Până la mutarea în Elveția, 2021 a fost anul în care m-am învârtit ca un scaun de carusel. Din când în când, gândurile mele mai urcau să dea o tură, alteori doar stăteau și meditau la scaunul gol făcând rotații complete. Alteori, emoțiile se îngrămădeau pe scaun și visau la o tiribombă cu lanțuri care să le consume, dar caruselul nu și nu, continua în monotonia lui să rotească impersonal zilele.
Dar cum și lemnele din esență tare ard la un moment dat, dacă noaptea e suficient de lungă, eu care sunt cam foc de paie am ajuns la miez și am intrat pe modul puțin cam anesteziat al lui carpe fie-ce-o-fi diem (din care ies cu țârâita pe ritm de jazz).
Am avut alături oamenii de care acum îmi e cel mai dor. Și încă rămân la această idee că cel mai de preț lucru în viață sunt prietenii. Orice altceva îți poți oferi singur dacă chiar îți dorești (bani, case, cunoaștere etc.), dar cu cine să țesăli sufletul până scoți toți ciulinii, nu-i lucru de pocnit din degete. Unde mai pui că trecerea anilor te face mai puțin dispus să-ți creezi prieteni noi. E o artă să știi să o iei de la capăt. Și e aproape magie să păstrezi, peste munți și munți, apropierea pe care prezența fizică o creează și pe care e invidios tot AI-ul din rețelele sociale.
Am dat un ochi pe postarea similară de anul trecut și mi-a plăcut formatul ei. Așa că trec la chestii mai pragmatice, și mai vesele, 2021 e încă un an în care nu am făcut covid. Cu două înțepături de Astra Zeneca și-un Pfizer și cu probabil destul noroc, n-am avut parte de această experiență (cu toate că „gripa” din februarie 2020 rămâne una memorabilă, de referință și mereu cu semnul întrebării).
Că m-am căsătorit pe final de an, v-am spus deja cu două postări în urmă, când am scris despre Elveția. A fost ceva „pregătit” timp de 12 ani 1 lună și 14 zile într-o relație care nu și-a pierdut sarea și piperul. Mersul la primărie a fost ca în vreme de pandemie, cu planuri date peste cap, pe repede-nainte, cu măști, dar în final fapta s-a produs într-o miercuri cu o brumă de zăpadă peste Brașov și cu o mână de prieteni strânși de peste tot. Și ceva sticle de vin, să fie primit!
Tot în 2021, între două valuri de pandemie, am reușit un al doilea concediu fără Miruna, o săptămână prin Germania cu Alina și Andrei, și de data asta bunica Gina fiind sprijinul principal. Altfel, ieșirile cu rândul au fost rețeta și vor continua să fie și în 2022 sau, mai ales de-acum înainte, căci Mike, Radu sau bunica sunt cam… departe.
Sportul a fost așa și așa, mai mult pe post de plăcere și terapie decât antrenament, însă am reușit să mă bucur de munți și asta e cam tot ce contează când trag linie. Statistica Strava de final de an am păstrat-o pentru mine… de modestă ce a fost (e atât de slabă că e ușor de scos una mai bună în 2022 – sic!).
Și chiar dacă nu am avut vreun pui de corona să-mi „fragmenteze” tonusul muscular, am retrăit epopea ciobului în talpă pe care l-am și scos în cele din urmă, după 25 de ani de conviețuire, ultimele luni împreună nefiind deloc pașnice.
În cifre, 910 kilometri alergați, dar un concurs câștigat – Brătila SkyRace în Făgăraș (48km). Alte concursuri montane au fost Brașov Marathon (38km, loc 8 open feminin) și Ciucaș The Ridge (38km, loc 4 open feminin), dar și foarte dureros de fainul KM Bâlea Vertical (loc 6 open feminin).
Deși mi-am luat un MTB ușor și cu vino-ncoace pe cărare, menționez cu rușine singura tură: primăvara la Holbav cu prietenii mei dragi (și răbdători).
Destul de multe ture au fost cu Miruna, cea mai lungă la Cabana Mălăiești unde, însoțită de Paula și de copiii D. și E., Miruna a fost și cea mai cooperantă.
Dintre amintirile de suflet, am respirat câteva răsărituri pe munte:
- Piatra Mare pe zăpadă înainte de serviciu (cu Mike)
- noapte la cort în Șaua Strunga a Bucegilor(cu Mike)
- morning glory cu capre negre urcând la La Om în Piatra Craiului (cu Mike și Radu)
- prea puține răsărituri la băncuța de la capătul Treptelor lui Gabony…
Deși merg pe munte din primăvara lui 2009, mai am multe colțuri din Carpați neumblate, astfel că a dat ceasul bun să parcurg pentru prima dată:
- prin Leaota, iarna cu Mike și Vintilă, creasta dintre Sântilia Mare și Dudele
- Brătila SkyRace în Făgăraș cu un traseu de 48km între Valea Dejani – creasta principală – Valea Berivoi
- cu Radu, Mike și Vintilă pe Dracsin – Vârful Păpușa – Cascoe în Iezer-Păpușa
- în Postăvaru cel din spatele casei cu Mike și Vintilă: Drumul Șerpilor – Valea Lamba
Alte ture faine:
- în Bucegi cu Mike și Rose: Clincea – Turnurile Țigănești – Scara – Gaura
- tot în Bucegi, o tură în familie cu frații Pană și flori de colț pe Culmea Doamnele
Miruna a avut un an plin, a urcat de test pe schiuri, a fost în drumeții, am bifat împreună o spitalizare, am cules struguri cu bunicii, și-a aniversat cei cinci ani pe Valea Cetății, la locul de grătare (la care n-am fost niciodată în patru ani de stat în Răcădău…), într-o zi cu soare de noiembrie, adică soare cu dinți care a trecut repede muntele și a scurtat mini petrecerea (care a continuat cu o căzătură de pe bicicletă și cu o buză puțin spartă, ca să rămână memorabilă treaba).
Legat de asta, făptura guralivă a învățat în toamna lui 2021 să meargă pe bicicletă. E meritul lui Andrei că a avut răbdare și al prietenei mele Paula ca ne-a împrumutat o bicicletă mică și ușoară pe care pedalatul s-a lăsat repede deprins.
Spre final de an a avut parte de două premiere absolute, prezența la căsătoria părinților și primul zbor cu avionul – la ambele a fost singura lipsită de emoții.
Ca și în postarea de anul trecut unde am notat câteva dintre spusele ei de la patru ani, am și anul acesta câteva din multele fraze ale celor cinci ani (în ordine inversă cronologic, primele sunt cele mai recente).
» „Mi-amintesc totul din Brașov, inclusiv când aveam 15 ani de o mie de ori.”
» „Eu vreau să iau din vise. Când visezi întinzi o mână la creier și iei din el.”
» Satul bunicilor: Tehomir. Miruna: „Da, știu, Hotomir”.
» Eu: Nu te saturi niciodată de dulciuri!
Miruna: „Nu mă satur niciodată de dulciurile… bune!”
» Pe când mă uitam după plante pe marginea potecii: ”Toată ziua flori, flori! Mai bine te-ai uita după niște fructe!”
» În dialog cu păpușa Maia: „Ai crescut mare și norocoasă până te-ai făcut îngrozitoare!”
» Privind peștișorii la malul mării: ”- Îi vezi mamii? sunt cruzi, nu s-au copt!”
» „Există doi sori, unul la mare și unul la călindar. Călindarul e când mergi la colindat, mai ții minte când a fost Paștilele?!?…”
» „Eu nu vorbesc tot timpul, mă mai și opresc în ne când, în ne când, nu-i așa mami?”
» –Facem o prăjitură?
-Cu ce? o întreb.
–Cu mere sau nu!
» „Mie îmi plac elefanții mai ales dacă fac un pic de gălăgie!”
» – Tati, tati, mi-a prins Nicolas degetul în ușă!
– Păi ce căuta degetul tău la ușă?
– Nu e treaba ta!
» Miruna povestind că a visat:
„… și apoi am deschis ochii și am văzut că tu ai dispărut ca un coșmar în vis„.
» Miruna cea leneșă, în timp ce o ajut să se schimbe în pijamale:
„Mami, știam eu că vom fi prietene bune!„
» Miruna la cină: „Vorbesc mai puțin că s-a terminat bateria la mine„.
» Miruna și mama – moment romantic:
– Vino aici, iubita mea fetiță!
– Ba tu ești iubiata mia!
» Miruna cea nervoasă: „Nu vorbi după mine ce vreau eu să vorbesc!”
» „-Te iubesc, mami, o sa îți dau cadouri!”
– Ce cadouri?
„- Măști, telefoane noi, ochelari noi ca să vezi mai bine. Iar tu, în schimb îmi dai jucării, da?”
» Miruna mâncând salata lui Mike: mie îmi place și zeama, zeama te crește!
Pe blog am publicat (doar) 31 de postări. E drept, sunt lungi și la majoritatea am consumat mult timp și cu alegerea și editarea pozelor relevante. M-a întristat însă să observ că nu e nicio poezie printre ele. Nu că ar fi cerere, dar pentru mine e un fel de La patruzeci de ani s-a terminat poezia și asta mă face să mă întreb de ce? cine mai sunt? mai pot? Din fericire, cu sau fără inspirație, sunt tot aici să iau albul de pe taste.
La mulți ani! Superb articolul, ca și celelalte 31 din 2021, pe care le-am savurat. Perlele Mirunei sunt delicioase! Un an frumos, darnic, cu oameni dragi alături!
La mulți ani, Cornelia, cu sănătate și bucurii! Mai ales ultima parte a urării tale… mi-o doresc!
La multi ani in noul an si casa de piatra! Pentru voi 2022 chiar va fi un an nou acum ca v-ati mutat in alta tara. Sa fiu sincer nu m-as fi asteptat dupa ce am citit articolele din timpul anului petrecut de voi in Canada. Spuneai atunci, la revenirea in Romania, ca nu crezi ca ti se potriveste sa fi emigranta.Este adevarat ca tarile din Europa nu sunt Canada insa totusi instrainarea ramane.
La mulți ani! Să fiu sinceră, nici eu nu m-am așteptat să mai plec din Ro, dar partenerul meu de viață și-a dorit prea mult, poate și ca o revanșă pentru întoarcerea din Canada 🙂 Și dorința asta s-a concretizat printr-un job bun într-o țară cu munți, una vorbitoare de limbă germană. Măcar de era Elveția în UE, se simplificau unele chestii…
Chiar nu mi se potrivește să fiu o emigrantă, o expată. Mă integrez greu, sufăr după cei rămași acasă, nu mă impresionează peisajele pentru că lipsește simțirea… Pe de altă parte, suntem o familie, deci iată-mă iar luând-o de la capăt într-un loc relativ ok (față de Montreal e mult mai ok) dar unde nu-mi este mai bine ca acasă la Brașov, unde m-am simțit cel mai bine din toată viața. Asta e. Nu trăim doar pentru noi.