De când a zis Andrei că mergem la capitală să vedem lalelele am început să cercetez ce e de văzut pe-acolo. Am fost un pic dezamăgită căci mă așteptam să sară site-urile oficiale de turism pe mine cu obiective care mai de care și să duc o muncă grea de separare a acelora care sunt cu adevărat interesante de celelalte care sunt supra evaluate. În sfârșit, am notat eu punctele unde cică ar fi plantate mai multe lalele (și din opt sau nouă am ajuns la unu și jumătate 😀 ), iar vizita la Parlament era recomandată cam peste tot, doar că nu și în planurile mele/noastre.
În sfârșit, mai am o idee legată de turismul în Canada, în general abundă site-urile oficiale, dar sunt prea puține surse alternative gen bloguri. Cred că cei care se plimbă nu-și mai bat capul și cu scrisul de după, asta și pentru că traseele montane de pildă sunt în parcuri naționale de unde iarăși poți cumpără hărți și materiale detaliate, n-ai nevoie să vii cu temele făcute de-acasă.
La Ottawa am mers cu autocarul pe care l-am luat dintr-o autogară centrală din Montreal legată în mod convenabil de o stație de metrou (Berri-UQAM). În Ottawa urma să ne lase în altă autogară centrală, dar am văzut Parlamentul pe geam și recunoscându-l, am coborât mai devreme. Biletele au costat 84$ pentru amândoi, dus-întors, un preț mai mult decât bun.
Pentru început Ottawa (care de fiecare dată mă duce cu gândul la otavă – iarba cosită de-a doua oară) ni s-a părut oarecum asemănătoare Montrealului, partea cu blocuri de sticlă. Mai apoi însă ne-am apropiat de Parlament și clădirile vechi au început să dea un iz european orașului. În atmosfera închisă de ploaie puteam să jur că sunt la Londra, deși n-am fost niciodată.
de-o parte și de alta se află clădiri administrative ce aparțin tot de Parlament
flacără centenară (100 de ani de la constituirea Canadei) aprinsă în 1967 și de atunci tot arde…
unii care arg gazul 🙂
în stânga am prins pe cineva în aer 😉
caracteristica dominantă este stilul gotic și statuile sale grotești
pozar modern
Pentru vizita interioară era coadă și cu toate că mereu ieșea câte cineva să ne anunțe diverse, tot nu pricepeam cum se intră și cât costă. Cum era și cam frig cheful de stat la coadă pierise cu desăvârșire. Cred că de trei-patru ori am vrut să renunț/renunțăm. Între timp am aflat că-i gratis turul și că de-aia e așa de multă lume. Dacă mă uitam bine la această lume, mai toți erau turiști și mai toți imigranți, un fel de ”lume, lume, se dă gratis ceva!”. În momentul în care stai deja la coadă de ceva timp, să renunți devine o pierdere și mai mare, astfel că deja speram să fie ceva de capul Parlamentului. Apoi ne-au dat niște bilete și ne-au anunțat că suntem în grupul care intră peste o oră… ah! Frigul îmi intrase deja în oase și nu-mi mai găseam locul, însă de câte ori mă uitam la cei trei băieței ai unei familii asiatice care veniseră toți în șlapi și pantaloni scurți, îmi trecea pe dată.
A venit și vremea să intrăm: zero bani, dar control anti-tero. Fiecare grup avea cam 30 de persoane, un ghid și dura un pic peste 45 de minute. Pe coridoare gardieni te îndrumau să nu te pierzi cumva de grup, astfel că vizita era totuși una ca la Parlament și nu ca la muzeu. Prin urmare și poze aveam voie face berechet în limita timpului desigur. Ghida noastră, Janette parcă, își știa bine poezia însă ne punea și întrebări astfel că a devenit destul de interactiv turul unde mai pui că e o clădire mai mult decât interesantă, cu multe statui, tablouri și chestii scrise pe pereți de-ți vine chiar ciudă când te simți fluturat repede de colo-colo.
Vizita în weekend este aglomerată, dar permite accesul în zona Camerei Comunelor și Senatului (mai bine spus, la geamul lor), pe când cea în timpul săptămânii când parlamentarii lucrează, doar Biblioteca este accesibilă pentru publicul neavizat. După zona de control a urmat un hol lung unde pe tăblițe de bronz erau scrise numele parlamentarilor din fiecare a n-a legislatură.
Doar trecând pe holuri, pe sub arcade, printre tablouri, vitralii, statui, inscripții de tot felul am realizat că este o clădire frumoasă la interior cum n-am mai văzut de mult una și am remarcat bunul gust cu care s-au îmbinat toate elementele de decor în așa fel încât să dea o anume căldură zidurilor reci de marmură și piatră, dar să nu treacă în extrema supraîncărcării. Gotic la superlativ.
Munit haec et altera vincit – One [hand] defends and the other conquers
Camera Comunelor – verde ca-n Anglia și văzând filmul Doamna de Fier de curând, parcă mi-am și imaginat-o pe Margaret Thatcher acolo
până și lifturile fac parte din ”poveste”
una dintre cele mai frumoase încăperi este Biblioteca – aici cupola ei
Regina Victoria tronează albă printre volume și rafturi lucrate în lemn
Și tot Victoria în tabloul de la încoronare – avea 18 ani – cu tabloul ăsta mare (are cel puțin 2m înălțime) e o întreagă poveste, de patru ori a scăpat nevătămat din incendii și a mai fost și ciuntit de părțile laterale ca să poată fi manevrat în încăpere
detalii din tablou – rochia se vede extraordinar pentru o pictură…
tavanele
Senatul e roșu – tot ca în Anglia – pereții sunt pictați cu momente istorice ale Canadei, geamurile-vitralii
detaliu din tavan
tronuri regești… la propriu 🙂
suntem doar în trecere și nu în vizită de lucru…
arcadele sunt însă superbe chiar și așa admirate de pe fugă…
urcăm în Turnul Păcii (92m) cu liftul că varianta cu scările nu e deschisă publicului – gârla curgătoare nu-i alta decât Ottawa (i se spune râu, dar arată ca un fluviu)
Tot ce e scris pe aici încearcă să te pună pe gânduri… poate de-asta mi-a plăcut așa mult Parlamentul
curtea interioară a Parlamentului și cupola frumoasei biblioteci
Turul s-a terminat, dar gustul amar al ultimelor povești mi-a amintit că toată măreția lumii are un sfârșit – clădirea este afectată de ploi și poluare, trebuie refăcută mult prea des și costurile sunt imense, astfel încât se va ridica altă clădire pentru Parlament, iar aceasta se va închide până la găsirea unor soluții de mai lungă durată… minunate mi s-au părut tavanele, cupolele și totuși când plouă, plouă prin multe dintre încăperi…
Festivalul Lalelelor putea fi numit și festivalul liliacului
Vedere din Parcul Major’s Hill
Turnul Păcii și cupola Bibliotecii
Rideau Canal – inclus în patrimoniul UNESCO – construit în 1832 în scopuri militare și care este funcțional și în zilele noastre
ecluze pe Rideau Canal
iarna canalul se transformă în cel mai mare patinoar – dacă nici canadienii nu se pricep la gheață, atunci cine??!
de prin oraș
ia bicla
artă, istorie, religii, semafoare…
Maman – realizată de Louise Bourgeois în 1999 este o sculptură impresionantă, o femelă păianjen cu 26 de ouă de marmură, o odă mamei…
Monumente ce nu impresionează decât prin cuvinte: ”All human beings are born free and equal in dignity and rights.” – Declarația universală a drepturilor omului – ”Toți oamenii se nasc liberi și egali în demnitate și în drepturi.”
Foarte faina cladirea, atat exteriorul, cat si interiorul. Frumoasa este si panorama din turn. Cand am vazut poza din Camera Comunelor si eu m-am gandit tot la Margaret Thatcher, pentru ca si eu am revazut saptamana trecuta Doamna de Fier :).
Referitor la informatiile turistice si aici este cam la fel: multe site-uri ale oficiilor de turism, putine bloguri. Fiecare sat/oras/regiune are un oficiu de turism cu site pe internet de unde poti descarca sau cumpara brosuri si harti. Bloguri nu prea sunt decat cateva, iar alea care sunt au mai mult poze si 2-3 fraze, deci nu te ajuta prea tare.
Weekend placut iti doresc!
@Larisa: asta gasesc si eu pe bloguri, cateva poze si maxim cateva randuri si acelea mi se par exagerate din punctul meu de vedere, dar aici sunt normale. E drept ca gasesc deseori pe bloguri canadiene impresii de calatoriilor in Europa sau pe alte continente si intr-adevar genul asta de postari sunt mult mai elaborate.
eu ma bucur ca mai e frig si pe la altii 😀 stiu, stiu, sunt rea, da asta e primul lucru care mi-a trecut prin cap cand am vazut ioc soare si cand ai zis ca ti-a intrat frigul in oase 😀
=)) Sa stii ca soarele s-a intors, s-a bagat in nori doar ca sa simuleze conditiile Londrei ca doar eram intr-un oras care are mari legaturi britanice 🙂
frumos :), ce înseamnă să fii și practic. Așadar închid că e greu de întreținut, spre deosebire de oiropa unde întreținem cu mult drag și spor tot ce-i vechi și inutil…
@Liliana: faza e ca au bagat foarte multi ani si acum sunt mereu in reparatii. Pe de alta parte cladirea e foarte frumoasa, nu cred ca ar lasa-o de izbeliste si nici n-ar merita. Pe de alta parte numarul parlamentarilor creste si la ei (desi la cat de mare e Canada au un numar mult mai mic ca la noi) si deja au o problema cu scaunele care nu-si mai gasesc locul. Necesitatea unei noi cladire este astfel justificata si de chestia asta.
Hmmm, nu ar trebuie sa fie neo-gotic in loc de gotic?
Oricum ce mi se pare foarte tare la tarile vestice e ca in multe cladiri care sunt legate de istoria statutului de drept se organizeaza gratis tururi si prezentari.
Ideea din spate e ca oricine din tara respectiva sa poata afla si experimenta fara nici un impediment cum functioneaza un stat de drept, si de ce acesta este atat de important pentru tara respectiva. Pe de alta parte toate au o istorie a democratiei destul de lunga…
@Radu: neogotic este 😀 dar n-am vrut sa intru in detalii intr-un domeniu in care oricum nu ma pricep, dar care de-altfel imi place foarte tare… imi place sa descopar si sa admir, dar nu neaparat sa aflu detalii tehnice.
Si mie mi s-a parut interesant motivul pentru care vizita e gratis si analizand si oamenii care stateau la coada (estimez un 90% imigranti) ideea din spate e foarte buna caci practic cel venit aici poate sa intre in contact inde-aproape cu cei care il vom conduce de acum incolo. Practic esti invitat sa cunosti mai multe despre istoria tarii unde tocmai ai emigrat, iar asta spune multe despre Canada si despre modalitatile ei de integrare a noilor veniti carora greu le poti gasi cusur de-altfel.
E mai frumos decat ma asteptam, arata chiar european orasul, m-a impresionat, iar de bibliotecă nu mai zic, să tot plouă și eu să citesc printre rafturile alea 😀
@Bia: arata mai european decat Montrealul, desi despre cel din urma se scrie mai peste tot care un aer european. Biblioteca si interioarele parlamentului sunt chiar faine si asta pentru ca nu-s uriase si nu au un fast impus, ci au o proportie perfecta, parerea mea…
Dupa ce te faci senator sau consilier sau ceva musai acreditat, abia atunci poti lectura acolo…
Din pozele tale pot spune ca e mult mai frumoasa cladirea decat Casa Poporului de la noi, unde pe deasupra mai si platesti cat nu face…inclusiv sa vezi subsolul cu tevi….
Fantastica 🙂
Culmea e ca n-am vizitat Casa Poporului, mereu am amanat, dar am intrat odata la un congres printr-un sir de cinci-sase incaperi si mi s-a parut imensa de-a dreptul, prea mare pentru inchipuirea mea sau pentru gusturile mele…
Pai sa stii ca oricum nu se viziteaza toata …parca maxim vreo 10 sali (daca nu si mai putin, nu mai retin bine)…plus terasa…dar dupa ce am vazut-o mi s-a parut ca totusi este scumpa…am dat ceva de genul vreo 50 de lei de persoana plus o taxa foto de vreo 30. Dar e parerea mea :).
Pai e scump, o gramada de bani… plus taxa foto care sincer, e nesimtita caci pun pariu ca toti cei care lucreaza acolo pot sa faca poze cu nemiluita gratis. In cele din urma, nu e un muzeu, e un loc de munca, iar aici atitudinea celor din Ottawa da clasa!