17 Martie, Montreal – ediția 190 a Paradei de St. Patrick
Week-end-ul ce tocmai a trecut a fost unul interesant din punctul de vedere al interacțiunii noastre cu ce se întâmplă de fapt pe aici prin Montreal. Pentru mine a fost mai degrabă o trezire în postura de spectator pe care nu doar bariera limbii îl îndepărtează de scenă, ci și bariera culturală, de implicare și trăire veridică pe care nici o wikipedie n-o poate compensa (și de la care nici n-am pretenția de-a exista, aș fi ipocrită dacă aș spune că vai, ce rezonez brusc și dintr-o dată la cultura québécoise(ă) a Quebec-ului).
Dacă la întâlnirea cu Orchestra Simfonică din Montreal (OSM) am mers în mod deliberat, Andrei pescuind cu succes niște bilete online, și ghidându-ne de faptul că pentru muzică nu avem nevoie de altă traducere înafara ascultării (n-a fost doar atât după cum povestește Andrei), la paradă a fost mai mult un nimerit pe-acolo.
Ce știam eu legat de Sfântul Patrick și sărbătoarea lui e că are legătură cu irlandezii (a evanghelizat Irlanda), că magazinele de prin Montreal s-au umplut în ultima vreme de chestii verzi cu laitmotivul trifoiului cu trei foi (dar și pălării, ghirlande, fundițe, papioane gigantice etc.) și că urma să fie mari petreceri pe străzile orașului (când e vorba de alcool veștile circulă repede chiar și printre neavizații ca noi).
Ce am aflat e că tot orașul se îndrepta spre unul dintre bulevardele centrale Saint Catherine locul unde parada avea să se desfășoare (între Rue du Fort și Avenue Union) și că mai toată lumea purta ceva verde pe undeva și dacă nu era vreun obiect atunci era un tatuaj cu trifoiul verde pe obraz. Noi n-aveam nimic din toate astea, dar știam unde-i bulevardul defilării și sub soarele unui 17 martie cu -10 grade ne-am postat pe o margine de trotuar în așteptare.
Dintr-un ziar canadian aflu că a fost a 190-a paradă și că totul s-a petrecut fără incidente. Cred și eu la ce desfășurare de forțe a fost, relaxate după cum le e stilul, dar totuși prezente și eficiente, un rol important avându-l și voluntarii.
Și-au început să vină și să treacă tot felul de grupuri verzi-pestrițe, unele mai simplu echipate, altele dimpotrivă cu o întreagă logistică de la car alegoric la costume, muzică și cadouri pentru spectatori (din grupajul de poze de la final veți înțelege că s-a defilat cu de toate aproape):
– orchestre de cimpoieri în kilt-uri
– școli de muzică, fanfară, dans sportiv sau irlandez sau pur și simplu școli
– cluburi sportive (curling, hockey, majorete, echipa de fotbal feminin – campioane mondiale din câte le scria pe banner etc.)
– fanfare și orchestre profesioniste
– firme deținute de irlandezi dar ale căror foloase aduse orașului s-au recunoscut din aplauze (pompieri, salvări, unități de armată, vânzători de căzi 😀 )
– mașini de tot felul
– cai, câini
– clovni
– televiziuni și radiouri locale
– reprezentanți ai lotului olimpic
– reprezentanți etnici din diferite țări (Ucraina chiar a fost impresionantă)
Și s-au tot scurs timp de 2 ore, timp în care noi am înghețat treptat de frig și nu ne venea a crede că parada continuă (inițial am crezut că se defilează o juma’ de oră ca la București și eventual nici nu se vede nimic – mda, am fost și noi la 1 decembrie…).
A fost interesant, frumos, motiv de distras gânduri pentru o vreme. Altfel, am fost spectator la ceva căruia nu-i aparțin, am încercat să nu zâmbesc doar de complezență când oamenii mi-au urat cu zâmbet sincer happy saint patrick’s day! și singura interacțiune de care am fost în stare e că la intrarea în nori a soarelui am spus: no sun, no fun, iar câteva fețe din jur s-au întors și mi-au dat dreptate. Dacă nu voiam să am, o spuneam în română. Păi nu?!?
Împreună.
____________________
Probabil că după aceea oamenii au mers în baruri de ei știute și au băut ceea ce s-o bea și si-au vorbit așa cum oamenii de-un neam își vorbesc și au petrecut de sărbătoarea lor probabil pe jumătate comercială de-acum, dar un lucru e sigur: am văzut mulți copii și multe chipuri entuziaste acolo pe margine, dar și pe mijlocul străzii defilând și din câte am aflat pe aici una-două se caută prilej de paradă, de festival, de târg, de sărbătoare a ceva.
Nu știu dacă e rău sau bine, eu am mai degrabă o fire de lup singuratic ce doar uneori părăsește cu inima deschisă desișul propriei păduri… Nu mă pot alătura oamenilor în jurul focului dacă nu știu ce-i focul și dacă nu-i simt căldura așa cum ei o simt.
Interesante manifestările sub formă de paradă. Tot timpul am fost reținută la genul acesta de manifestări, numai că după ce intri în atmosferă te prinde.
Am văzut și eu parade la Carnavalul Notting Hill – o desfășurare de forțe braziliene (muzică, dansatori, s-au împărțit fluiere pentru participarea tuturor) și la Carnavalul de la Nice(care alegorice cu tot felul de personaje, muzică, confeti, artiști pe picioroange). La Londra a fost în august și mi s-a părut rezonabil, iar la Nice în februarie a fost puțin cam frig și a plouat spre sfârșit.
Cert este că după ce am primit fluiere am fluierat, iar la Nice mi-am luat o căciuliță de arlechin albastră cu ciucurași și am purtat-o pe stradă. A fost un prilej de distracție și am rămas cu amintiri frumoase.
La anul poate participi direct la paradă!
@Corina: Si eu am o anumita retinere, adica sunt curioasa si as sta chiar si in primul rand ca sa vad mai bine, dar odata ajunsa in fata realizez ca nu rezonez la atmosfera.
E drept ca la o parada de martisor sa zicem, as fi poate pe aceeasi lungime de unda.
Eu puteam sa ma tatuez pe obraz, dar m-am tras la timp inapoi din fata celui care era cu sabloanele si nici explicatii nu aveam de gand sa dau sau sa stric cheful omului. Sunt un pic cam salbatica 😀
Daca ar fi si Romania reprezentata cumva, as participa.
„Sunt un pic cam salbatica”. Bine ai venit in club…Luni la rand Radu „ma apostrofa” ca m-am salbaticit. Acum cine stie, poate s-a obisnuit el cu noua mea atitudine :). O sa il pun ca peste o luna-doua sa il intrebe si pe Andrei…sa vada daca salbaticirea de Montreal e comparabila cu cea de Berlin.
@Mike: pai o sa zica ca da, ca m-am salbaticit sau ca am tentinde clare 😀 Cred ca o spune de acum, dar na, el merge zilnic la serviciu, eu raman pe acasa si prin casa si nu comunic prea mult cu exteriorul. Nu ca as tanji eu dupa comunicare mai ales ca nu-s fanul discutiilor in alta limba.
Si in State supermarketurile si mall-urile sunt verzi de ceva vreme. Se pare ca o sa se globalizeze „marile” sarbatori, si vrei nu vrei….te faci ca te bucuri….
Ca si parada probabil ca e interesant de vazut. Stai ca vine Pastele la ei, acum pe 23, poate o sa ai parte de o alta parada :)) Cu iepurasi si oua de data asta! La mine erau deja decoratii de Paste in magazine imediat dupa revelion.
@Renutzu:
Pai daca e sa tragem niste concluzii ar suna in felul:
– a trai pentru a defila
– a trai intre doua parade
– a trai, a consuma, a defila, a mima… a trai (si de la capat)
Dar pun in balanta si ”mostenirea” de acasa si bag de seama ca noi romanii suntem destul de suspiciosi din fire si ne lasam cu greu relaxati.
Si ar mai fi si chestia ca prea mare consum nu se face (la noi de martisor se lasa cu vanzari grele!), chestiile alea verzi fiind destul de ieftine. Da, bautura costa, dar aia intra la alta categorie 😀
Anul trecut a fost si pe la mine prin oras o parada parca si s-au organizat diverse petreceri prin pub-uri. A fost prima data cand auzeam de sarbatoarea asta. Anul acesta in schimb nu s-a mai intamplat nimic, sau s-o fi intamplat si n-am aflat eu. Oricum, la ce ploaie a fost in weekend, numai la parada nu mergeam :)).
@Larisa: pai daca a plouat asa zdravan au trecut peste prima parte a sarbatorii cu parada si s-au limitat doar la a doua, petrecerea din baruri.
Da si eu sufar de acest sindrom ( ” un pic (mai mult) cam salbatica”) dar incerc sa ma remediez. Se pare ca trebuie sa inveti sa te distrezi, sa intri rapid intr-o atmosfera diferita, sa socializezi cu oamenii straini… Si toate acestea pentru a nu pierde momente inedite, frumoase si distractive in urma carora nu poti decat sa te simti bine si sa evoluezi.
Mi-ar place ffff mult sa iau parte la o astfel de parada de 1 Decembrie, in tara sau in strainatate. Hmmmm,ar fi ceva! Te pup si distractie faina in continuare
@Dana: deci e un „club” si par sa fie si remedii. Asta cu distratul din scurt nu prea merge ca eu caut „cusururi” de felul meu… Intr-adevar se pot pierde momente frumoase si relaxante si pana la urma nu-i nimic rau in a fi simplu spectator neimplicat.
Si noi am vorbit de parada noastra de 1 decembrie, inevitabil te duci cu gandul la ce nu ai cand vezi ca pe la altii se poate.
Te pup si eu Dana, toate bune >:D<
:))) „Sunt un pic cam salbatica”….Mike, ne alaturam grupului…facem un triplex intre oameni salbatici :))
Chiar acum doua nopti vorbeam cu Zen de salbaticia noastra ce-i drept cronica de cand am venit in State, e data intr-un fel si de modul nostru nomad de viata 🙂
@Renutzu: sa stii ca de fiecare data cand am impresia ca ceva nu e ok sau nu-mi place ma gandesc la tine si la mutatul de colo-colo, la faptul ca nici nu poate fi vorba de integrarea intr-o comunitate din moment ce peste un timp urmeaza plecarea si tot asa.
Eu chiar nu stiu cum as aborda situatia…
frumos
Eu recunosc ca nici dupa ce am terminat cu statul acasa nu s-au intamplat lucruri miraculoase.
La serviciu niste chestii de complezanta si cam atat (nu ca in Romania cu oamenii din birou as fi legat relatii profunde de prietenie). In timpul liber, mai mult cu Radu si 2-3 vorbe la fel, de complezenta, pe ici pe colo. La cursul de germana, de regula grupele se schimba in fiecare luna si cand se strange suficient de mult timpul ca oamenii sa se cunosca si sa sparga gheata, se termina cursul.
Astfel incat pot sa spun cu mana pe inima ca tanjesc dupa relatiile umane (unele foarte adanc inradacinate) pe care le aveam in Romania, iar trioul asta: munte, familie, relatii interpersonale sunt suficient de importante ca sa imi dea un sut in fund inapoi spre est la un moment dat.
@Mike: ma gandesc ca o solutie ar fi fost sa intri in legatura cu vreo comunitate de romani, gen biblioteca locala, grup pe facebook etc.
Eu deocamdata ma limitez la vorbitul cu Andrei acasa si la cele cateva vorbe de complezenta cum spui si tu schimbate mai mult de nevoie pe la magazine sau chiar cu vecinii 😀
Mi-ar placea sa am un loc unde sa vorbesc mai mult dar asta pentru ca m-ar ajuta la procesul de invatare al limbii. Pe de alta parte nu ma prea simt atrasa de socializare…
Cred ca rezist lunile ce imi stau in fata…Glumesc, nu am o problema ca temporar sa stau cu nasul in cartea de germana si sa copiez modul putin „fiecare pt el” al celor de aici. Dar nu as putea face asta la infinit.
Se spune despre nemti ca sunt niste prieteni de incredere chiar daca dureaza 2-3 ani pana ii castigi. In egala masura sunt alte cutume. Fie el si bun prieten, faci o programare inainte sa ii faci o vizita si nu il suni asa de pe o zi pe alta. Si mai sunt si alte moduri de a vedea lucrurile intre prieteni, povestite de profesoara de germana.
De exemplu daca stai la cineva cateva zile si folosesti telefonul fix si oamenii nu au minute incluse in abonament, asteapta-te ca atunci cand iti vine factura sa iti spuna cat ai de plata (chiar si pt cativa euro).
La fel, daca mergi la cineva acasa, nu te astepta sa iti puna masa…S-ar putea ca nici macar la un pahar cu apa sa nu se gandeasca…Daca ceri nu e un bai si nu se supara nimeni, dar hmmm oamenii nu sunt atat de primitori in spatiul lor privat/intim etc.
Iar cu ceilalti, cum spunea si EM, te vezi cu ei, alergi/biciclesti cu ei cat ai planificat, iti iei la revedere si te mai vezi peste una sau doua saptamani, fara ca intre timp sa mai fi schimbat o vorba. Si asta e iarasi ceva normal…Un alt mod de a vedea problema. Nu il consider gresit, ci doar diferit.
Cat despre alti romani…hmmm.
1. sunt rari pe aici
2. cam greu sa gasesti unii cu care sa fi pe aceeasi lungime de unda (cu romanca de la cursul de germana, nu as iesi nici macar la o cafea)
3. daca te mai gandesti sa aiba si aceleasi interese, iti dai seama cat de strans e cercul?
Ups, am scris cam mult. Dar nu am facut-o ca sa ma plang, ci doar ca sa arat ca lucrurile stau altfel de la tara la tara.
E foarte adevarat Mike, lucrurile chiar stau diferit de la tara la tara, dar si de la om la om, ce sa mai zic de la roman la roman…
Cei mai multi dintre cei care stau acasa isi dau cu parerea despre cum e prin tarile straine, de obicei trebuie sa fie bine. Insa nu-i asa. Poate unora le e de-ajuns sa manance bine si sa aiba o canapea buna sub fund seara cand vin de la munca. Altii cauta altceva, nu neaparat bunastarea materiala. Mai sunt si cei deschisi aventurii si pentru ei fiecare om cunoscut e o portita spre mai departe.
Si oricum, sunt doua tipuri de oameni care pleaca din tara, in sensul de emigrat: cei care raman si cei care se intorc 🙂
Nemtii par intr-adevar cam reci si calculati pentru firile noastre aplecate spre uman. Acum nu stiu daca voi lega vreo imprietenire cu vreun canadian, dar pana la proba contrarie imi par destul de deschisi.