Ca și 2014 anul 2015 a început cu o alergare.
Atunci a fost cald, noroi și dealuri oltenești (veți găsi link în subsolul paginii), acum au fost -10, zăpadă și străzile Brăilei.
Nu mai încape vorbă că-mi doresc ca fiecare an să înceapă așa, să devină alergarea de pe întâi un soi de tradiție pinguinească, dacă nu, măcar una personală.
Încălzirea s-a făcut printr-o plimbare de câțiva kilometri prin Brăila gazdelor noastre (Kya și Alois), cu explicații de-ale casei, ger, briză de Dunăre și nămeți impresionanți de zăpadă.
suntem mulți și din astă pricină destul de rar în formație completă
Mi-a plăcut orașul, mult amestec de vechi și nou, sentiment de lăcaș al culturii și vechimii combinat cu delăsare contemporană. Pitoresc și intrigant – așa mi s-a părut orașul acesta de la Dunăre (despre care nu știam mai nimic înainte).
Simt că am (re)descoperit câmpia și orașul câmpiei, că asprimea iernii conturează frumusețea locului (vara îmi imaginez arșița și pâcla și țânțarii…). Asta simt, că în realitate mai sunt multe de văzut și înțeles și desigur, de plăcut și neplăcut.
clădirile vechi sunt cele care „salvează” orașele de fizionomia comunistă
săniuța sau calculatorul?! 🙂
„de taină” în gura podului
în Grădina Mare dăm de oamenii de zăpadă (vreo cinci la număr)
tot în Grădina Mare un interesant turn de apă (acolo sus funcționa cândva un restaurant rotitor)
ajungem la Faleza Dunării
între „ieri și azi” învinge azi-ul care a conservat ieri-ul
Ceasul Brăilei
Dunărea aburindă (între timp noi cam înghețasem, nas, urechi, mâini, picioare)
pe Faleză, varianta un pic mai departe de malul Dunării unde vântul era ceva mai intens
un soi de „pasăre” și un șir de fântâni futuriste pe care doar mi le-am putut imagina funcționând (deja alergam ușor să ne încălzim)
tramvaiele sunt ceva mai înguste și mai silențioase decât cele din Bucuresți – dintre cele aflate despre oraș: în Brăila a circulat primul tramvai electric de la noi
Ceasul Brăilei, statui în Grădina Mare, stradă pe 1 ianuarie, fostă centrală de cartier (??!), (încă o) biserică printre nămeți și cabluri
De la fântâni (primărie) ne-am împărțit în trei grupuri: cei mai înghețați spre casă, trei la alergat și restul spre Parcul Monument. Dintre alergăreți am făcut și eu parte, nici nu se putea altfel, după cum bine m-a încurajat Dana „trebuie să alergi” și într-adevăr trebuia, aveam nevoie, mai mult psihic decât fizic.
Și-am pornit cu Octavian și Em’ într-o altfel de cunoaștere a orașului. De această dată Octavian este ghidul și ne spune din pasul alergător ce clădiri sunt cele pe care le vedem sau pe unde trebuie s-o apucăm. Ca echipament suntem destul de prea-(ne)-echipați: Octavian în bocanci, eu în „cizme de drumeție” Quechua, toți trei cu geci pe noi și polare pe care le deschidem tot mai mult pe măsură ce se scurg kilometri.
Și s-au scurs vreo 6km, nici nu știu când că-mi stăteau ochii mai mult pe decor și pe gheața aleilor.
în Parcul Monument fac poze din alergare 🙂
aleea comunitarilor 🙂
selfie – începea să fie „căldură mare”
Strict legat de alergare m-am simțit excelent chiar dacă de pe la kilometrul trei încolo am suportat cu greu hainele în plus de pe mine. La cele -10 grade am transpirat ca de saună trecând de la degete înghețate la fabrică de aburi. Și dacă eu m-am bucurat de alergarea ca moment în sine (neputând avea în ultima vreme un program anume), pentru Em’ a fost o continuare „firească” a alergărilor din ultimele două săptămâni ce au presupus Germania, Madeira și acum… Brăila – nu știu ce-i mai tare: dinamica geografică sau a temperaturilor?!?
Dacă am alergat pe întâi n-am făcut-o ca să fiu pe fugă tot anul, ci doar pusă pe făcut ce-mi place, cu cine-mi place și de câte ori se poate. Ceea ce vă doresc și vouă!
p.s. A doua zi am prânzit de rămas bun la o bodegă, Crama lui Terente pe numele ei, un loc cu decor cel puțin interesant, cu jazz pe fundal și mâncăruri pentru toate națiile și neamurile ce-au lăsat o amprentă orașului.
când la masa de alaturi „stau” doi scriitori preferati, brailenii Panait Istrati & Mihail Sebastian
La multi ani, Claudia!
Ai surprins fain Braila. Am auzit ca e un oras frumos si ca sunt niste fantani interesante. Braila, dupa cate mi s-a spus, a fost un oras plin de comercianti adevarati in perioada interbelica, de aceea au si ramas ceva case frumoase. Cred ca v-ati distrat copios si oricum a fost un altceva fata de ce stiam eu ca postezi.
La multi ani Ciprian!
M-a surprins fain Braila, acesta e adevarul, si am avut si prietenii pe post de ghizi (bine informati nu oricum!) – ce poate fi mai util si placut de-atat?!?
Legat de postare am tinut sa apara aici pe blog pentru ca reflecta foarte bine un gen de moment pe care de obicei il „ignor” in scris, dar de care ma bucur tare mult.
La multi ani! Sanatate si bucurii. Sau ce vrei tu. Orice. Ai inceput fain anul. Nu cunosteam Braila, datorita tie am inceput s-o descopar. Interesant inceput de an. Pe fuga, vreau sa zic. POate semnifica ceva? Sau poate nu.
La multi ani! Cam asta e stilul de inceput de an pe care mi-l doresc 🙂
Nu cred ca semnifica ceva, si 2014 a inceput tot cu alergare si s-a dovedit un an pe jumatate inert si pe jumatate alert. Probabil n-am alergat destul ;))
La multi ani, Claudia! Sanatate, fericire si tot ce iti doresti pentru noul an.
Nu am mai fost prin Braila de un car de ani, dar pozele tale, mi-au dat o idee … numai ca astept sa se mai incalzeasca putin vremea.
La multi ani Malina! Ma bucur sa primesc vesti de la tine chiar si indirecte sub forma de salut!
Merge un „city break” de primavara la Braila, chiar da, fie doar si pentru o plimbare pe faleza Dunarii.
Daca ajungi iti recomand popas culinar la Crama lui Terente!
Te pup si te astept mai des pe aici >:D<
Multumesc, Claudia!
Voi reveni si sper sa-ti fie bine acolo unde esti. Si cine stie, poate ne vedem la o cafea cand mai ajungi prin Bucuresti. 🙂
La mulți ani!
Se pare că avem trei orașe care-și dispută întâietatea primei linii electrificate pentru tramvai: București (1894), Timișoara (1899) și…Brăila (1900).
Ture „dintr-acelea”!
La mulți ani!
N-am făcut săpături istorice, am luat de bună o însemnare despre oraș, dar chiar și al treilea de-ar fi, tot e o realizare.
Acum aștept primul tramvai pe pernă de aer sau levitație magnetică, sau măcar un prim tren 😀
Îmi place urarea cu turele, după cum ne dorește sufletul să tot fie!
Frumoase imagini surprinse in Braila…
Si tot despre Braila …