Totul sub steagul roșu al Canadei sau albastru al Quebec-ului. Catedrala Notre Dame de pe strada cu aceeași nume. Vedere de pe faleză.
Viața curge în mai multe ritmuri deodată deocamdată. N-am văzut nimic ca lumea, dar am văzut din multe câte ceva. N-avem păreri foarte clare, dar ne putem da cu părerea despre multe. N-avem sfaturi nici pentru noi, nici pentru alții care ar veni aici, dar spre deosebire de prima zi, ne putem scoate pe noi înșine la plimbare și da simple indicații.
Ca proaspăt imigranți am făcut multe lucruri: am închiriat un apartament într-o casă și în care urmează să ne mutăm zilele acestea, am încheiat contracte pentru energie și internet, am întâlnit oameni de treabă cu ocazia asta, am explorat magazine noi, zona în care ne vom muta, am mers cu taxiul, am aflat cum e să adaugi taxa 1, taxa 2, taxa 3 la prețul de la raft etc.
Ca turiști am ajuns în Vieux Port adică Vechiul Port, în partea veche a orașului, o zonă turistică cu iz european pe cât se poate. O să scriu despre asta într-un episod viitor, poate după ce mai dau o tură pe-acolo.
Ca oameni simțim uneori schimbarea de fus orar, ne învingem temeri bazate pe necunoașterea obiceiurilor și legilor de pe aici, alergăm la fereastră de câte ori trec pompierii cu sirena lor de gâscă gușuită sau e vreo manifestație de stradă sau ninge ca în povești, învățăm să mâncăm protocolar în zona de „dining” și să folosim timpul pentru discuții casnice sau schimbare de impresii de peste zi etc.
Ca suflet (și aici mă includ doar pe mine) mă bucur că e încă iarnă ca n-aș vrea să fie primăvară afară și eu să fiu ocupată cu tot felul de treburi administrative. Vorbesc mult cu cei de-acasă, prin rotație, cu excepția prietenilor și a colegilor cu care mă vedeam zilnic sau săptămânal nu s-a schimbat nimic. Nu mă invadează tristeți sau doruri, jumătatea mea pragmatică e la putere și mă bucur că e la datorie când trebuie.
Din ciclul Oameni Suntem că tot se numește seria așa: proprietara apartamentului mi-a lăsat niște flori, iar bărbatul la care se muta ea m-a întrebat discret dacă chiar îmi plac. I-am zis că da, iar el a respirat ușurat spunându-mi: altfel le-ar fi luat și pe acestea la mine și deja simt că trăiesc în tufișuri! Am râs amintindu-mi că deh, oameni suntem, am auzit vorba asta cu trăitul în tufe și de la confrații români întru aceeași suferință 🙂
O să completez postarea cu impresii vizuale care trec de la una la alta, dar cam așa ni se întâmplă lucrurile pe aici, trecem de la una la alta pe lungul sau scurtul proces al adaptării, al observării. E drept că ne cam lipsește Europa.
Centrul de istorie a Montrealului și o caleașcă. Așa se explică balegile întâlnite prin Vieux Port, dar am mai văzut eu unele și mai spre centru (probabil de la polițiștii călare).
Un graffti pentru care l-am scos pe Domnul G. din geantă chiar dacă ningea viscolit și-mi înghețaseră mâinile în buzunare.
Și încă unul cu un diavol 😀
Pe balconul privat al noului apartament pe care tocmai l-am închiriat am găsit niște urme. Deasupra și în stânga e acoperiș, în dreapta zid, vecini n-avem, copac în fața casei nu e, urmele sunt mari. Cine sa fie, cine??!
Pândim "fiara" să reapară pe balcon, dar ea e prin vecini. Se decide greu pe unde să mai cotrobăie 😀
Noul cartier pare linștit, fără blocuri turn. Casele sunt frumușele, aliniate, cele mai multe cu scări separate pentru etajul unu, cu scări de incendiu în spate. E o întreagă civilizație a scărilor pe aici. Trotuarele sunt curățate cu mici utilaje cu plug de către acociații locale (din câte am înțeles), dar mai dau și oamenii la lopată pe unde mai e nevoie. Fiecare intrare a caselor e garnisită cu lopată.
O să am o postare specială pentru noul cartier, dar deocamdată vreau să subliniez ideea că bicicleta e un bun prieten pe aici, de alergat se aleargă printre căsuțe, iar casele oferă un spectacol variat numai bun de observat.
Se pare că aici în Downtown stăm pe strada cu proteste. Ziua, dar și...
... noaptea.
Metroul are roți. Ei bine da și se mai și învârt 😀 Nu știu de ce m-a mirat treaba asta... Mersul cu metroul pare simplu, sunt hărți și indicații peste tot, iar în tren au niște fluturătoare de păr chiar în dreptul ușilor - adică niște ventilatoare care nu te lasă să mori de cald mai ales iarna când ai și niște haine mai groase pe tine.
Seria mâncărurilor continuă, de data aceasta: orez sârbesc și ceafă de porc în sos de roșii. Am mai gătit și altele, dar astea au ieșit chiar bune.
Să vă fie de bine cu mutatul la căsuță. Portul Vechi l-am urmărit la Andrei. Pare destul de interesant. Mi-a plăcut faza cu iarnă/primăvară treburi administrative/treburi sufletești. M-a impresionat grija omului cu florile. Îmi place noul tău cartier și mi-au rămas ochii în orezul sârbesc cu ceafă de porc în sos de roșii. Poate faci și o secțiune gastronomică la blog.
@Corina: multumim! Vieux Port pare interesant, mai mic decat ma asteptam si mai putin animat dar o fi din pricina anotimpului.
E dragut cartierul, sunt multe asa pe aici, acum vom vedea la fata locului daca prima impresie se va pastra.
In ce priveste mancarea nu cred ca merita rubrica, dar face parte din inceputurile vietii aici si prin urmare, uneori o sa mai fac insertii cu astfel de imagini.
S-apoi, sa vada ai mei ca mananc si-s sanatoasa, nu?!? 🙂
Haide măi Claudia, ce mi-ai făcut? E aproape 23.00, sunt sătul de vreo oră, dar ”băloșesc” pe la calculator după frumusețea ce șade-n farfurie. Cu ochii la asta, și cu gândul la mâncare, dau o raită pe la frigi, să-l mai ajut la ”marea debarasare”.
🙂
P.S. Să vă fie de foarte bine în cartierul cel nou, și în căsuța pe care tocmai ați închiriat-o. Așteptăm noi vești de la tine!
@Claudiu: e drept ca am fost si eu sadica lasand-o la urma. Puteam pune graffiti-ul cu diavolul rosu dar atunci ziceai ca o sa ai cosmare ;))
Ce frumos! Pare minunat! Imi place in mod deosebit dispunerea caselor… pare un tablou din New York! (Atat cat l-am observat eu din filme!)
Asteptam vesti noi si poze si povesti! Suntem aici chiar daca tu esti departe si pentru asta multumim internetului!
Fii tare, toti ai tai se vor bucura daca iti e bine! Si-o sa fie!
Succes!
Arata foarte draguta strada cu casute colorate si scari. Ca in filme! La mine in oras arhitectura este un pic mai monotona, totul alb si drept…
Succes in contiuare va doresc!
Si mie imi plac casutele colorate si vesele…trebuie sa faca ceva nota discordanta cu atata alb 🙂
Faine imagini. Bafta in noua etapa a vietii!
:))) Comentariile fac deliciul postarii uneori!
Sa fiti fericiti in noua casuta! Cartierul pare haiosel si placut, chiar linistitor! Clar ca-i mai bine decat in turnul de sticla! Of Doamne si ai metrou….Ravnesc dupa transport in comun si trotuare, si dupa o oaresce stabilitate….:(
Cand oi avea io viza definitiva la purtator sa sti ca te vizitez, da-i musai sa-mi prepari orezul sarbesc 😀
@Renutzu: Cartierul pare linistit, sunt si autobuze si metrou pe aproape, trotuarele sunt numai bune de alergat desi cam intretaiate si trebe sa am grija la masini, casutele sunt ba cochete, ba colorate, ba normale, dar se imbina intr-un fel linistitor, sper ca la vara cand va fi totul verde sa fie si mai dragut.
Clar, cand o sa vii la mine stabilim meniul cu o saptamana inainte ;))
@Laura: Multam de vizita, o surpriza placuta! Si e adevarat ca pentru prietenii online nu s-a schimbat nimic.
@Larisa: pare cel putin interesant tipul asta de cartier, om vedea mai departe cum sta treaba si pe aici.
@Mike: daa, nu-s chiar toate colorate, mai sunt si stalpi plini de fire ca-n Ro, dar per total, nu e deloc anost.
@Mircea: Multumesc si ma bucur ca ai revenit in online! 😉
Claudia, finalul articolului, când spui că vă cam lipsește Europa a lovit cumva un punct sensibil. Eu, care niciodată nu pot spune că mi-am dorit să plec să trăiesc departe de România, mereu când auzeam pe cineva spunând că nu pleaca din tara de dorul care se va instala mai apoi, mă minunam căci eu simteam că de voi pleca nu imi va fi dor de România ci de…. Europa :))
Mie se pare atata de frumoasă Europa asta „a noastra” că numai gândul că aș fi în Canada sau Americi sau Asia sau Oceania ma tulbura complet… 😀
Si e ciudat, pentru că uite în România fiind, la o aruncatură de băț (haha) de Franta, Anglia, Italia, Spania…. tot nu-mi sunt accesibile pe cat as vrea, dar macar le stiu mai aproape 😀
Ma bucur ca acomodarea decurge bine și ma bucur ca aveti un cetru vechi atat de frumos… Sufleteste va fi mai bine… după ce mai trece vremea, important este ca sunteti doi, daca era numai unul era infinit mai greu spre insuportabil.
Te-am pupat :*
Sunt de multa vreme aici scumpa mea, chiar daca n-am mai comentat de mult. Pe mail primesc toate vestile de la tine si ma bucur pentru fiecare reusita! Sa ne tii la curent!
De cand te-ai mutat in tara lu’ dardaila descopar un altfel de scriere. Nu pot sa-mi explic exact cu ce difera de cea din Ro dar parca imi place umpic mai mult, citesc mai cu pofta… si n-are nici o treaba cu „pilafu ala nasol” de la sfarsit.
@Bia: daca nu eram doi nici nu plecam atat de departe de ceea ce ne este familiar in definitiv. Am spus-o in gluma cand am plecat ca Europa mi se va parea acasa, dar acum descopar si stropul adevar din ea.
N-as putea spune ce anume face sa se simta in aer continentul american…
Eu nu mi-am dorit niciodata sa plec din tara, cu atat mai mult intr-o tara de peste ocean si cu toate astea, nu regret ca am venit aici: in viata trebuie sa exprimentam.
@Laura: scriu, scriu, bine ca mai am si treburi ca altfel n-ar apuca lumea sa citeasca…
Am tot citit și-am tot tăcut. Azi zisei clar că vreau să-ți scriu ceva, orice, dar mai lasă-mă să tac, doar să știi că citesc, că primesc, că sunt atentă.
P.S. Ai vorbit cu Cora?
@Andreea: Pai cred ca e ca o poveste nu? Episoadele curg in timp real, totul se petrece poate chiar in momentul scrierii si nimeni nu stie deznodamantul. Fabulez un pic, dar cochetez cu ideea ca asta ar fi adevarul…
Acum am descoperit blogul tau, il voi vizita foarte des pentru ca imi place. Wow! Canada, mi-as dori sa ajung si eu acolo intr-o zi. Mult succes pe viitor, astept cu nerabdare sa mai citesc articole despre aceasta tara, e un loc despre care nu stiu prea multe lucruri dar voi afla prin intermediul tau. Mult succes pe viitor si toate cele bune.
@Dunia: tu observa draga Dunia; si eu ma trezesc uneori observandu-ma de parca as fi la teatru, un eu pe scena, un eu ascuns in umbra unui scaun…
Am vorbit, m-a tot sfatuit Cora de una de alta. Eu sunt inca in stadiul necomunicativ. Aici pe blog e alta poveste, dar doar aici…
@Georgiana: bine-ai venit si ma bucur ca lectura nu te-a tinut departe 😀
M-am uitat putin la tine pe site si am dat de ghiocei si branduse albe si galbene (ah! ah!), dar si de cadre si incadrari foarte reusite.
Multumesc la fel de urari, pe curand 😉
Am citit şi eu, în sfârşit! 🙂
Concluzia mea? Viaţa, cel puţin pentru tine, intră în normalitate şi asta este un lucru foarte bun! Keep going! 🙂
@Kya: un soi de normalitate am adus-o cu mine si sa zicem ca am de unde sa incep 😀