Chiar şi oamenilor pe care nu-i cunoaştem le putem duce într-o oarecare zi, dorul.
sau
Preţ de treizeci de metri am mers printre fân cosit, pe sub soci abia înfloriţi, prin liniştea ploii, dar nu şi a graurilor şi m-am gândit că pot lăsa vigilenţa deoparte: câinii s-ar putea să nu muşte când plouă.
sau
Când florile au un nume, culegătorii capătă mici ezitări.
sau
Îmi plac oamenii când lăcrimează sensibilizaţi de ceva sau când li se face pielea de găină şi nu se scuză pe seama frigului.
sau
Un necunoscut i-a oferit umbrela sa unui alt necunoscut, iar nouă, celorlalţi necunoscuţi – zâmbetul.
sau
Ce-au în comun toate acestea la un loc? Fericirea că încă mai pot visa naiv din iubire de oameni încât să mă simt vinovată pentru asta.
Şi din aceeaşi gamă, partea a doua dintr-un concert pe care vi-l recomand desigur, în întregime…
Frumoase si profunde ganduri, mai ales insotite de acordurile “Imperialului”:)
Multumesc tata Oleg, as adauga o vorba care nu-i a mea, dar care se potriveste: dar din dar se face Raiul 🙂
Sau cand o necunoscuta te intreaba prin semne, caci nu vorbeam aceeasi limba, daca imi poate oferi o alifie pentru fetita mea care nu se mai oprea din tuse.
Fericirea sta in bucurii marunte, nascute din gesturi asemenea. Oamenii, noi, suntem obisnuiti, in lumea aceasta care devine tot mai pragmatica, sa credem ca un gest frumos nu e gratuit, ca in spatele lui exista mereu un mic interes. Cand am venit in Bucuresti mi s-a parut o lume mult mai rece si individualista decat cea din provincie. Si de multe ori am auzit ca pentru a face fata tb sa devii un pic mai dur, mai …rau. Am luptat cu mine insami sa nu devin asa ceva. Sa nu uit cine sunt, chiar daca oamenii te ranesc prin nepasare sau rea-vointa. Am incercat sa vad partea plina a paharului, sa vad partea lor frumoasa, si automat am redescoperit-o pe a mea. 🙂 E foarte usor sa ranim, sa judecam, sa fim rautaciosi cu ceialalti. A fi intelegator si a ceda tu e mai greu dar merita incercat.