2020 sub lupă: în ciuda covidului, a fost un an plin

Pentru mine, 2020 nu a fost un an groaznic. Las pe cei cu drame adevărate (decese în familie, pierderea locului de muncă, lucru de acasă în același timp cu școala online a copilului, boli cronice sau acute netratate corespunzător etc.) să se plângă. De bine, de rău, toți ai mei sunt sănătoși, iar covid-ul nu ne-a stresat excesiv. Nu mai mult decât o poate face propria minte.

La mulți ani!

Acesta nu e neapărat un bilanț anual, al meu sau al blogului, ci o colecție de gânduri la final de an. De aceea o să trec de la una la alta și o să mă concentrez mai mult pe luna decembrie pentru că simt că am recuperat „în forță” pe final. În fond, acesta este a 41-a postare și după cum bine știți, nu-s deloc scurte (le găsiți la Cuprins).

2020 a fost totuși un an lung și obositor. Un an care a pus degetul pe rana întrebărilor dure despre cine suntem, care ne este relația reală cu cei din jur, cu prietenii, cu lucrurile materiale, cu banii. Unii au ajuns la concluzii importante, alții au rămas captivi în aceleași vechi fixații în timp ce mai e o categorie pentru care gândesc televiziunile sau viralele neverificate de pe facebook – „Toate-s vechi și nouă toate”

De aceea nici nu iau în serios pe cei care s-au cramponat de portul unei măști, de exagerat numita „botniță”, de cei care găsesc nod în papură la grămadă tuturor, chiar și celor care s-au străduit să facă lucrurile să meargă, dar mai ales pe aceia care au dus cuvinte grele precum libertate sau dictatură în derizoriu, culmea, pe internet!

---

» Am alergat 1000km, am pedalat vreo 460km, iar vreo alți 420km au fost drumeții ceea ce mă bucură foarte tare pentru că sunt cele mai valoroase. Zero concursuri, dar câteva participări la curse caritabile m-au motivat să pun osul la treabă.
Drumețiile le găsiți în lista Jurnalelor de munte dacă doriți să vă inspirați. Cum știți deja, nu merg în ture spectaculoase, nu fac alpinism, dar simplele drumeții și traseele neexpuse îmi aduc suficient munte în suflet și liniște în minte. Mi-aș dori desigur să ies mai des și să fie ture mai lungi, de anduranță sau prin munți prin care ajung mai rar, dar nu mă grăbesc nicăieri, mă pregătesc să împlinesc 40 și criza „pragului psihologic” deja am consumat-o pe la 38 😛

» Am continuat să scriu pe blog și am descoperit că-mi place să fac mici filmulețe, însă tot nu aș renunța la formatul clasic cu postare și poze în detrimentul youtube-ului. Chiar mă întrebam cine are timp să stea cu căști să vizioneze ore întregi?!? Nu mai muncește nimeni?!? nu mai stă nimeni cu copilul?!?

» Am meșterit o coroniță pentru ușă și o sorcovă. Ar trebui să punem mai mult preț pe „lucru manual” și mai puțin pe shopping compulsiv. De multe ori, meștereala se traduce în timp petrecut cu familia, timp nepetrecut cu ochii într-un ecran, redescoperirea micilor bucurii precum deschiderea unei uși a cărei coroniță îți amintește de cum ai strâns „materiale” din pădure și ai făcut multă mizerie pe parchet împreună cu fetița care a tocat tot ce a prins cu foarfeca pentru a face… iarbă 🙂

» Pe 9 decembrie am reușit să mă trezesc și să urc la răsărit pe Postăvaru cu prietenii mei. Sunt destul de mulți „nebuni” care fac treaba asta, unii de mai multe ori pe săptămână, iar „fenomenului” îi spune Morning Glory și chiar e un moment de glorie să vezi soarele ridicându-se deasupra munților sau norilor.

» Anul acesta a fost anul bulelor restrânse. Adică și bulă și restrânsă… Aș putea să număr pe degete prietenii cu care am mers în drumeții sau am alergat. Că la terase sau chefuri e simplu: nu am fost.

» Am recunoștință duium pentru grădinița privată unde a mers Miruna. Oamenii, ca mulți antreprenori, au făcut eforturi să fie bine pentru toată lumea, salariați și părinți. Dacă era înscrisă la grădinița de stat probabil îmi dădeam demisia sau aveam deja rețetă de xanax.

» Dintre zisele Mirunei la trei-patru ani. Pentru că timpul va trece și noi le vom uita. Am notat doar câteva…

Miruna și pistalul
Tati: spi
Miruna: spi
Tati: tal
Miruna: tal
Tati: spi-tal
Miruna: pis-tal!

Miruna și ploaia: E bine că plouă, cresc munții, cresc puiuții.

Miruna și chestiile pe două roți: – Mocicalita asta e a mia!

Prostiile: Nu-mi place de tine mami, că nu mă lași să fac p’ostii!

Prima ninsoare: – Da’ de unde vin flugii?
– Fulg, se spune.
– Flug!

Miruna și fascinația pentru mucegai
Miruna: Muciigai, muciigai… ce-nseamnă mucigai? Înseamnă că a făcut buba?
Mama: Cine a făcut buba?
Miruna: Peretele!

Miruna e supărată pe mine
– Nu e voie așa ceva! O să îmbătrânești și o să mori și o să vezi tu atunci că o să-ți fie tare dor de mine!

Miruna vrea bebeluși
– Mamii, mai știi când o să avem noi un bebeluș și o să mergem pe munte trei fete?
– Miruna, dar nu va mai fi un alt bebeluș, tu ești singurul nostru copil.
– Binee, da’ nu doar o fetiță, mai bine două fetițe și un băiețel.

Miruna și horror-ul: mulțumesc, tati, pentru filmu ăsta frumos cu zombiii!

Cuvinte (aparent) pocite: gărdiniță, Cărciun, buznar, lins/linge (nins/ninge), sorii mei (despre doi gemeni, frate și soră, prietenii ei de la grădi)

» Nici cu vremea nu îmi e rușine în acest an atipic! Uneori nici nu m-am putut plânge de lipsa ieșirilor în natură pentru că era suficient să mă uit pe geam ca să-mi fac de lucru prin casă. Și sfârșitul de an se înscrie în acest tipar haotic: o zi plouă, una ninge, în următoarea faci plajă, în alta rupe vijelia copacii pe Tâmpa. Morala e că fiecare zi trebuie luată așa cum e, iar planurile se fac din mers și nu se amână nimic.

» Am reușit încă o trezire și-un mers la răsărit sus pe munte, de data aceasta pe Piatra Mică din Piatra Craiului. Eu și Mike ne-am străduit, dar cerul a avut alt plan. Deși se înflăcărase la un moment dat, ne-am bucurat doar de liniștea distinsă a înălțimilor.

» A fost un an în care, deși fără momente de respiro la serviciu, am reușit să citesc destul de mult grație bookster.ro care a livrat acasă – când? noaptea după ce adoarme Miruna și după o sesiune de filme/seriale cu Andrei. Mi-au plăcut în mod deosebit Bucuria vieții (despre viața lui Van Gogh, pictorul meu preferat; acum am înțeles și de ce m-am simțit mereu atrasă de picturile sale), Jurnalul lui Mihail Sebastian, Jurnalul Annei Frank, Open a lui Andre Agassi.

» Epilog cu Miruna în Ajunul Crăciunului (preluare de pe fb)

„- Salut, omule!” strigă Miruna în timp ce o cocoț la geam.
Omul nu răspunde. Boxa care urlă, tobele în care se bate, geamul care ne separă, toate stau în calea comunicării.
Alergăm de azi-dimineață de la o fereastră la alta. Încep să văd prin ochii ei tot spectacolul acesta prins între trecut și viitor și devin îngăduitoare.
Capete se ivesc ici-colo, câteva mâini aruncă, colindătorii aleargă prin grădinile blocurilor să recupereze darul. În funcție de dar, crește și agitația muzicală ca semn de mulțumire. De la microfon ni se urează de toate.
În timp ce hărmălaia se îndepărtează, vine alta. Ca anii. Unii mai gălăgioși ca alții.

---

La mulți ani!