Așa cum am promis, revin cu fotografiile realizate duminică și dedicate arhitecturii din Pilsen care mi-au scăpat la prima astfel de incursiune.
Iată povestea de atunci: Arhitecturi și frig, dar și fotografiile: Pilsen în Decembrie.
Albumul foto curent îl găsiți aici: Pilsen în ianuarie.
Cum eram sigură că orașul ăsta ascunde multe locuri frumoase ce nu sunt menționate în pliantele dedicate turiștilor, am avut destulă motivație cât să ies din casă într-o zi geroasă, dar promițătoare căci soarele strălucea frumos. Pustiu cum m-am obișnuit deja, orașul m-a întâmpinat în fanfara clopotelor Bisericii Sf. Bartolomeu semn că slujba se încheiase. Pe stradă, bătrâni ieșiți de la biserică și mame împingând cărucioare pe piatra cubică. Și eu.
Înfofolită bine și cu mare grijă la pietrele alunecoase – poleiul nu iartă – mai mult cu ochii pe sus și încercând să nu uit că mai trec și mașini din când în când, am început să-mi caut subiectele mult râvnite. N-au încetat să apară după cum bine bănuiam. Însă, nu doar ele mi-au făcut ziua frumoasă ci și starea de bine pe care mi-o dă umblatul ăsta solitar, hai-hui, în care timpul și spațiul devin complet ale tale…
Cât despre detaliile de arhitectură, clădirile și străduțele ce mă fascinează, nu pot spune mare lucru. Nu cunosc motivația atracției pentru ele, am avut-o dintotdeauna, nu mă intrigă să citesc despre ele să aflu ce stil sunt, din ce curent, dar cu toate astea aș putea să colind orașe întregi fără să mă satur de ele. Orașe vechi, să nu mă înțelegeți greșit.
Bine că nu sunt cu serviciul la Praga, că acolo îmbătrâneam fotografiind vițe-de-vie și ramuri de stejar, chipuri hidoase sau blânde de îngeri, trupuri condamnate pe veci la slujirea zidurilor, ochi goi păzitori și mai știu eu câte minuni abia așteaptă să fie doar privite și nu categorisite ca fiind de vreo valoare artistică sau istorică sau biete decorațiuni servind tradiția orașului.
Astea fiind spuse, vă las în compania câtorva fotografii (altele decât cele prezente în postările anterioare), iar cei care sunteți mai curioși, aveți mai sus albumul.
statuia mea preferată – privită din alte unghiuri pare că stă să cadă
inevitabil mă duce cu gândul la ce se întâmplă acasă…
una dintre clădirile care mi-a plăcut mult
și ca și-n viață, totul se drămuie între lumină și întuneric, între bine și rău, între luptă și resemnare…
____________________________
cifrele din titlu au legătură cu povestea unui AMR în derulare
iupiii! am trecut în ultima jumătate!
Cat de frumos!
Am observat in fotografii, multe dintre etapele istoriei, de-a lungul evolutiei omenirii.
Chiar nu prea mai sunt multe de adaugat…
Multumiri, pentru (re)clatirea ochilor.
@Roze: ar fi o idee, poate chiar o sa caut cate ceva despre decoratiunile astea de exterior – cu cat monstrul e mai urat cu atat „pazeste” casa mai bine??!
@Claudiu: ma bucur ca ti-a placut plimbarea. Poate ca asta ma si atrage, perindarea timpului in chipuri cioplite. Mi-ar fi placut ca si la noi sa se perpetueze aceste lucruri, de exemplu, casele de la tara, oricat de moderne ar fi, sa aiba stalpii prispelor ciopliti in motive ce pe vremuri, insemnau mult mai mult decat simple modele… Dar acum nu mai sunt stalpi si prispe, ci balcoane rigide din beton cu stalpisori turnati din ciment, iar singurele decoratiuni aduc a nepotrivire cu mediul inconjurator…
frumos! „brrr” pare unn cap al Meduzei … fara „pletele”
Eu sunt in Sofia momentan si chiar mi-a placut orasul, pacat ca am uitat aparatul foto … in rest, voiam sa te salut si sa-ti urez cu intarziere un an cat mai bun!
Ce tip obiectiv ai folosit?
Eu folosesc de obicei nikon 55-200 sau un 70 – 300.
@Malina: ooo, frumos! Pacat ca n-ai luat aparatul, dar il iei tu data viitoare! Multumesc de vizita si iti doresc asemenea, un an cat mai bun!
@Costea: eu folosesc singurul obiectiv pe care il am si care e „atasat” de aparat, am un Fuji S1000fd, alintat deseori pe blog ca Micuţa 🙂