pe de altă parte nici nu pot afirma că mă antrenez, ci doar că îmi place să evadez din rutina zilnică, iar modul de a vizita orașul la orele dimineții sau nopții sau a mă bucura de o oră de natură înainte de serviciu, se face cel mai bine în alergare (poate o să scriu la un moment dat ce înseamnă alergare pentru mine).

Nu-s multe de povestit, pozele de mai jos vor vorbi de la sine. Voi constata totuși și pe blog, că în minte am făcut-o deja, că mi s-a dezvoltat un nou simț 😀 Simțul florilor. Bine, e mult spus, dar voi detalia. Știți cum oamenii de la țară prezic schimbările vremii fără să ia seama la prognoza de la tv? Ei, cam așa am început să-mi dau seama unde sunt flori înainte să le văd. De multe ori, mai întâi îmi dau seama că există condițiile propice ca ele să existe și abia apoi le caut. Având în vedere că nu stau bine cu vederea la distanță, ăsta chiar e un avantaj!

N-aș putea încă să enumăr ce anume mă ajută în detectarea lor, cert e că mă ghidez, instinctiv, după cum arată solul, dispunerea spre soare, desimea copacilor, prezența altor plante etc., făcând asocieri empirice, deductive, nimic teoretic deocamdată.

În urcarea dinspre oraș pe Tâmpa sunt ghiocei doar în anumite zone, unele se văd din potecă, altele nu, cert e că m-am dus la sigur de vreo două ori și, chiar dacă nu i-am zărit din prima, instinctul îmi zicea să insist.

pe potecile umede ale Tâmpei – din păcate, mulți copaci căzuți pe Tâmpa, unii de bătrânețe, alții – precum pinii – afectați probabil de gândacul de scoarță ce își tot face veacul în ultimii ani prin pădurile noastre de când iernile nu mai sunt destul de dure…

mic ierbar de februarie: sus – Ghiocel (Galanthus nivalis), Crucea Voinicului sau Trei Crai (Hepatica transsilvanica), jos – Spânz (Helleborus purpurascens), Mierea Ursului sau Plămânărică (Pulmonaria officinalis), Măseaua ciutei (Erythronium dens-canis)

chiar dacă îmi plac florile, sper ca la anul primăvara să vină totuși mai târziu…

o surpriză: Măseaua ciutei (Erythronium dens-canis) înflorită

mâțișori de salcie pe fundal de molizi

destul de pustii potecile (vreme mohotâtă, frig, umezeală), mai nimeni la belvedere

după Drumul Serpentinelor și Vârful Tâmpa ne îndreptăm spre Șaua Tâmpei

Cetatea Brașovului îmi aduce mereu aminte de fata împăratului închisă în turn de un zmeu egoist – (încă) nu se poate vizita, doar privi de departe…

pe final de tură am dat de un covoraș de Crucea Voinicului, e prima oară când văd atât de multe 🙂

p.s. Am rămas uimită să aflu că există brașoveni care nu au urcat niciodată pe Tâmpa, unii nici măcar cu telecabina; cei care n-au urcat pe jos sunt cu mult mai mulți. Mi se pare straniu, oare nu le-a zis nimeni că orașul acesta frumos se vede incredibil de sus??!