Reiau serialul care s-au vrut un fel de jurnal impresii diverse și la grămadă ale vieții pe meleaguri canadiene. Din episodul de azi: Montreal noaptea, Montreal cu bicicleta, flori de câmp și atacul de la Magazinul Bucarest.
N-am uitat de #unitisalvam #rosiamontana pentru că ROșia Montană e ROmânia. Când cei care vă vedeți de altele veți înțelege efectele va fi prea târziu, puterea oamenilor uniți e singura care mai poate schimba ceva.
Într-o zi am avut ideea să merg să culeg flori. Sunt zone pe unde se tunde iarba pe margine, dar restul terenurilor virane devin un adevărat rai pentru insecte, animăluțe și plante. Clima umedă și ploile m-au făcut să mă înșel asupra previziunilor mele: când a părut să se usuce câmpul s-a întâmplat renașterea și când unele flori s-au trecut, au apărut altele. Dacă în iunie mi se părea că trăirilor urbane cu flori de câmp le-a trecut sezonul, iată că acela a fost doar un capitol.
un buchețel pentru acasă
Viața în mănăstire? Unii șigur și-au satisfăcut curiozitatea când s-au mutat în clădirea din poza următoare.
traind intr-o manastire
Mă opresc într-o zi și observ una dintre multele biserici din Montreal. Îmi sare în ochi contrastul dintre aspectul general îngrijit și clopotnița aceea de lemn parcă uitată pe acoperiș… de o lucrătură de-altfel interesantă. O doamnă în vârstă se apropie și ne conversăm în francengleză:
– știi că asta a fost o mănăstire de călugări?
– nu, spun eu…
– …și cum n-au mai fost călugări a rămas goală…
– ca multe biserici de aici, completez, despre care am înțeles că și-au schimbat destinația…
– da! dar ca să vezi! aici s-au amenajat apartamente…
– da?? cred că e interesant să locuiești într-o mănăstire
– cel puțin e interesant să spui că locuiești într-una!
Dialogul nostru a continuat, doamna mi-a spus mândră că ea e quebecoasă și aflând că sunt de șase luni aici – eu mă așteptam la vreo reacție mai separatistă după cum umblă mitul urban – mi-a urat călduros ”sper să-ți placă și să rămâi” după care mi-a strâns mâna și a plecat.
Magazinul Bucarest: intri și nu mai vrei să pleci.
Am savurat cu ochii rafturile și am umplut coșul cu bunătățuri: borș, telemea, șuncă, eugenii, pufuleți, prăjituri (amandine, cremșnit, salam de biscuiți) și dacă nu mă oprea imaginea sacoșelor pe care urma să le car acasă, mai făceam loc și pentru altele. Nu e deloc simplu să te ții tare când vitrinele cu mâncare gătită și prăjituri te fac să-ți pierzi simțurile. Chiar și așa, am privit caserolele cu cele patru-cinci feluri de ciorbă ca pe exponate de muzeu alături de sarmale, salată de vinete, tocănițe, chiftele. Nici ciorba mea de văcuță n-a ieșit rea pentru că unde pui borș e greu de pus frâu lingurii.
Notă. Adresa vinovată: 4670 Bld. Decarie; metrou: Villa Maria. Și mai sunt și alte astfel de magazine.
Restaurăm orice… mai puțin inimile frânte.
(am eu una bucată țară, poporul intră mai mult la inimi frânte…)
un magazin în care mi-ar plăcea să intru și să aflu povești…
Grădina de pe balcon a trăit și vremuri bune, dar a venit veverița și a hotărât că tomatele mele sunt mai bune decât cele din grădina comunitară de lângă casă. Le-a mâncat pe toate șapte-opt, apoi a așteptat să înflorească floarea soarelui ca să o pape și ea. Au rămas doar florile de gura-leului un nume predestinat parcă de care până și veverița s-a ținut departe…
În vara aceasta în Montreal vremea a obișnuit să se strice taman în week-end, eu n-am luat permisul la timp astfel că plimbările noastre s-au rezumat la prietenul de nădejde: bicicleta. Chiar și așa, e de pedalat mult și bine până ieși din raza orașului și a suburbiilor, iar după câteva ture (aceleași ture) intervine și plictiseala în lipsa unui scop precis. Vezi tu cititorule, de-aia am pus titlul Oameni Suntem pentru că felul de-a fi al omului face ca impresiile să fie diferite. Dacă m-aș antrena pentru ceva anume Montreal mi-ar fi ideal pentru alergare sau pedalat, dar cum n-o fac, Montrealul devine plictisitor. E drept că nici locurile nu dau pe dinafară de interesante ce sunt.
la un moment dat am pedalat până spre ”capătul” insulei și am tot căutat motive de scos aparatul foto din teacă: iaca niște bărci
și o primărie de la 1915
altfel, rațele îmi par de departe cele mai fericite locuitoare ale fluviului St-Laurent
în altă plimbare am ieșit de pe insulă… ca o gâscă-n zbor
printre chestiile lor ”interesante” se află ecluzele astea de lemn, unele vechi de câteva sute de ani, unele protejate de UNESCO (ceea ce noi nu facem cu niște galerii miniere de 2000 de ani)
fluviu, bărci și uneori munți-gâlme. Cu maxim 300m înălțime, cu insecte și poteci plictisitoare, mi-au omorât orice urmă de entuziasm…
când ne-a prins noaptea pe un pod peste fluviu, ne-am bucurat nevoie mare că s-a ivit motiv de poze… cu luminițe (a se observa turnurile inconfundabile ale uneia dintre Notre Dame-uri)
A venit toamna ca mai peste tot. Nu cred că o să mă apuce astenia pentru că alternanțele ploaie – soare, 13 grade – 30 grade mă țin ocupată, iar toamna canadiană e considerată cel mai frumos anotimp de aici. Rămâne de văzut, mi-ar plăcea însă ca toamna românească să aibă roade pentru că are mare nevoie.
:(……..te-am simtit intr-un fel…..cum io ma simt de cand is p-aici, de peste 2 ani. Mai ies din stare cand aterizez in Colorado si muntii, poteca, mirosul de brad imi iau ptr putin timp angoasele ce-mi racaie sufletul.
Am zambit citind de magazinul romanesc, m-am vazut pe mine fix in aceeasi ipostaza cand am dat iama in bucatele romanesti, si-am cu mult peste cat putem noi sa mancam…dar na! Cand esti privat atata timp….Plicurile cu bors inca le mai am, folosesc cu zgarcenie ca preai buna ciorba 🙂
Chiar si dupa 6 luni se da iama in bucate 😀 Eu am luat bors la sticla, doua sticle chiar sa fiu sigura ca-mi iese ciorba si un plic de rezerva.
Oricum, imi venea sa ma plimb printre rafturi si sa ating produsele ca pe florile din lanul de floarea-soarelui :”>
Aceeasi senzatie a avut-o si eu cand am gasit un magazin romanesc aici. Nu ma puteam opri din a arunca in cos vrute si nevrute, chestii pe care in Romania nu le cumparam, dar care aici ma tentau. Tot zic ca o sa caut un magazin in apropiere de Tours, la Paris…sunt sigura ca trebuie sa fie ceva pe acolo. Cel de la care ne-am aprovizionat noi de vreo 2 ori este la 1000 de km deci…cam departe :)).
Aici toamna s-a instalat bine de tot, cu nori, ploaie si frig :(.
PS: faina noua tema!
In Montreal sunt multe magazine romanesti/balcanice, dar pana acum nu am fost tentata sa merg. E drept ca nu-mi imaginam ca poate fi asa bine si asa rafturi pline :”>
Sper sa fie o tema de nadejde si ca o sa-mi suporte cu brio modificarile pe ici-colo.
eu n-am avut inca norocul sa gasesc un magazin acatarii in Londra, ba au putine produse (la borcan majoritatea), ba sunt aproape de termenul de expirare…noroc de polonezi 🙂
tre sa fie tare fain sa locuiesti intr-o biserica, si englezii au facut astfel de transformari, au o droaie de biserici si din ce in ce mai putini “clienti”. Sunt de acord, decat sa pice sa sa le darame… mi-am dat si eu cu parerea pe blogul de pe Adevarul si mi-au sarit prea credinciosii in cap 😀 – –
cat despre toamna…nu-mi place si pace, inca ma bucur de vara tarzie de Romania. la Londra ploua de vreo saptamana, plus ca e rece deci astept vara 😀
Si aici polonezii sunt foarte apreciati. Eu pot spune ca-s chiar fan avand in vedere ca proprietarul nostru e o doamna poloneza mai mult decat cumsecade.
Vai dar ce comentarii ai la articol! Le banuiam inca de pe cand citeam articolul caci sunt previzibili prea-credinciosii nostri care dupa ce-si fac o cruce mare te-njura de te spurca. Bisericii dau bani de-acolo de unde n-au, dar pentru un copil amarat nu s-ar indura… Faptele bune nu se masoara in numarul de inchinaciuni…
nu ma porni :))))) oricum vad ca suntem tare sensibili, in general. nu doar ca m au pus pe toaca credinciosii, da am si fan club in Ardeal :))))) noi sa fim sanatosi
toamna romaneasca si voua, canadienilor 🙂
si sa puneti la borcane tot ce trebuie…
Nici nu m-am gandit la muraturi pana acum, probabil pe la congelator o sa-mi pun cate ceva deoparte. E drept ca intre vinete coapte si RM, mintea doar la ultima-mi sta…