Drumul Vechi: Pietrele lui Solomon – Poiana Mică
35 de kilometri merși și alergați într-o zi capricioasă de primăvară sunt ca cei 35 de ani de până acum.
Ani cu soare, dar și cu nori, feriți de vânt prin păduri, dar și înfrigurați la drumul mare.
Ani ca o potecă blândă de pământ sau ani pietruiți.
Ani cu pauze și cumpătare, ani agitați, pe muchie de hău.
Ani în care m-am simțit puternică și ani în care abia m-am târât, ani cu tras din greu și satisfacții sau ani ce nu știu cum au trecut…
Și aș putea continua mult și bine această firească analogie între cei 35 de kilometri de ieri și cei 35 de ani, căci acesta a fost și scopul: să-mi petrec ziua de naștere în adevăratul sens al cuvântului.
Concediu de ziua mea
O idee împrumutată de la prietena mea Mike, dar care mi-a rămas fixată în minte ca cel mai frumos cadou pe care ți-l poți face: să-ți dăruiești ziua. O zi în care să faci ce-ți place cel mai mult sau ce simți că ai nevoie, să te plimbi, să vizitezi ceva îndelung amânat, să citești lenevind până târziu în pat, să încerci o experiență nouă, în fine, să o însemni cumva în calendarul memoriei.
Nu știu de ce, dar chiar și eu până acum câțiva ani, asociam ziua de naștere cu ceva anxios, ce abia așteptam să treacă. Și nu pentru că treceau anii, ci pentru că nu știam cum să mi-o petrec și pentru că lăsam tot felul de factori externi să mă influențeze neplăcut, unul dintre ei fiind, desigur, atenția celor din jur. Mi-a luat mult să înțeleg de ce e important să îți sărbătorești ziua și de ce tu trebuie să faci asta în primul și-n primul rând, nu ceilați. E frumos să fii sunat, să primești urări, să vorbești cu oamenii dragi, să primești cadouri, să mănânci tort etc. dar asta e doar o suită de lucruri care te fac să te simți bine pe termen scurt. Ziua ta începe cu ceea ce îți dăruiești tu.
Gândind așa, prima idee a fost să-mi iau concediu și să fac o drumeție pe munte, că doar asta îmi place cel mai mult: în natură, în mișcare. Cum la mine gândurile (ca și vorbele) trec dintr-una într-alta fără să termin bine ideea curentă, zbang! îmi trece prin minte să-mi alerg vârsta. 35? Prea mult! Nu se încadrează în seria ultimelor alergări, fiind un salt prea mare. A urmat un mic plan cu un entuziasm moderat (ca la 35 de ani): nu-mi doream experiența aceasta cu orice preț, ci să obțin o combinație cât mai plăcută de munte și alergare.
35 pentru 35
Acum doi ani, în Canada fiind și apucându-mă să alerg ceva mai serios (nu doar de câteva ori pe an și atunci la concursuri sau după vreun autobuz), am alergat 33 pentru 33. A fost un adevărat exercițiu de voință atunci, întins pe mai multe luni, consemnat într-un jurnal, iar alergarea n-a fost chiar de ziua mea, ci abia în vară (practic, prima alergare de 33km era considerată cea aniversară), exact cu o zi înainte de a mă întoarce în România.
Pe de altă parte, e cam greu să mă antrenez pentru distanțe lungi pe timp de iarnă ca la 15 martie să fiu în formă. Mai ales că eu nu mă antrenez, ci ies la alergat după cum am timp și chef (și așa și vreau să rămână, personalitatea mea nu e una competitivă). Iarna aceasta a fost însă atipică și am continuat să alerg, uneori chiar și una-două ieșiri săptămânale. De-aceea mi-am permis să îndrăznesc un 35, mai ales că fiind și multe pante la mijloc care se urcă la pas, planul era realizabil.
Mi-am schițat și un traseu ca să văd cum aș putea obține lungimea, inițial am vrut să urc până pe Vârful Postăvaru, dar totul depindea de vreme – în caz de senin și vizibilitate aș fi urcat cu siguranță pe vârf. În ziua cea mare a fost însă cam frig (2-5 grade), soarele m-a însoțit doar primii trei kilometri, iar în Poiană pârtiile dezolante, vântul rece și ceața m-au întors din drum. Cam asta e ce-a ieșit (ceasul arătase 35.7, strava a recalculat la 34.4, dar nu-i bai):
Am început cu Dealul Melcilor printr-o pădure plină de flori, am ocolit Tâmpa dinspre Răcădău, am urcat în Șaua Tâmpei și-am coborât la troiță, am traversat orașul spre drumul ce merge în Poiana Brașov, mi-a plăcut traseul triunghiului galben, marcaj ce însoțește drumul național, am traversat o stațiune pustie (nu tu o tarabă cu vin fiert sau ceai!), am intrat într-un bar și-am stat la un ceai căci apa din bidon era prea rece, am dat să urc spre Cabana Postăvaru și m-am întors de pe la jumătatea distanței, nu mi-a plăcut piatra de pe Drumul Vechi ce coboară la Pietrele lui Solomon – după aproape 30km nu cade bine încheieturilor – iar de acolo spre casă a fost un soi de linie dreaptă cu o mică oprire la Strada Sforii 🙂
Din cele câteva poze reiese cam de ce vreme am avut parte.
de pe Dealul Melcilor, vedere spre Răcădău și Postăvaru
scările ce urcă la Turnul Alb
de pe triunghi galben am deviat puțin ieșind chiar deasupra peretelui unei cariere – pădurea și covorul de iarbă nu prevestesc deloc hăul ce se cască și care e imposibil de redat în poză pe cât de adânc și friabil e
starea pârtiilor? vânt, pustiu, pietre, pământ scurmat, zăpadă tocată ca un pietriș
nu se putea fără câteva floricele, tura II de primăvară după ghiocei, brândușe
și pentru că trebuia să apar și eu, 1. momentul plecării, 2. cu gândul la prieteni pe poteca Curmătura, 3. consemnând oboseala pe Drumul Vechi (mănușa cu arătătorul tăiat e noua mea idee de adaptare la smartphone, mai ales că ieri telefonul a zbârnăit non-stop)
După au urmat o serie de saune la Paradisul Acvatic – să dreg senzația de răceală – și cină cu salată și tort (o combinație interesantă de gusturi și… calorii). Daune? Febră musculară generalizată, inclusiv la mâini și umeri, un genunchi scârțâie când vine vorba de trepte (suprasolicitare, desigur), somnolență și lipsă de energie…
În tot acest timp…
M-am gândit la mine, la prieteni, la familie, la toate lucrurile care contează. Am reușit să nu mă gândesc la ce nu-mi face bine, la ce mă frustrează și asta fără să-mi impun. Am avut și momente în care nu m-am gândit la nimic, doar am alergat sau am mers, eu și pădurea, eu și poteca, eu și muntele.
M-am tot întrebat cum mă simt la 35. Ca ajunsă la jumătatea vieții, 70 e o vârstă optimistă cu care mă simt pe deplin împăcată.
Mi-a plăcut că am fost singură, e genul de moment pe care îl trăiești mai bine solitar. Nu m-am întrebat de ce fac asta? și nici n-am simțit vreo clipă că forțez. Oboseala și disconfortul au existat pe ultimii cinci kilometri, dar în limite normale pentru un om obișnuit cu durerea 😀 Mesajele primite au ținut loc de companie și încurajări, iar uneori doar gândul la o anumită persoană a funcționat energizant.
Ce mi-am dorit de ziua mea? Ca oamenii din jurul meu să fie sănătoși, orice alte greutăți sau probleme se depășesc într-un fel sau altul, în lipsa sănătății toate lucrurile și realizările sunt de-a dreptul inutile, căci nu te poți bucura de ele.
36 pentru 36? Poate… pe bicicletă 😉
Dragă Claudia,
LA MULȚI ANI !, sănătate și tot ce-ți mai dorești matale…
p.s. nu uita să dai cu ojă pe unghii și după 70 de ani, culoarea tot roșie.
Mulțumesc Corina!
La 70+ mă dau cu de toate, că dacă nici atunci nu trăiești nebunește… :))
p.s. am fost la un botez sâmbătă și-am scos oja de la naftalină 😀
Wow! Inspiraţional şi emoţionant!
Felicitări şi La mulţi ani… pe poteci, marcate sau nemarcate!
Multumesc Ioana, sunt multe lucruri frumoase pe care le putem face de ziua noastră (noi pentru noi)
Cine stie, poate pana la anul te apuca pasiunea innotului si o sa vrei 36 de bazine pentru 36. Sau poate e iarna adevarata si o sa fie 36 km pe schi de tura intr-o frumoasa traversare pe undeva prin munti. Lasa bicicleta pentru cifre mai mari :).
Sunt sigură că ideile vor veni de la sine, pentru 100 de ani știu sigur ce o să fac: o 100 de pași 😀
La multi ani frumosi, Claudia! Si la fel de activi, indiferent de forma activitatii! Sa fii sanatoasa, fericita si sa te simti implinita prin tot ce ti se intampla!
15 martie? Ha! Ne mai leaga ceva … 😉
Multumesc Cristina, multumesc la fel in cazul asta 😀
LMA Claudia si trairi intense asa cum scrii! 😀
La multi ani, Claudia!
Multi kilometri, pasi, poteci, drumuri, munti si piscuri! Si pentru fiecare… cate o postare!
Multa sanatate si voie buna!
La multi ani cu aer de munte!
Bravo Claudia 🙂
Joyeux anniversaire!
@GxG, @Noctambulul, @Diana, @Cyril: mulțumesc frumos de urări 🙂
p.s. cu cât sunt mai multe activități cu atât rămâne mai puțin timp de scris pe blog, plus că alergarea consumă toate trăirile intense prin rememorări repetate 😀
Cu mare placere!
Uneori am impresia ca scrii si postezi chiar in timpul desfasurarii activitatilor, atat de convingator e textul tau! 🙂
Inevitabil îmi curge „postarea” prin minte în timp ce alerg, de fapt, aceea e cea mai bună versiune și oricât de inspirată aș fi după, nu pot reda la fel. După… povestesc 😀
La multi ani,Claudia,oriunde ai fi si oricat ai alerga.
Te pup!
Sa fii sanatoasa sa poti iubi muntele in toate anotimpurile!
La multi ani frumosi, Claudia! Iti urez cu putina intarziere, dar e bine si mai traziu decat niciodata, zic eu :D. Felicitari pentru alergare! 35km sunt de domeniul SF-ului pt mine :p.
La cat mai multe astfel de experiente interesante si clipe memorabile alaturi de cei dragi tie! Si fireste, la cat mai multe ture prin Carpatii tai dragi ;)!
O idee foarte interesanta, 35 pentru 35 🙂
Iti urez sa apuci 100 pentru 100 🙂
@all: mulțumesc frumos pentru gândurile bune!
@Larisa: sunt SF că sunt alergați, dar poți sărbători și tu o distanță aniversară… pe bicicletă 🙂 Având în vedere că acum câțiva ani nici nu te gândeai că vei pedala, e la fel cum eu nu-mi puteam imagina că aș alerga distanța asta 😀
La Multi Ani, cu (mare) intarziere. 35 de Km sunt usor de imaginat si ceva mai greu de strabatut in alergare, dar poate un numar sa cuprinda cu adevarat un oricare moment din viata cuiva?… 🙂
@Doi Nomazi: singura cuprindere ar fi o repovestire care ar dura zile bune 😀
Genul asta de aniversare o să mă ajute la bătrânețe, o să pot spune „știu ce-am făcut la 35 de ani! am alergat tot pe atâția kilometri…”. Și cam atât.
Mai am câteva aniversări memorabile (cam puține raportate la atâția ani…), cea mai faină a fost la 30, una dintre cele mai calde zile (sufletește vorbind), ziua în care am primit prima mea bicicletă 😀
Dar cred că ideea de bază e să faci ceva ce-ți place și să nu te mulțumești cu ce primești de la alții.
Incerc sa-mi amintesc ce am putea primi de la altii si nu-mi vine nimic in minte. Chiar daca, din diverse motive, nu intotdeauna putem face ce ne dorim, acel putin pe care reusim sa-l facem este rodul propriului efort si nu un „cadou” din partea cuiva… 🙂
Cat mai multe aniversari in care vei sarbatori implinirea a cat mai multor dorinte. Si pentru cele care nu se vor implini, bucura-te ca ai avut curajul si imaginatia sa ti le doresti.
Io-s cel mai intarziat urator ptr ca n-am mai primit nicio notificare de la tine de ceva timp 🙁
La multi ani frumosi si buni, buni! Chiar am zambit cand am citit titlul gandindu-ma ca vrei cumva sa pastrezi traditia. Iti doresc multa sanatate ptr ca fara ea se ruineaza tot. Cu sanatatea pe post de locomotiva se trag si vagoanele (planuri, dorinte, vise…realizari).
Ptr mine ziua de nastere e totalmente depresiva. Niciodata n-am stiut daca e rost de bucurie ori de lacrimi, asta ptr ca urasc trecerea anilor, fiziologic vorbind, iar dupa un anumit prag incep si schimbarile ireversibile aduse la pachet odata cu aniversarea. Eu am fost in gradina botanica de ziua mea, un cadou de suflet fotografiind brandusele si ghioceii. Cadoul perfect a fost Zen fiind ptr o saptamana acasa dupa mai mult de doua luni pe drumuri.
Mulțumesc Renuțu, te înțeleg pentru că am avut astfel de aniversări cărora le-am prins „frica” și acum, chiar dacă sunt frumoase și pe sufletul meu, sechelele au rămas… 🙁
p.s. mă bucur mult pentru tine că ai văzut ghiocei și… la mulți ani! >:D<
La multi ani!