meet the sun
Viața în Montreal, orașul în care am aterizat într-o zi friguroasă de februarie 2013. Impresii turistice, sociale, cotidiene, călătorii cu mașina, cu bicicleta, drumeții prin Apalașii din Quebec.
Un mod de a-ți pune istoria orașului la îndemâna oricui este să o pictezi pe perete. Într-un muzeu? Nu, mai degrabă în centrul orașului pe un perete al unei clădiri care să însemne și ea la rândul ei ceva pentru comunitate: o băcănie.
Mă simt străină de multe, dar există repere față de care mă poziționez confortabil sufletește și prin care îmi dau seama că locuitor al unui spațiu e doar trupul.
Am ascultat muzică, am admirat în treacăt arta urbană pentru oamenii de suprafață ce umblă prin subteran și am născut vise la margine de ape.
Parada de St. Patrick ne-a găsit prin centrul orașului și cum habar nu aveam la ce se referă, am asistat și noi. Au meritat cele două ore de frig la construirea castelului de impresii despre Montreal.
… a sezonului, din 2013, din Montreal, după șase luni de la ultima alergare 🙂
N-am mai alergat de la Maratonul Pietrei Craiului și făcând un calcul simplu anul trecut am alergat de vreo unșpe ori din care de patru ori la concursuri, de patru ori cu Mike, una dintre postări: Bucegi cu lapte într-un fel de antrenament prin munți cu poze la floricele, o dată în Iezer, o dată în Crai și de vreo două ori în București. Foarte rar am alergat doar ca să alerg, de fiecare dată am avut motive precum prietenii sau pretext pentru a ajunge în anumite zone.
Mi-e clar acum: dacă poți să numeri de câte ori ai alergat într-un an, nu ești cine știe ce alergător… De iubit, iubesc însă alergarea, platonic în mare parte din timp și năvalnic când o prind 🙂
În România am avut electrocasnice ca tot omul, nu ultimul răcnet, dar în pas cu mersul vremurilor și nu m-am gândit nici o clipă că venind aici o să am nevoie de manual și de curaj ca să le folosesc.
Până acum am întâlnit două tipuri, cele moderne de la hotel și cele mai puțin moderne din apartamentul închiriat. În principal sunt patru mari și late bătăile mele de cap excluzând frigiderul: aragazul/cuptorul, mașina de spălat vase, mașina de spalat rufe și mașina de uscat rufe. Din astea patru, aici n-am uscător de rufe deocamdată și astfel rămân doar trei.
[caption id="" align="aligncenter" width="576" caption="Electrocasnice: mașina de spălat vase, mașina de spălat haine și mașina de gătit"]
[/caption]Aragaz / Cuptor
Wikipedia spune: „Denumirea de aragaz provine de la gazul petrolier lichefiat produs de rafinăria Astra Română: A.R.+gaz”. Ok, deci nu e cazul să-i mai spun așa pentru că cel de aici funcționează pe bază de curent electric. Cel de la hotel avea plită și nu avea ochiuri pronunțate, însă cel de aici are aceste ochiuri-melci-denivelați-electrici și e greu să-i dau o denumire pe românește. Folosirea celor patru slujbași nu e deloc grea, se rotește de butonul specific și gata, melcul se face roșu, iar oala dă în clocot cât ai clipi mai ales dacă setezi puterea maximă.
Cuptorul însă a compensat din plin la capitolul aventuri… Dimensiunile sunt mari indiferent de model căci trebuie să intre curcanul de Ziua Recunoștinței. Pe același principiu la noi ar fi trebuit să fie cât jumătate de casă ca să intre porcul de Crăciun 🙂
[caption id="" align="aligncenter" width="400" caption="Primiți cu veverița??!"]
[/caption]