2022 sub lupă: doar cele bune să se-adune

Veni și vremea pragului dintre ani, între două zile identice, ca și cum ai trece dintr-o cameră într-alta. Totuși, firea omului cere resetare, companie, petrecere, speranță, luminițe aruncate-n cer, îmbrățișări și introspecție. Eu una mi-aș dori să pun degetul pe ce a mers bine și ce n-a mers în 2022, să îmi pun speranțe în planurile încă nefăcute ale lui 2023, dar blogul nu e vreun loc magic unde mintea să mi se deblocheze instant și să aflu răspunsurile ce teoretic se află în mine, dar practic… sunt plecate cu sorcova.

Apropo de sorcovă, vă urez un An Nou în care să știți ce vă doriți, să aveți cu cine vă încuraja la greu și cu cine împărtăși bucuriile, dar mai ales, să vă aveți bine cu voi înșivă!

La mulți ani!

Ce veți găsi în acest jurnal?

• ce n-am scris în postarea precedentă: Un an de Elveția
• gânduri despre prietenie
• cifrele „sportive”
• un rezumat lunar cu de toate
• un video de la penultima alergare
• câteva vorbe de la Miruna (așa cum obișnuiesc în fiecare bilanț anual)

Un an de Elveția cu trei reveniri în România

Am dedicat recent o postare întreagă impresiilor primului an și nu reiau ce am scris acolo, dar simt nevoia să adaug. Cum îi spuneam și lui Radu, nu pot să scriu despre tot și toate. Cititul printre rânduri nu o fi disciplină de bac, dar face parte din-ale vieții.

✈️ Revenirile acasă în vacanțele Mirunei, că altfel nu poate lipsi de la grădiniță, au fost cu dus și întors: bucurie pentru revederea cu oamenii și locurile dragi, destabilizare și luat de la capăt la întoarcerea aici. Am simțit asta în cazul Mirunei ca și în al meu. E ca și cum se consumă toată vlaga din tine și trebuie să-ți reîncarci bateriile însă alimentarea e cu țârâita în locul unde încă suntem străine. Probabil e nevoie de ancore similar de puternice ca cele de acasă ca depresia post-Ro să devină o melancolie firească, suportabilă. Cale lungă…

👍 Cu familia m-am văzut de trei ori anul ăsta, chiar mai des ca atunci când locuiam la Brașov și mergeam în Gorj de două ori pe an. Ca să vezi! (asta e dintre avantajele de-a nu avea serviciu, altfel nu-mi permiteam 2 + 3 + 2 săptămâni cumulate de stat în Ro).

✍️ Aceasta este al 40-lea articol de pe blog și mă bucur că nu m-am lăsat nici anul ăsta (sic!). Mi-am tot propus să fac o analiză sinceră, să scriu mai interesant pentru toată lumea, dar tot la pagini de jurnal personal sfârșesc, chiar și în postările care descriu ture montane, așa că nu are rost să fiu altceva decât deja sunt.

👍 Am lăsat-o mai moale cu facebook-ul și am scris despre asta pe blog. Realitatea e că am nevoie de un detox și nu de la ceilalți, ci de la mine, de la atitudinea, raportarea, implicarea etc. care mă fac să sufăr. Într-o lună, o singură persoană mi-a observat lipsa cât să mă și întrebe dacă sunt ok.

👎 Legat de primul an aici, aș rezuma cu: m-am adaptat, dar nu m-am integrat. A fost un an greu, de ce să mint, 2023 va fi mai bun fie doar și prin comparație 🙂

Cu germana nu sunt la un nivel notabil, angajabil. Job oricum nu aș fi putut avea din motive de logistică familială cu Miruna în primul ei an de grădiniță aici: la început o duceam și o luam de la grădi, acum face drumurile singură, dar tot e acasă de la ora 12. Ipostaza de mamă casnică nu mi-a picat prea bine, din moment ce nu stau bine la capitolul organizare și se pare că nici forțată de împrejurări nu reușesc să împart timpul eficient.

Fără prieteni și munte… viața e pustiu?!?

🌄 Muntele trebuia să fie supapa mea. A rămas alergarea și cunosc suficiente coclauri împădurite cât să-mi port gândurile când nu le mai suport. Alpii nu prea mă atrag dacă e să merg de una singură. Lipsa motivației a afectat toate plăcerile… Mi-e dor de munte, dar nu de orice munte (asta e, judecați-mă, probabil voi nu ați irosi timpul și locul ca mine…).

👐 În afară de Monica și Ștefan, încă nu pot să asociez cuvântul prietenie cu Elveția. Cercul de cunoștințe s-a lărgit un pic, dar sunt realistă: relațiile umane cer timp și activități intense petrecute împreună (ceva mai mult decât ieșitul la un grătar). Pentru mine înseamnă enorm să am prieteni pentru că au fost mari perioade din viață când nu am avut. Mai mult, recunosc: am nevoie de prieteni. Cu ei îmi vin ideile, entuziasmul, curajul. Cu ei râd. Cu ei sunt mai eu ca nicicând.

La fel cum sunt importante familia sau jobul sau copilul sau succesul per se, mie viața fără prieteni și fără hobby-uri împlinitoare mi se pare că trece fără rost. Da, muncim pentru a avea bani și ne poate aduce satisfacții profesia; da, ne dorim familie și creștem copii cum ne pricepem mai bine; da, avem un om iubit care ne face fericiți și pentru care facem sacrificii dacă trebuie, dar toate acestea nu privesc exclusiv persoana noastră așa cum o fac prietenii, cu care suntem noi înșine și uneori mai mult de atât, și hobby-urile care ne aduc bucuriile extra, adesea cele mai pure.

Dincolo de a fi mamă, soție, fiică, angajată etc. eu ce mai sunt?!? Trebuie să fiu mai mult! nu pot trăi doar pentru rolurile standard…

Dintre vorbele Mirunei de la cinci ani

– Mami? Mami!
– Ce este?
– Voiam să fac o prostie și m-am răzgândit în timp ce făceam prostia…

Bunica: să nu pui limba pe dintele nou că îți crește strâmb…
Miruna: am pus deja de trei ori ca să văd dacă e totul în regulă.

Sunt suparată pe mine, m-am jignit singură și mă simt enervantă.

Eu pe scaun și Miruna călare pe mine: Mami, nu mai pot sta așa, scaunul ăsta are o metodă să mă lovească.

Uite, mami, o parte din gogoașă a căzut așa, am prins-o și iar a căzut, deci nu e vina mea, ea a plecat!

Într-o zi când o să fiu foarte cuminte o să primesc o bomboană mare, nu? Și poate chiar o mănânc pe toată!

Nu pot să spun ce am făcut la grădiniță, nu pot să-mi amintesc și mint, de-asta nu pot să spun!

Fetele nu râgâie, dar când le vine, le vine!

Tati, m-am spălat foarte mult pe mâini ca microbii să dispară ca niște îngerași!

Am transpirat de la atâta făcut prostii!

Nu îmi place când te superi că fața ta face riduri!

(una seaca)
– Cum se spune la bă în germană?

– Hei mami, îți place să îți spun mamița?
– Nu.
– Atunci nu îmi mai spune nici tu Mirunica!

Anul 2022 a fost cel mai sportiv

🏃‍♀️ Cei 1722km alergați (cu 60.400m diferență de nivel) ridică anul în topul celor mai prolifici vreodată. Cum am scris și pe strava, nu e neapărat și cel mai bun an pentru că cifrele nu-s niciodată totul, dar cu siguranță va deveni un an de referință din moment ce nu întineresc.

Am mulțumiri de transmis lui Ștefan, adesea omul cu ideile și cel care mi-a arătat potecile din Altstätten, și lui Andrei care m-a încurajat de câte ori a simțit că am nevoie.

🏃‍♀️ În decembrie am alergat 164km, mulțumitor aș zice, dar mai tare sunt mulțumită că m-am motivat pentru încă trei urcări la St. Anton (4km, 650m+), astfel că am ajuns la un total de 21. Nu-mi propusesem nimic la început de an, dar pot să-mi propun ca în 2023 să depășesc numărul de urcări și, evident, să o fac mai rapid ca în prezent.

Ultima dată am avut chef și de filmat, un adevărat dute-vino cu pus telefonul pe bușteni, buturugi, băncuțe și ce s-a mai nimerit. Enjoy!

🚴‍♀️ Pe bicicletă, deși aici chiar am unde să strâng mulți kilometri fără să mă alerge câinii sau să mă tem de șoferi, abia am adunat 182km. Clar am ce depăși în 2023!

De menționat că pe 29 decembrie cele 12 grade m-au motivat să ies puțin la pedalat, chestie care e destul de nefirească pentru mine, de aceea o și menționez. Dacă e să mi se întâmple mai des, sper să nu mă deochi!

Cei aproape 300km de drumeție sunt cam puțini având în vedere că m-am mutat în patria lui Heidi, dar să zicem că, fiind primele experiențe în Alpi, mai mult am văzut cum stă treaba (înainte de a ne muta aici, eu doar la schiul din Austria am mai avut tangențe cu Alpii).

În continuare, mă inspir de la prietena mea Mike și retrospectiva de pe blogul ei pentru a enumera pe luni evenimentele mai răsărite. (Toate jurnalele cu poze se găsesc pe pagina Cuprins din meniul principal).

Ianuarie.

• Miruna e chemată la grădiniță încă de pe 3 ianuarie, dinainte de a primi permisul de ședere.
• Se îndesesc alergările pe dealurile din jurul orașului cu Ștefan și gașca de expați.
• Scriu de zor la jurnalele restante ale ultimelor ture din Carpați (Iezer, Crai, Postăvaru, Bucegi)
• Mergem în Austria să ne întâlnim cu o parte din Pinguinii aflați la reuniunea anuală. Așa am bifat și eu singura zi pe schiuri.
• Sunt extrasă la loteria OCC: în august mă așteaptă un concurs de 56km în preajma Mont-Blanc-ului.
• Primesc prin poștă permisul B.
• Termin un puzzle de 1000 de piese cu care am putut ignora zilele numa’ ceață.

Februarie.

• Miruna e frustrată când vine de la grădi: vorbește în română și nimeni nu o înțelege. Eu sunt vinovatul de serviciu și tot eu o țin dintr-o viroză într-alta.
• Alergările continuă cu primăvară pe Valea Rinului și iarnă pe dealuri.
• Rusia atacă Ucraina și mă simt aiurea că sunt departe de casă.
• Miruna are zi de carnaval la grădi și apoi mergem la parada de Fasnacht din oraș, reorganizată după doi ani de pauză generată de pandemie.
• Se întrevăd ieșiri primăvăratice de familie: Miruna pe bicicletă, noi în alergare.
• Mă fascinează casele de la 1500 de prin oraș.

Martie.

• Mike și Radu vin în Elveția și îmi sunt alături chiar de ziua mea. Bucurie cât cuprinde!
• Alergarea de ziua mea are pe fundal un nor de praf saharian.
• Cât Miruna e la grădi, urc cu Mike până pe St. Anton și facem planuri pentru la vară.
• Miruna începe să vorbească în engleză la Kindergarten, limbă în care se face mai mult înțeleasă.
• Alergările de grup se răresc căci vine primăvara și apar și alte activități de weekend.
• Primul concurs în afara țării este un cros de 10km (Rhylauf) unde mă lupt cu vântul și cu voința…

Aprilie.

• Prima vizită a bunicii și prima tură în doi. Ne întoarce zăpada din Pasul Saxerlücke că așa e în Alpi.
• Mergem acasă cu mașina în prima vacanță, în cele două săptămâni înainte de Paștele ortodox. Mirunei îi e rău tot drumul, două zile, 1800km, astfel că de-acum încolo ne rămâne doar avionul.
• Poposim în case dragi, cu oameni dragi: Răcădău, Dobrești, Craiova, Tehomir, București.
• Eu și Miruna umblăm cu trenul de colo-colo și ne bucurăm de toate experiențele, ignorând oboseala.

Mai.

• Alerg cu Ștefan prin Alpstein, dar și de una singură pe vârfurile din apropiere.
• Găsesc Papucul Doamnei (Cypripedium calceolus) întâmplător într-o pădure din apropiere și mă simt extrem de norocoasă deși acasă caut planta de ani de zile.
• Drumețim în familie într-o zonă elvețiană prin excelență, Laui, dar și în Austria într-un canion parțial închis.
• Aflu ce înseamnă concursurile verticale de pe aici (Gamperney, în Grabs) și ajung sus a cincea la categoria de vârstă și a 16-a din 60: greu tare!

Iunie.

• Drumețiile în familie adaugă Lacurile Seealpsee (vi-l recomand!), Voralpsee și zona Karren (Dornbirn).
• Ies mai des cu bicicleta, deschid seria „Seara la Rin”.
• Alerg la primul concurs montan (Chur) și ies a doua la categoria de vârstă și a cincea la general.

Iulie.

• Izbutesc prima ieșire solo mai departe de casă și iese o tură faină prin Munții Churfirsten (30km).
• Miruna începe vacanța mare de 5 săptămâni și drumețim prin zonă.
• Mergem în Dolomiți cu Alina și Andrei, pentru mine și Miruna fiind prima experiență. Memorabile rămân Lacul Sorapis, Tunelurile Lagazuoi și prima via ferrata împreună.
• Spre finalul lunii aterizăm în România pentru trei săptămâni care debutează cu șase zile la Tehomir: vacanța la țară la bunici.

August.

• Eu și Miruna ajungem la Brașov unde îl cunoaștem pe Marius, copilul lui Mike și Radu și avem multe ieșiri împreună. 11 zile memorabile, ca pe vremuri.
• Alerg la Făgăraș Rocks! cursa Hermeneasa (35km), sosesc a treia într-o luptă teribilă cu viroza ce mă bântuia de câteva zile, dar petrec ziua cu prietenii și e minunat!
• Cât Miruna e cu bunica, eu și Mike mergem într-o zi pe Creasta Balaurului (Bucegi) și într-alta pe Padina Șindrilăriei (Piatra Craiului).
• Ne întoarcem în Elveția însoțiți de Ștefan și Ema și mergem împreună la Cabana Aescher.
• Miruna reîncepe clasa a doua de grădiniță, iar marțea și joia are ore și după-amiază.
• Alerg OCC-ul (56km, 3700m+) cât să fiu la finiș a 8-a la categoria de vârstă și a 93-a din 318 alergătoare. Nu sunt mulțumită de ultimul sfert al cursei, dar savurez munții.

Septembrie.

• Încep luna cu un concurs vertical în Austria, la Karren și ajung sus a doua câștigând un calup de brânză (mare și bun, sic!).
• Crosul orașului, Altstätter Städtlilauf, scoate untul din mine de sosesc a cincea și prima la categorie.
• Mă înscriu la Maratonul Pietrei Craiului (MPC) din octombrie astfel că ies mai des la alergat, de ținut minte este tura solitară pe Hoher Kasten.
• Miruna începe să facă singură drumurile spre și de la grădi; o vreme o spionez.

Octombrie.

• Vacanța de toamnă a Mirunei înseamnă un nou zbor spre România.
• Alerg la MPC, mă simt minunat pe potecile de acasă. Sosesc a șaptea la general și a treia la categoria de vârstă într-un top select de alergătoare foarte bune. Socializare cât cuprinde!
• A doua zi plec cu Mike în Făgăraș, dormim la Refugiul Cațaveiul, ca apoi să ajungem pe Dara și pe Urlea: drumeția anului, drumeția mult dorită!
• De la Brașov trec prin București să o recuperez pe Miruna și mergem la Tehomir unde sărbătorim cu familia hramul satului, Vinerea Mare (14 octombrie).
• Întoarse în Elveția ieșim la drumeție în familie pe Kronberg din Alpstein, dar mai ales la Lacurile Suretta.

Noiembrie.

• Abia acum vine toamna pe Valea Rinului și încep să se coloreze copacii. Fiecare ploaie e urmată de un curcubeu.
• De Sf. Martin, o însoțesc pe Miruna la defilarea felinarelor prin oraș.
• Bunica vine în vizită de ziua Mirunei, apoi unchiul Ștefan, și se leagă mai multe drumeții în familie: la Cabana Gamplüt, la Lacul Caumasee din zona Flims (superb, vi-l recomand!) și pe o stâncărie de la șosea, Regitzer Spitz.
• Finalul lunii ne găsește în Germania într-o zonă interesantă geologic, Rodalben, pe unde trece un faimos traseu de drumeție, Felsenwanderweg.

Decembrie.

• Kilogramele care se tot adună mă pun pe gânduri și decid să fac ceva în privința asta.
• Reduc timpul de stat pe facebook și mă forțez să nu mai (inter)acționez ca pe vremuri.
• Alergările continuă în încercarea de a-mi regăsi plăcerea de altă dată.
• Decidem să nu mergem în România în vacanța Mirunei care coincide cu sezonul aglomerărilor, astfel că petrecem sărbătorile în trei, cu mici plimbări prin zonă.
• Crăciunul e întâmpinat atipic, homemade, cu pizza și fursecuri și o introducem pe Miruna în seria filmelor Singur Acasă.
• Mă înscriu la primul concurs din 2023: Scenic Trail, 56km, 3700m+, 24 iunie.
• Ultima zi din an, primăvăratică: alergarea în Alpstein alături de Ștefan e ce aveam nevoie! Doar câteva poze mai jos 🙂
• Termin această postare și o public!

p.s. Afară, bubuiala de revelion a început. Petarde, artificii, iar de pe la 23:30 clopotele. Anul trecut cred că au avut și un tun. Nu, nu ne-am întors acasă, scriu tot din Elveția. Și vă trimit toate urările de bine, mai puțin îmbrățișările care nu circulă online… La mulți ani! Și-un 2023 memorabil în sensul… repetabil!