Acasa (al meu) e unde sunt eu. Acasa al vostru ar trebui sa existe si sa nu se numeasca astfel doar patul comod dintr-o cutiuta pentru care va platiti la timp voi insiva chiria. Acum ca va e clar, lasati-ma sa va duc intr-o calatorie. Nu ma intrebati pana unde, nu va asteptati sa si ajungeti, just enjoy the ride…
Totul incepe cu o gara, cu o cafea intentionat amara, un chiosc de unde mai poti cumpara Romania Literara, cu o lectura buna in tren depasind bariera discutiilor ocazionale si insotindu-ne doar de muzica sacadata si-n surdina a metalului greu ciupind sinele…
In zori de zi ploioasa ne trezim si mergem la pescuit. Suntem intr-o zona de dealuri si nu curge nici o Dunare pe-aici, dar mai e ici-colea cate-un lac. Unele au chiar stiuca, dar majoritatea sunt bogate in caras, asta si datorita pescarilor nu foarte iscusiti care n-au reusit sa-l prinda pe tot, dar ssstt! sa nu ne auda ca e bine asa, sa aiba balta peste 🙂
lacul „La lemne” – tata a fost cel mai norocos 😉
prima captura (si singura, dar sa ramana intre noi) a cumnatului. Chestia asta micuta se numeste „guritza” si e foarte injurata din moment ce mananca fara indurare momelile pestilor mari fara sa creasca mare…
pe cand pescarii isi intra in mana, noi plecam prin iarba…
putem sa-l privim in voie, e amortit de dimineata… (ca si noi)
de asta i se spune „La lemne”…
prima barza care ne viziteaza ori e smechera ori e infometata caci nu zboara si in acelasi timp pastreaza si o distanta suficienta ca sa ne faca in ciuda… sa o urmarim prin iarba uda…
au mai venit niste pescari – au multe scule, dar cu norocul la pesti stau cam… mut 🙂
papura…
cu tanti broscuta testoasa ne intalnim pe carare… aveti pe unde ocoli, va rog!
barza numarul 2 e ceva mai grabita, doar un profil cu atitudine si… cioc
un alt lac – lacul cu stiuca… aici expertii in pescuit isi dau cu parerea… cea mai mare a avut 3 palme, dar nu de alea mici…
aveti putintica rabdare… placinta cu branza e in faza de proiect.
cineva trebuie sa mai si munceasca: albinuta are voie cu pernute pe solduri atata timp cat e polen si nu… celulita (esti rea mitsano!)
gradina mamei e un rai de culoare, parfum, polen si viata…
daca va tine, facem un sah…
doi sori 🙂
nenea asta e mare, pe onoarea mea! dar n-am avut curaj sa ma apropii…
el e Printu’. Ne place sa alergam impreuna si mai ales sa ne incurcam unul pe celalalt: el pe mine la pozat fluturi, eu pe el cand il bag in curte si nu-i dau voie la… fete.
Printu’ se bucura ca il luam pe camp. Bucuria scuteste… pozitia.
porumbi pusi la copt pe jarul de langa cazan… intre timp gustam tuica si nu-i deloc rea 🙂
peste tot sunt flori si toate vor sa fie bagate in seama… sa nu dezamagim.
busuioc
gandaci de colorado pe tulpinile de vinete – toata lumea trebuie sa se hraneasca. Sa-i lasam sa se bucure de ultima lor masa; am inteles ca li se pregateste ceva…
batu’ si …vrejul de fasole,
de-aici incepem sa urcam pe deal: fantana de sub nuci sau jumatatea plina a vietii mele,
menta salbatica – uitati-va bine, copii de oras, ca mereu mirositi alte balarii!… si m-am saturat sa va contrazic…
palamizile – salbatice si rele
pauza de mure!!!
si nu vorbiti cu gura plina! 🙂
dealul meu – regatul meu, cand soarele-i face cu ochiul la apus 😉
daca nu faceam atata galagie il prindeam pe Urecheat mai de-aproape,
pere salbatice… gustoase abia dupa prima bruma a toamnei,
vita-de-vie salbaticita – ei sunt buni de mancat desigur,
ne intoarcem prin curtea grajdiului; imi plac butoaiele, mai ales cand stau de vorba,
o fereastra si/sau… parte a unui sistem de incuietori destul de sofisticate ce se foloseau pe vremuri,
pash-pash! purcelusii au de-abia trei zile…
doar un cuvant: Nero.
mere salbatice sau coricove cum li se spune pe la noi; unii le mananca 😐
un paianjen… obez.
aici odihnesc bunii si strabunii mei si-ai lor si aici m-as odihni si eu…
in loc de incheiere…
With the moonlight to guide you
Feel the joy of being alive
The day that you stop running
Is the day that you arriveAnd the night that you got locked in
Was the time to decide
Stop chasing shadows
Just enjoy the ride
Gandacii de colorado sunt cei mai tari … imi amintesc de tarlaua de „barabule” a bunicilor.
Ma bucur ca ti-ai reluat obiceiul de a posta o melodie inaintea articolului (n-ai idee cat de mult ma ajuta sa intru in atmosfera…). E mult galben acolo, „La lemne” (si mie imi place galbenul). Fie felul in care povestesti, fie spatiul asta mic, al tau, ma face sa simt fiecare fotografie..
@mali: au fost cei mai tari 😉
@Alina: de cele mai multe ori melodia ma ajuta sa transmit starea, sentimentul, face parte din post la fel ca titlul, ca imaginile, ca randurile… Cineva m-a indrumat in acest sens si e mai mult decat un sfat bun.
De cele mai multe ori scriu pe o anumita melodie si mi s-ar parea o tradare sa nu va insoteasca si pe voi cand cititi 🙂
Sunt impresionata! cat de faina poate parea viata la tara vazuta cu un ochi sensibil si practic in acelasi timp! bravo, m-au prins tare de tot pozele. mult stil si imaginatie. la mai mare!
@cioli: Bine ai (re)venit! Multumesc pentru ganduri si pentru ca te-ai alaturat calatoriei noastre! 🙂
Spor la bagaje si drum bun! Sa te bucuri din plin de vacanta!
Frumos de tot! E asa de frumos povestita si ilustrata calatoria ta prin locurile colpilariei, ca-mi vine sa trag si eu o fuga sa vad minunatiile cu ochii mei.
Numai ganduri bune,
Oana
imi plac.
nota 10.
Multumesc. :”>