2019 sub lupă: bilanțul recunoștinței

Aleg să închei acest an cu gânduri pozitive, optimiste, cu o atitudine constructivă. Aleg să scriu acest articol chiar dacă inspirația zice pas.

L-am scris: nu e doar un bilanț, e o dezlănțuire de gânduri și idei.

Nu știu dacă e o abordare corectă aceasta de a face comparație cu anii trecuți, la cei recenți mă refer, dar o fac și atunci îmi dau seama că am motive serioase de a fi recunoscătoare. Nu cuiva anume, am încetat demult să mai cred în altceva decât în oameni. Tot ce se întâmplă bun sau rău în interiorul și în exteriorul nostru se datorează oamenilor începând cu sinele și încheind cu cei despre care nici nu știm că există. Când vom înțelege aceste lucruri vom fi mai sinceri cu noi înșine și vom avea o existență mai clară, chiar dacă nu neapărat mai ușoară sau fericită.

• Miruna vorbește și o înțeleg.

E mult mai ușor de când se întâmplă asta. Mă face să zâmbesc, să râd zgomotos, să fiu mirată, impresionată, să văd lucrurile din altă perspectivă. Și e mult mai ușor să crești un copil care se poate exprima și care începe să aibă momente de independență care-ți dau mici pauze… binevenite!

• Am alergat cel mai mult

Strava zice că am trecut de 1200km și mai am timp să închei pe muchie cu 1300km pe 2019 (în iulie am strâns 196km, cea mai prolifică lună dintotdeauna). E cel mai bun an al meu și rezultatele s-au văzut și pe la concursuri unde față de anul trecut am avansat cu clasările de la locul 7 general la 4. Am participat la șase curse, cea mai lungă și mai dragă fiind Cindrel înAlergare.

Dar cel mai important este că asociez soarele cu alergarea, că una-două mă gândesc să iau calea pădurii, că nici măcar accidentarea la piriform cu care închei anul nu mă sperie: probabil mă va mobiliza să fac lucrurile mai bine.

• Nepoata mea e bine

Când vine vorba de sănătate în fiecare dintre noi vibrează o coardă. E importantă, e cam obligatorie, o ignorăm atâta vreme cât nu ne e întinsă o foaie cu rezultate neplăcute, exagerăm când vrem să primim mai multă atenție sau când pur și simplu întruchipează cea mai mare temere a noastră.

O leucemie poate fi învinsă cu ajutorul oamenilor și cu un caracter puternic ca al Cristinei. Copiii sunt foarte curajoși și unii dintre ei reușesc să își păstreze această atitudine și când se apropie de majorat, cum e cazul ei. M-am bucurat foarte mult să ajung la Roma și să o revăd, să-mi revăd fratele și cumnata, doi oameni care nu sunt doar părinți, ci și eroi.

Având așa aproape de suflet această lecție de viață, mă întreb acum de ce îmi permit adesea să deznădăjnuiesc…

Două cuvinte îmi trec prin minte când mă gândesc la nepoata mea: frumusețe și atitudine.
Tratamentul continuă, într-o zi se va termina și Luiza se va întoarce acasă, dar lecția pentru noi toți este atitudinea cu care a trecut și trece încă peste hopurile vieții ce i-au marcat existența de copil, iar mai apoi pe cea de adolescent.
Și uite ce frumos a crescut!

• Dor de munți? Oftez.

Puține ture, puține trasee noi, nici măcar o dată în Făgăraș, o singură dată prin Bucegi. Din perspectiva aceasta 2020 n-are cum să fie mai rău! Mi-au trecut frustrările pe această temă, de-acum va fi mai ușor cu Miruna pe poteci sau va fi mai ușor să plec de acasă lăsând-o în grija altcuiva.

Am avut totuși parte de multe ieșiri cu Miruna pe trasee scurte de pe Tâmpa sau Postăvaru pe care nu le-am enumerat pe blog, dar care au contribuit la menținerea dozei de munte și pădure de care am nevoie ca să fiu echilibrată. Pentru acest lucru n-aș mai putea renunța la traiul aproape de natură și ar fi prima condiție la mutarea într-un alt loc: în câteva minute să trec de la șosea la potecă.

Altfel, într-o lume tot mai competitivă, fiecare cu motivele sale nobile sau doar ambițioase, nu mai simt că pot adera la vreo catalogare gen montaniard (la munțoman am alergie) sau că blogul meu mai deservește această nișă. Arhiva însă e de folos încă multora și de fiecare dată când cineva îmi spune că l-am inspirat, îmi crește inima. Nu vă mai spun că atunci când recitesc jurnale vechi sau chiar scrieri ușor criptice fără cap și coadă, îmi mulțumesc că am povestit și îmi promit că voi continua să scriu.

• Despre prieteni și prietenie

Memoria nu mă ajută să vă spun cărui curent filozofic aparține ideea că prietenii înseamnă fericirea. Sau ceva de genul. Nici familia și nici copiii nu pot aduce în viața unui om ceea ce prietenii reușesc. Dacă cu familia sau copiii ai datorii și responsabilități, ierarhia impune, mentalitatea impune, dacă cu ei te înfrânezi, te cenzurezi, cu prietenii ești liber, ești tu. Prietenii ți-i alegi, prietenii te completează.

Turele de drumeție s-au rărit, cele cu prietenii și mai și. Eram cândva Pinguinii, iar turele noastre provocau. Vreau să închei acest an acceptând situația și bucurându-mă pentru toate revederile pe care le vom reuși în doi, în trei, în zece sau poate, incredibil, în optsprezece câți om mai fi fost.

Prieteniile rămân, prietenii se schimbă. Îmbătrânirea ne face să ne împrietenim mai greu, să fim mai puțin deschiși spre alți oameni. Poate de aici nostalgia acută. Probabil acesta e primul semn, ridurile sunt desuete. Sinceră să fiu, nu îmbătrânirea fizică mă deprimă, ci faptul că îndrăgostirea devine o amintire, o stare de grație ce nu se mai produce și pentru care aș putea oricând invidia adolescenții. Probabil sunt norocoasă doar pentru că mă gândesc la toate acestea.

• Social suntem mai bine, deși ne-am cam împuținat

Cei care îmi sunt prieteni și pe facebook știu că mă agit adesea pe subiecte politice și sociale. Eu nu pot înțelege cum să fii inactiv, pasiv, că unii încă mai cred că politica nu îi afectează. Cum se împlinesc 30 de ani de la Revoluție, e cert că ne îndepărtăm de comunism și de acel calup de mentalități psihopate. Partea proastă e că au emigrat tot mai mulți dintre „cei buni”, cei care nu o fac din motive financiare, ci pentru societăți civilizate bazate pe meritocrație. Ca mamă, mă mai gândesc uneori dacă iau cea mai bună decizie pentru Miruna, însă o cresc cu ideea că va fi liberă să aleagă ce i se potrivește. Încă sunt nemulțumită de nivelul meu de implicare civică, la anul sper să particip și altfel decât prin donații săptămânale.

• Scrisul, blogul: amân, dar nu renunț

Acesta e al 27-lea articol de pe blog în 2019. Am scris puțin. În alți ani publicam atâtea pe lună deși acum sunt mult mai lungi și mai consistente. Postările de genul „o poză și trei rânduri” s-au mutat pe facebook. Am gândit mult mai des să scriu, am amânat să o fac și mi-am pierdut interesul pentru acele idei.

Constat că au dispărut bloguri. Multe, prea multe, pe cele nou apărute nu le mai știu, nu le mai simt. Domeniul se plătește anual, găzduirea lunar. Mă bucur că eu nu mi-am pierdut interesul. Sau obsesia. Sau poate oi fi posesivă sau poate mă tem de singurătatea de după. El de mine nu poate divorța. Cred că aș splăla și scări de bloc să-l întrețin, de asta zic că e obsesie. Pe o insulă pustie ar fi între cele trei lucruri. Nu pot spune care ar fi celelalte două.

Bilanțul nu are un final, multe se mai pot întâmpla în cele câteva zile rămase ale anului. Iar eu am în minte o poveste de adormit Miruna pe care îmi propun să o și transcriu. Deocamdată e în forma „viu grai” la cererea expresă a destinatarului: „mai vau o povete”.

4 Comentarii

  • Draga mămică,
    iubitoare de poteci, cărări, drumuri, dealuri și munți, te felicit pentru că ai fost plecată și te-ai întors ca să dai naștere unui “cucon” in care ați sădit împreună cu partenerul tău de viață, “rădăcinile” sufletești ale neamului din care vă trageți. Ce se va întâmpla în timp cu familia și opțiunile voastre și ale Mirunei nu cred că vor împiedica mersul vostru în 3 (sau mai mulți…) in lumea mirifică a naturii, care chiar dacă șchioapăta oleaca, este încă cu noi.

    • Mulțumesc foarte mult pentru aceste rânduri. Câteodată realizez și eu că depărtarea de natură e doar una fizică și totodată o fals depărtare accentuată de mintea mea.
      După trei zile la București, simpla reîntoarcere acasă și o plimbare pe la poalele Tâmpei a însemnat foarte mult. E adevărat că o tură pe crestele fagarasene s-ar numi de-a dreptul extaz…
      Sărbători fericite și numai bine!

  • Sarbatori Fericite Claudia.
    Postarile tale ne tin in continuare, macar si cu gandul prin muntii nostrii de acasa. Continua te rog si in 2020 in limita timpului tau sa ne minunezi cu potecile tale.
    Toate cele bune in anul care vine si La Multi Ani frumoasei voastre familii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.