Într-o zi cu soare (adică ieri) și cu ger (tot ieri) am pornit la drum lung prin oraș (adică Pilsen, încă…), în căutarea statuilor și detaliilor de arhitectură încă nefotografiate. Și da, le simțeam că există, le-am și găsit, dar am și rămas cu siguranța că încă mai sunt multe pe care le-am ratat.
După o călătorie solitară de câteva ore, am strâns multe fotografii frumoase, mult soare pe chip și multe zâmbete. Ale mele cu mine însumi și cu tainele străduțelor ale căror șoapte au stat nemișcate până le-am prins sub milisecunda declanșatorului.
Cel mai mult m-a ajutat soarele căci el deține cu siguranță secretul fotografiei de oraș, de stradă, cel puțin iarna (anotimpul are și el o foarte mare importanță). Cu singurul efort de-a fi acolo și de a suporta lumina în ochi când fotografiam înspre soare, fotografiile au ieșit strălucitoare, un alb-negru cu de la sine putere, iar contururile și-au dezvăluit poveștile dincolo de detaliile ce distrag atenția. Iar mie, trecătorului așezat pe o bancă de lemn într-o piață mare și goală, fericirea de a sorbi razele calde și de a nu mi se părea nimic desuet în toate acestea.
Cu umbră și porumbei.
Încredere contre-jour.
Felinarul cu soare înăuntru
Biciclind regulamentar.
Repetiție.
12 fără.
p.s. În, cel mai probabil, episodul de mâine, o să defilez cu noile figurine descoperite pe zidurile Pilsenului.
____________________________
cifrele din titlu au legătură cu povestea unui AMR în derulare
@Roze: prin centru da, este curat, insa un pic mai la vale incepe sa semene cu ce stim de-acasa… Insa asta in zona orasului, cum treci de blocuri e curat, nu exista maidane, incepe direct campul, padurea si toate sunt fara gunoaie cu mici, mici exceptii.
frumos frumos! multa curatenie 🙂
Plimbări plăcute şi secrete…des-luminate! 🙂
Multumesc Ela, putin cam geroase plimbarile, in anotimpul asta soarele are dintisori 😀
„Ale mele cu mine însumi și cu tainele străduțelor ale căror șoapte au stat nemișcate până le-am prins sub milisecunda declanșatorului”
De-asta merita blog-ul asta citit, pt. suflul uman pe care-l degaja infinitele nuante care ne inconjoara si pe care reusesti atat de bine sa-l surprinzi!
Un prieten (comun) spunea ca dimineata, regulat , citeste blog-ul tau (si inca 4). Eu prefer la saptamana sau chiar luna, e mai intens…
Ah, inca ceva, splendida si emotionanta intampinarea de la aeroport !Ca si articolul de multumire…
Si inca ceva, cd te intorci tu, sau chiar inainte, s-ar putea sa incep sa numar eu 😛 Deci, capu’ sus, multi trecem prin asta!
@Cioli: adică sunt un fel de supradoză?!? 🙂
Nu știu, dar și când comentezi, îmi dai mie o supradoză de încântare și fâstâcire. Mulțumesc.
Iar în ultima lună am scris ca nebuna, ba m-am mai și abținut ca să nu creadă lumea că-s nevorbită. Sau sunt…
:)))) in primul rand, vad ca esti foarte prompta…
legat de intervalele pe care le las in „rasfoirea” blog-ului, o fac mai ales pt. poze, tb. sa fie multe ca sa ma sature… 😀 Si da, reusesti sa gasesti povestea din spatele lor, chiar si atunci cd. camera nu se ridica la performanta pe care o vrei.
@Cioli: daa, Micuța e micuță, are toane, văd că de la o vreme i-a cam dispărut Punctul (un gunoi pe senzor parcă, ea știe ce are), dar azi am pus-o la treabă în mijlocul ninsorii. Era udă toată biata de ea, acum e la uscat pe calorifer…
Chiar mă gândeam azi că nu vreau o cameră mai bună ci un mai bun fotograf, adică eu :”>
faci pe modesta, ai ?! am vzt. florile, deci si talent de botanist… sunt minunate, aici nu mai vorbim de poveste, e pura poezie…
Cu florile e o adevarata nebunie, iti dai seama ca de-abia astept primavara ca sa-mi completez colectia, sunt atatea pe care le stiu dupa nume si le-am vazut in fotografiile altora, le stiu si inca nu le-am vazut…
Probabil o sa trec la copaci dupa asta mai ales ca pe jumate din ei ii stiu, ca deh, cand esti copil si umbli cu tataie prin padure, tu intrebi, tataie iti raspunde, tataie povesteste, tu asculti vrajit… ce vremuri… vremuri ce nu s-au dus daca reusim sa transmitem mai departe ce ni s-a dat candva.