Articole în categoria: Pe bicicletă
Din seria ”n-am avut bicicletă când eram mică”, la 28 de ani am învățat singură să supraviețuiesc în șa pentru câteva minute la rând. În 2011 prietenii mei Pinguinii mi-au dăruit una de ziua mea și astfel aventura pe două roți a început la 30 de ani.
Tura de primăvară pe Petit Train du Nord
Cum ne-a venit și nouă rândul să avem zile cu vreme frumoasă nu se putea să nu „izbucnim în sport” și o tură cu bicicleta pe Route Verte (P’tit Train du Nord) s-a potrivit cel mai bine condițiilor, prin pădure și pe munți fiind încă prea multă apă și prea puțin verde nou – pe insula Montreal e mai cald și au început să înverzească copacii, dar în regiunea Laurentină abia au muguri.
Cu bicicleta pe urmele lui Petit Train du Nord
Pentru că nu mai ieșisem de mult cu bicicleta (alături de Andrei), pentru că zilele frumoase de toamnă sunt numărate, dar și pentru că locuim aproape de una dintre rutele cicliste renumite ale Quebec-ului, am pus la cale o duminică pe două roți și niște kilometri, nu puțini, ce aveau să ne adauge noi impresii despre Canada. Am avut și un mare of, acela de a fi nu prezentă la protestul pentru Roșia Montană…
Pedalând prin gânduri spre Mont Saint-Bruno
Călătoria asta pe două roți spre un deal cu nume de munte, într-o zi caniculară în care anunțata ploaie și furtună cu fulgere trebuiau să ne țină acasă, a avut o cu totul altă însemnătate pentru mine decât cea turistică. În fond, nu sunt omul care să facă turism de vreun fel, jurnalele mele de călătorie sunt de fapt povești personale, de blog, iar interesul meu de a vizita ceva se limitează doar la locurile ce ar putea să-mi placă sau să-mi substituie ceea ce-mi lipsește. Pornesc la drum fără ambiții, iar tot ce-mi doresc e ceva care să mă facă să simt, să vibrez. Poate și de aceea inițiativa mea lipsește deseori căci prefer să trăiesc cu interioare goluri decât să le umplu artificial.
Oameni Suntem 16. În Montreal mișcarea-i verde
După o săptămână fără mișcare, iar am pus de-o alergare și-un biciclit în aceeași zi. Așa e când lipsește planificarea, ideal ar fi să le alternez, dar nu pot spune nu când pune umărul și contextul verde din jur. Totul e să fie vreme bună, altfel nu contează că e luni, că e dimineață sau seară, că te afli într-un oraș…
Deși îmi place mișcarea sunt și o mare leneșă sau mai bine zis o expertă în amânări: nu alerg acum, mai bine pe seară și seara se face mâine dimineață și tot așa. Am încercat să mă țin de ieșit la alergat o dată pe săptămână și am reușit să ies o dată la două săptămâni. Pentru cei care mă știu alergând pe la maratoanele montane, ei bine totul se termină când vine vorba de plat unde sunt un alergător slab și plictisit: mie-mi trebuie peisaj! Cea mai lungă alergare a mea pe plat are puțin peste 6km în condițiile în care la munte, unde oscilez mersul cu alergarea, pot duce niște zeci de kilometri.