N-am mai scris de multișor un buletin de impresii din Montreal, dar asta nu înseamnă că nu descopăr zilnic câte ceva nou. Dacă le las nescrise devin obișnuite, dacă le scriu măcar propag niște mirări mai departe…
în foarte multe locuri din oraș sunt amenajate spații de joacă cu apă. Părinții nu urlă disperați ”n-ai voie că răcești!” chiar dacă sunt un pic peste 20 de grade. Când sunt 30 intră toată lumea sub… duș
Oamenii, ploaia…
Povestea 1. Încă plouă mărunt, abia vizibil. O mașină oprește, un el și o ea coboară. Își deschid umbrelele, apoi traversează străduța îngustă de cartier. Se opresc imediat vis-a-vis, fac o mică pauză, deschid o ușă, strâng umbrele și intră. Doar pentru atât.
Povestea 2. Un pic mai târziu ploua torențial și afară cânta cineva. Da, cânta ca-n Singing in the rain doar că era alt cântec și era o fată fără umbrelă. Din vreme în vreme făcea câte o piruetă. Pur și simplu. Mulți afirmăm că iubim ploaia, puțini facem piruete…
Între cele două povești există o singură legătură: eu. Eu venind din altă lume unde nu se întâmplă nici prima, nici a doua, ambele fiind extreme: nu suntem nici atât de sensibili cât să ne ascundem sub o umbrelă preț de cinci metri, dar nici atât de liberi cât să cântăm la propriu prin ploaie, în mijlocul orașului fără să fim nebuni sau cel puțin, considerați așa.
Istorii recente
În cartierul liniștit (cam cum sunt de-altfel toate zonele cu locuințe) am dat de un sit istoric: o casă, Maison St-Gabriel, una dintre cele mai vechi de pe aici, menționată prin ghiduri ca obiectiv turistic și care are în jur de 350 de ani. La cum arată dosul casei (fața corespunde cu intrarea în curtea muzeului) pare din secolul ăsta deși este o demnă reprezentantă a Noii Franțe (cum s-a numit mai întâi teritoriul colonizat de francezi). Poate o voi vizita cândva dacă tot e la doi pași de mine (sau poate tocmai din cauza asta nu…)
Casa-fermă St.Gabriel
Graffiti – artă sau vandalism?
În Montreal nu e deloc ceva neobișnuit să vezi graffiti-uri pe pereți. Ce e însă neobișnuit față de alte orașe (amintesc de problemele autorităților de prin Madrid sau Barcelona care nu mai știau cum să le mai șteargă) este că aici sunt și locuri special dedicate, pereți înscriși pe lista ”aici e voie”, iar cei care desenează acolo sunt de cele mai multe ori artiști. Foarte rar găsești mâzgălituri sau nume indescifrabile(ceea ce oricum mi se pare lipsit de valoare, nu mai zic de gust), e mult mai interesant să privești un desen cu un mesaj(cultural, social, politic) și o semnătură a cuiva ce-și asumă ”opera de artă”.
Pe de altă parte, cei care pictează cu spray-ul văd în asta un act de vandalism, de răzvrătire și ar fi culmea să se revolte, artistic sau nu, într-un spațiu dedicat. S-ar duce naiba însuși înseși sensul revoltei. Prin urmare, poliția graffiti-urilor amendează sau bagă la închisoare pe cei pe care îi prind și vânătoarea continuă. Cu toate acestea, unii pereți devin o adevărată încântare pentru ochi, iar povestea lor devine o pictură murală și nu doar un… graffiti.
Ar fi interesant să se facă și în București ceva de genul ăsta, iar talentații în datul cu spray-ul să mai coloreze puțin anumite zone, evident după o tematică potrivită și dacă se poate, singurele litere să fie numele într-un colțișor (iar garniturile vechi de tren să fie colorate în unele noi 🙂 ).
nu știu dacă e legal sau nu peretele ăsta, dar desenul e în plină desfășurare după un plan și schițe bine definite
Veverița
Nu-i mai spun prietena mea de când a gustat din plăntuțele de pe balcon. Le-a retezat tulpinile fără să le și mănânce și mă mir că a făcut asta având în vedere că lângă bloc e o ditamai parcela cu grădini de zarzavaturi… Mi-am pus paznic la roșii și așa cum am scris și pe fb unde am postat mai demult fotografia, mai mult ca sigur le va gusta înaintea mea…
prinsă înaintea atacului: ”și zici tu că n-am voie??!”
p.s. azi e ziua Canadei. Prin cartier am observat forfotă mare: se mută lumea (e ziua dedicată mutărilor sau aruncării lucrurilor nefolosite), se face curățenie prin case sau grădini. De ziua Quebec-ului, care a fost exact cu o săptămână în urmă, a fost mai multă agitație și cumva e normal să fie așa: băștinașii de prin părțile astea sunt mai întâi quebecoși și abia apoi canadieni.
Si aici am vazut ca sunt locuri special amenajate pentru graffiti-uri. In general garduri din beton, cum vad parca si in pozele tale. Eu nu prea rumeg genul asta de „arta”, nu ma pasioneaza, dar atat timp cat nu este te miri unde, este ok.
A venit vara la voi? Sau inca mai ploua?
Aa, inca mai ploua ca-n noiembrie! Si e racoare ceea ce-i bine pentru ca fiind multa umezeala in aer nu-i nevoie de prea multe grade ca sa simti ca nu mai poti respira…
Nemtii au fost si mai tari la capitolul graffiti. Pe singura bucata din zidul Berlinlui ramasa intacta (1.3 km) au lasat mai multi „artisti” sa faca diverse desene cu teme legate de momentul existentei/caderii zidului. E inutil sa spun ca multe din desene sunt foarte reusite si locul a devenit un punct turistic numit „Galeria de Est”.
Foarte tare! Macar asa locul e foarte vizitat si prin arta se intelege mult mai multe decat printr-un simplu zid ce poate multora nu le exprima nimic…
poate ii faci o vizita fotografica 🙂
Doar la tine pe blog am mai găsit ceva nou care să mă facă să … zâmbesc la ora asta.
Mi-am imaginat cele două povești cu ploaia. A doua este favorita mea.Eu îndrăznesc să alerg și să zâmbesc. La piruete doar visez.
Istoriile recente nu mă pasionează, în schimb mă pasionează desenul și în cazul de față graffiti. Interesante desenele, chiar pașnice. Primul m-a atras în mod deosebit. Poate pentru că nu este terminat și îmi dă de gândit.
Veverița pentru că a retezat plantele mi-a devenit antipatică.
Nu am reușit să mai comentez în ultima vreme. Te urmăresc constant și pe tine și pe Andrei. Pozele voastre mă bine dispun. Am rămas și eu cu o nemulțumire față de cărările cosmetizate. Prefer natura așa cum a lăsat-o Dumnezeu!
Ma bucur ca ai zambit, mai ales că-i ora de culcare 🙂
Si eu astept sa vad cum va arata graffiti-ul final. Cele mai multe sunt pajnice, chiar si cele cu monstrii 😀 Ma gandeam sa pun o data pe blog o colectie cu cate am adunat, dar mereu zic sa mai pozez si altele ca sunt atat de multe si prin tot orasul…
Sa-i vezi pe hamericanosi cum stau bagati in Walmart (de exemplu) asteptand sa se opreasca ploaia :)) La naiba, pana la parcare nu-s decat cativa pasi.
Graffiti imi displace, in sinea mea apreciez „artistul”, banii cheltuiti si timpul…
Nemtii astia is dati naibii, citesc comentariul lui Mike si ma incanta. Ei da, ai spus bine, sunt in primul rand quebecosi, iar din ce-mi povestea un prieten din Montreal la un moment dat s-a vrut desprinderea totala a provinciei.
inca se vrea Quebec-ul tara… chiar azi citeam niste comentarii pe tema asta caci discutiile dintre romani si unguri palesc in fata celor de-aici, dintre francofonii cu state vechi si anglofoni, fie ca-s imigranti sau la fel de vechi pe aici ca primii. Cert e ca in primul rand ar trebui sa nu-i mai spuna limbii franceza ci franqueză si eventual sa-si faca si ei niste manuale daca tot au pretentia ca este o limba 😀
Evident, daca veti cauta pe Google Images dupa „east side gallery berlin” veti gasi o serie intreaga de imagini, insa ele au sens daca le legi de istoria Berlinului si daca intelegi ceva germana, pentru ca multe au si ceva mesage scrise. Din pacate desenele din prezent nu se mai afla intr-o stare atat de buna precum cele ce apar pe internet. Desi locul a fost restaurat, totusi urmele trecerii turistilor, mainile, alte desene ale unor oameni nu foarte bine intentionati si praful si gazele de esapament din zona si-au lasat amprenta asupra lor. Insa cum planuiesc pentru vara asta o serie de articole despre Berlin si Postdam, cu siguranta, unul va fi dedicat Zidului (sau urmelor acestuia prin Berlin) si voi merge sa fac cateva poze pe care le voi insoti si de cate o explicatie pentru a putea fi descifrate de toata lumea.
multe sunt chiar interesante si destul de puternice vizual
Claudia, nu se renunta la prietenia cu o veverita … Daca nu revii la statusul initial, spune-i, te rog, veveritei ca e prietena mea (din august vin pentru o perioada sau de tot la Montreal).
Daca ai timp de lectura, te invit la continuarea povestii: 🙂
Pai sa-mi dai adresa ca o trimit direct la tine, dar tare ma tem ca daca nu o ademenesti cu rosii nu vine. Tinem legatura.