Din octombrie încoace s-a lăsat frigul peste Montreal și nu s-a mai ridicat. După doar câteva zile am înțeles că zero grade e o temperatură agreabilă, iar cinci grade fără vânt e deja caniculă. În rest frig și vânt, vânt și frig, acest cuplul gri al apăsării absolute. După aproape două luni mă săturasem de frigul gri și-am început să-mi doresc frigul alb, adică să ningă, frigul n-are farmec fără zăpadă.
În timpul ăsta în România s-a lăsat cu o vreme frumoasă de am intrat direct în depresie văzând cum week-end de week-end Carpații, pudrați un pic pe creste și fotogenici nevoie mare, au primit cu soare drumeții loiali (că în noiembrie grătaragii și-au încheiat demult sezonul). În ajutor Quebec-ul n-a venit cu nimic pe măsură astfel că am preferat să nu fac și să dreg de dragul de-a face și-a drege. Nu știu dacă în franceza quebecoasă există vreun verb pentru a trăi pe vreme gri, în germană am auzit de la Mike că există… kuscheln.
*
În ziua când facebook-ul a duduit de cum ninge în România, a început și aici. A nins sincron și chiar m-am bucurat că în sfârșit e iarnă. Degeaba zic ei canadienii că toamna e anotimpul lor cel mai frumos, iarna li se potrivește. Când am văzut cum arată străzile ninse mi-am zis: gata măi Montreal, ai redevenit acceptabil, așa îți stă cel mai bine: alb, geros, sticlos, vântos.
Primii fulgi, primii pași, i-am pândit de la fereastră. Și vecinul de peste stradă pândea, doar că a uitat să-și scoată blițul când a făcut poza. Astfel s-a dat de gol și vecina de la parter care pândea și ea din întuneric și a ieșit să vadă cine dă cu lumina. Cred că dacă îi venea vreunuia ideea să iasă c-un ibric de ceai afară, ne strângeam cu toții la o băută.
*
Și în prima noapte în care a nins nu puteam deloc adormi. Pe balcon erau deja câțiva centimetri de strat alb și pufos și-am simțit o poftă nebună să merg desculță prin zăpadă. Nu cred că mi-am mai dorit vreodată asta. Am încercat să-mi explic ce și cum în condițiile în care am picioarele reci de când mă știu, rar dorm fără șosete și rar mă dedau la a-mi băga picioarele în chestii reci, având doar câteva experiențe de nevoie în râurile de munte. M-am trezit cu aceeași dorință semn că nu fusese doar un scenariu insomniac. O poftă ca atunci când vezi o savarină însiropată bine în vitrina cofetăriei și e musai s-o cumperi, adică dorință și nerăbdare. Asta e, mi-am zis, nu te poți împotrivi unei așa propuneri indecente!
Doar cinci secunde am rezistat. Grozave! Probabil o să mai repet experiența.
Apoi a urmat o zi de soare, vânt și ger în care m-am plimbat prin oraș deși nu am avut prea multe de pozat. Temperatura s-a dus până spre -20 cu feeling-ul și asta e de la vânt desigur. Vă spun de pe-acum că vântul ăsta canadian o să devină laitmotivul șederii mele în Canada…
Tot iarna a venit la pachet și cu aerul uscat. Dacă astă-vară umiditatea urca des la indicele 80, acum a scăzut în casă până spre 20 – ne-am luat higrometre ca să măsurăm și probabil că va urma umidificatorul, asta ca să nu fierb apă pe aragaz. Valorile între 30-50 sunt considerate cele normale, tot ce e sub sau peste nu e bun. Vara că nu poți transpira destul, respiri greu și simți că mori de cald la nici 30 de grade, iarna că se usucă pielea, mucoasele și căile respiratorii (care nu mai filtrează cum trebuie și microbii din aer ajung mai ușor în organism). Nu-i de râs, deja gâtul mi-e mereu uscat și trebuie să beau apă des (dimineața mă trezesc de parcă am alergat în cerc în Sahara), iar părul a început să se usuce și astfel să se electrizeze – la 50cm de păr pieptănatul chiar e problemă…
Cum am scris și pe facebook, n-o să-i înțeleg niciodată pe cei care locuiesc la ultimul etaj și nu dau jos țurțurii. N-are cum să nu-ți treacă prin minte că pot cădea în capul cuiva, poate chiar și-al tău sau al cuiva din familie! Și dacă-ți trece și nu faci nimic e ca și cum ai fi complice…
Și vă mărturisesc că m-a durut sufletul să cobor diamantele alea de gheață mai ales că le făcusem doar câteva poze.
*
Înainte să ningă am mai tras o tură pe Mont-Royal că poate mai dau peste domnul raton. Bine, în realitate ne-am dus pentru mișcare, dar e bine să ai și oarece așteptări copilărești, curiozități. De data asta am intrat în Cabana (Chalet) Mont-Royal și am avut o surpriză plăcută. Chiar tare plăcută.
spațioasă și cu veverițe pe la grinzi
dar și cu șemineu
aici e locul pe unde-și face veacul ratonul 🙂
*
Toamna a fost ceva mai lungă în oraș decât înafara lui judecând după copacii care și-au păstrat ceva mai mult timp frunzele. Deși este o varietate mare de arțari, ăia roșii de prin pozele emblemă ale Canadei care circulă pe internet sunt destul de rari. Or fi mai mulți prin alte părți, dar eu mi-am luat tot cartierul la pas și n-am găsit decât unii tinerei plantați anume.
Scările de metal – o emblemă a orașului – mie una îmi plac și mi se par chiar practice. În spatele blocului mai există unele în caz de incendiu.
lemnul încă prezent în ornamentele exterioare – că la interior e de bază pentru cam toate clădirile ce nu depășesc două-trei etaje (cărămida de la exterior e doar decor și protecție)
opera unor elevi, mi s-a părut o idee bună de farsă 😀
*
În ultima vreme nu m-am omorât cu scrisul pe blog deși credeți-mă, nu inspirația mi-a lipsit, ci curajul… Voi cei cu blog personal și cu auto-cenzura o să mă înțelegeți. De fiecare dată când încep un articol mă opresc, șterg, amân. Habar n-am de ce simt nevoia să țin pentru mine sau de ce ideile îmi vin în forme atât de radicale încât nu le pot duce fidel până la capăt (și decât să le ciuntesc mai bine deloc). Nu știu nici de ce am preferat să scriu poezia asta pe celălalt blog. Sper ca amatorii de versuri să nu se supere pe mine căci doar cu gândul la ei am dat link-ul aici.
Deși cele mai multe zile sunt gri, diminețile și serile se lasă cu răsărituri și apusuri frumoase. Nu durează mult, câteva clipe de senin și soare, norii iau foc pe margini, vântul îi flutură repede de colo-colo, însă razele de soare răzbesc prin ferestre și traversează camerele ca niște vizitatori extratereștri. Și eu mă ofer de fiecare dată să mă răpească, dar cred că entuziasmul meu fățiș îi cam sperie…
Te cam invidiez pentru zapada, pentru frig nu, ca din asta am si eu :)), insa macar aici e respirabil.
Tare ideea cu picioarele goale prin zapada, esti curajoasa, mi se face frig numai cand ma uit la poza, dar e de inteles, sunt foarte friguroasa in general.
Hai ca mai e putin pana la revezi Carpatii ;)!
Zapada, desi are doar cativa centimetri, se conserva destul de bine de la atata frig si chiar face bine la vedere 🙂
Si eu sunt friguroasa la extremitati si asta pentru ca tine de circulatia sangelui, adica are explicatie logica, insa nu stiu ce m-a apucat… Inca nu stiu, dar sper sa nu-mi vina ideea sa fac baie la copca ;))
Carpatii… abia ii astept, chiar si Subcarpatii 🙂
Eu am in draft o groaza de scrieri incepute. E pacat ca am peste doi de cand nu stau locului si s-au adunat ceva impresii.
M-ai luminat Claudia! De vreo saptamana am parul de zici ca-s un arici, niciodata nu l-am avut atat de electrizat. Sunt disperata ca nu sta in niciun fel. Mi-e ca cedez si-l tund 🙁
Zapada o astept si eu, gerul asta fara noima ma scoate din minti. Dupa cele 5 secunde de stat cu picioarele in zapada nu le-ai simtit mai calde!? stiu asta de cand imi bagam talpile in apele de munte…
Multumesc de articol si de poze, mi-au placut mult 🙂
Si eu am adunat multe drafturi in ideea ca intr-o zi le voi continua.
Daca tu vrei sa te tunzi, iti dai seama ca si mie mi-a trecut prin cap. Stii cum e sa dai cu peria in jos si o jumate de metru de par sa se ridice :)) si cu cat incerc sa-l dau in jos cu atat se ridica mai mult. Asa ca il pieptan dupa fiecare dus, il impletesc si-l tin asa… sechestrat 🙂
Dupa ce-am intrat in casa a fost perfect pentru picioare, nu mi-am pus sosete vreo jumatate de ora :))
Ieri a nins si la mine In Langhe pentru prima oara, yupiie! Daca ai nevoie de niste umeazeala , da-mi adresa exacta ca-iti trimit eu cu mare drag, in zona asta e mereu foarte umed… frigul iti patrunde in oase imediat.Fara sauna fierbinte alaturi n-as avea curajul sa merg cu picioarele goale prin zapada:)-desi o pot folosi pe Michi ca sal blanos). Pe curand!
Sigur nu trece umezeala oceanul, asa ca trebuie sa trec eu oceanul la ea 🙂
Si da, in combinatie cu sauna merge perfect putina iesire la aer rece, zapada, poate chiar ninsoare si asta ma duce inevitabil cu gandul la Austria 🙂