Niagara – această Mecca a turismului canadian…
Mi-e greu să scriu despre marea și celebra cascadă. Mi-e greu pentru că nu „m-a dat pe spate”, pentru că trăirile mele s-au limitat fără prea mult tumult la am văzut-o și pe asta. Nu-i vina cascadei că n-ar fi destul de frumoasă, de interesantă sau de mare pe cât se spune că e, nu e vina cuiva, nici măcar a mea, rămâne doar o constatare fermă că „frumusețea e în ochiul privitorului”, că sufletul vibrează după propriile legi și nu după strădania omului sau a locului. Și a vibrat Niagara cu tonele ei de apă reversându-se verzi și nebune și mai vibrează încă!
De-asta sunt bune călătoriile, că spulberă mituri chiar și despre noi înșine, că pun sare și piper în rețetele de-a face și a drege, că adaugă cunoașterii de sine un nou compartiment: cine sunt eu când plec la drum. Cu cât sunt mai multe și mai felurite cu atât se rafinează și concluziile mai ales dacă îți răspunzi sincer la tot felul de întrebări care apar pe parcurs și care de cele mai multe ori sunt contra-curentului.
Revenind la Niagara, cel mai mult m-a fascinat… lipsa zgomotului. Nu știu de ce și de unde anticiparea asta, dar eu chiar mă așteptam să mă ia cu dureri de urechi de la atâta vuiet (e drept că îmi e și dor de pârâiașele de munte cu cascadele lor mici ce pun pe jar pădurea). Cred că asta e motivul pentru care în mintea mea n-a fost nici destul de mare: nu poți fi cea mai mare cascadă din lume dacă nu faci un tămbălău pe măsură 🙂
Pe Niagara o găsești în două locuri, ambele numindu-se la fel, Niagara Falls, fiind de fapt două orașe gemene aflate unul în SUA și altul în Canada de-o parte și de alta a râului Niagara. Râul e o vărsare a Lacului Erie în Lacul Ontario, două din cele cinci Mari Lacuri. În lipsa unei vize sau a chefului de stat la vamă, vizitezi cascada de pe partea pe care te afli, iar Canada e avantajată căci priveliștea e mult mai generoasă de pe malul ei. Avantaje sunt sigur și de partea americană, dar n-am fost încă și nu preconizez.
pe ultima sută de metri
Ca sa găsești cascada urmezi blocurile turn, majoritatea hoteluri plus turnul Skylon Tower și mai apoi aglomerația… Cum te apropii cum apar parcările private (începând de la 5$ ziua, apoi ora), dar și o zonă cu atmosferă de bâlci cu muzică în difuzoare stradale, cu magazine de suveniruri, casino-uri și case ale groazei, muzee kitsch-oase și fast-food-uri, reclame strălucitoare și zgomotoase care te îmbie să intri, numai să intri.
Și surpriză! Care-i Niagara? Sunt de fapt trei cascade: American Falls, Bridal Veil și Horseshoe Falls după cum se vede și în fotografia de mai jos. Primele două din stânga, Cascada Americană și Vălul Miresei sunt pe teritoriul american, iar cea mai mare, Cascada Potcoavei pe cel canadian (nu chiar toată, au și americanii o bucățică).
Plimbarea noastră a urmat cursul firesc al falezei înalte și cu toate că există multe moduri de a te apropia de cascadă (sau de portofelul din buzunar), nu ne-am simțit cu adevărat atrași de ceva anume, nici măcar de îmbietoarele excursii cu barca ”Made of the Mist”.
și fiind în duminica protestelor, mi-a bătut înima și într-acolo…
În dreptul Cascadei Americane soarele a catadicsit să se arate și să trezească la viață curcubeul de serviciu. În dreapta se află Vălul Miresei, considerată separat cascadă deși distanța dintre ele nu pare să fie prea mare. American Falls preia cam 10% din debitul râului, căderea de apă are în medie o înălțime de 30m (aproape 60m cu tot cu zona de pietre), iar lățimea e de circa 300m.
Ne-am apropiat tot mai mult de Cascada Potcoavei, împământenită Niagara după cum apare în aproape toate pozele lumii. Dacă excursia cu barca nu ne-a tentat în mod deosebit, nici coborârea pe balconul ăsta drăguț n-a reușit. Sunt chestii care în mod normal se fac, toată lumea le face și poate tocmai de asta ne-a plăcut mai mult să ne uităm la cascadă și atât. Oricum nu poți să nu te uiți la ea, e hipnozantă… Și încredibil de silențioasă 🙂
Barca ”Made of the Mist” dispărând (sau nu) în mreaja Cascadei Potcoavă – din spusele celor care au fost, pelerinele n-au putut ține deoparte apa 🙂
N-o să vă încarc cu prea multe informații, doar câteva care să ofere câteva repede imaginii de mai jos. Căderea de apă trece cu puțin de 50m, iar lățimea se apropie de 800m. E ceva. Debitul variază în funcție de anotimpuri, dar se află și sub controlul
cam așa arăta locul de promenadă – deși fața mea spune ceva de genul ”asta-i tot?” cred că pe vânt eram supărată, nelipsitul vânt canadian…
doar orizontul prevestește căderea… în plan secund Podul Curcubeu (Rainbow Bridge) unul dintre cele două care fac legătura între orașele Niagara Falls, canadian și american. Pod pe care coloana de mașini se mișca greu…
Și ne-am plimbat până s-a făcut seară. Am mai dat o tură prin partea comercială a orașului urmând ca la un opt jumătate să revenim la cascadă pentru a o vedea luminată. Anual cascada e vizitată de circa 20 milioane de turiști și chiar ne-am bucurat că a fost o zi mai de extra-sezon. Oricum prețurile și ofertele sunt pentru toate gusturile și buzunarele, cazarea începe de pe la 45$ dacă vrei să stai la minim un kilometru până la cascadă și crește cu fiecare metru cu care te apropii. La vreo 250-300$ poți fi chiar destul de norocos cât să o vezi de la balcon dacă ai fost destul de răbdător să urmărești ofertele. Noi fiind pe final de concediu și neștiind sigur în ce zi vom ajunge, am rezervat camera cu o zi înainte de pe booking.com. Adevărul e că nu-mi place deloc să am planificat dormitul cu prea multe zile înainte căci presupune să și fii acolo, să apară graba în anumite situații. Și nici sentimentul să bat la ușă la lăsarea serii să întreb de o cameră liberă nu mi-a displăcut.
de pe străzile orașului Niagara Falls – un muzeu al vedetelor de ceară
Sky Wheel-ul – un alt mod de a vedea cascada de sus
mie mi-a plăcut mașina deși nu cred că era de ceară – ca probabil exponatele din Muzeul… Criminalilor
American Falls si Bridal Veil – luminile se schimbau destul de des și nu era de mirare că stăteau trepiedele aliniate ca o adevărată artilerie judecând și după sunetele de focalizare și declanșare ale aparatelor foto: bip,bip,bip,bip-bip-bip
Horseshoe Falls – la fel de silențioasă ca ziua, acum în ținuta de seară
Skylon Tower – unul dintre cele mai bune locuri de observare a cascadei, unde nu doar se poate urca ci și lua masa la restaurant. Cu rezervare evident. La întrebările să urcăm, să nu urcăm? răspunsul a fost unul total dezinteresat…
N-o să vă spun să mergeți s-o vedeți căci dacă o să aveți drum prin zonă sau dacă veți locui în Canada sau SUA, fie și temporar, atunci sigur n-o s-o ratați. E ca un magnet, până și eu eram nerăbdătoare s-o văd cu toate că nu mă atrag obiectivele turistice ultra-cunoscute. Întâlnirea mea cu Niagara a avut în ea ceva de genul la pomul lăudat să nu te duci cu… doar că mărul a avut mere, eu n-am avut sac 🙂
____________
Mai multe fotografii în albumul foto alături de cele de la Lacul Huron.
Nu m-as fi gandit ca este asa silentioasa, precum zici.
Nu prea pot sa-mi dau cu parerea ca n-am vazut-o, iar sansele sa ajung vreodata s-o vad sunt destul de mici, dar ai dreptate frumusetea este in ochii privitorului, in plus mai depinde si de moment, de stare…Oricum ramane un loc interesant, o „lucrare” foarte reusita a naturii.
E foarte fain luminata noaptea. Daca as ajunge vreodata acolo, cu siguranta m-ai gasi in multimea aia de oameni cu trepiedul, facand poza dupa poza :))
Bine, nu-ti imagina ce nu se aude curgand, dar la cat e de mare clar te astepti la mai mult vuiet. O cauza ar putea fi albia cu peretii inalti de piatra care estompeaza sunetul, zona de vizitare fiind sus si nu la baza cascadei cum se intampla in cele mai multe cazuri.
cam asa se intampla cu locurile mega cunoscute. vrei, nu vrei, reclama iti formeaza niste asteptari. de aia e ideal sa pleci fara nicio asteptare, pur si simplu hai sa vedem ce i acolo. evident tine si de gusturi, si de stare, de ziua respectiva. mie mi place, din poze. oraselul nu, prea americanesc 😛
A fost o combinatie intre gusturile mele, cheful din acea zi, faptul ca eram pe finalul concediului cand se aduna oboseala, dar si locul transformat intr-o afacere lucru care nu poate fi ignorat in atmosfera orasului tipic american.
Daca in Europa multe locuri turistice au si o istorie a lor, aici imediat iti dai seama ca e doar industrie… Aici pana si meritul naturii pare sa apartina oamenilor 😀
De cand sunt aici nu mi-am propus s-o vad. Zen a vazut casacada iar eu din cele citite mi-am bagat in cap ca acolo cu milioanele de turisti n-am ce sa caut. Pozele tale sunt fermecatoare! Lipsa sacului ptr mere mi-a placut , ca metafora. Canada nu te va cuceri oricate mere ar avea, asta-i sentimentul meu 🙂 Nu pentru ca ea nu se straduie….
Ca aglomeratie e suportabila treaba, desi nu stiu cum e pe partea americana unde parea ceva mai mica zona de promenada. Cine stie, poate o sa fii vreodata in zona si o sa ai si chef. E de vazut, dar toate la timpul lor, cascada nu pleaca nicaieri.
arata fain, nimic de zis; dar pare o atractie turistica (usor) supra-evaluata, pe care mai degraba sa o pui in chestia aceea numita „palmares de calator” decat in cutia cu amintiri de suflet.
si uite asa ai scapat ocazia sa-ti incepi postarea in tromba cu „trebuie neaparat sa o vezi” si sa o inchei triumfal cu „nu o poti rata cu niciun chip” 🙂
Asta a fost si parerea mea Lucian, legata de o supra-evaluare si un accent pus pe chestiile luxoase care sa compenseze cumva – daca tot te-ai dus acolo, bagi un „rasfat” ca sa simti ca n-ai muncit degeaba pentru banii aia. Nu merci, mie luxul nu-mi aduce nici o fericire, cred ca asta e ”pacatul” celui care a apucat sa se plimbe putin prin lume si inca n-am apucat sa vad Asia (daca o vad cred ca pana si dormitul la motel o sa mi se para lux 😀 )
De curand am citit si niste articole legate de turismul canadian aflat in continua scadere de cativa ani si pe buna dreptate: dolarul e scump, iar obiectivele turistice sunt cele doua mari: Niagara si Stancosii si apoi… maruntisuri. Unde mai pui ca intre ele se afla distante de mii de km.
Cu palmaresul si cu amintirile de suflet stiu prea bine cum e, uneori mi-as dori sa nu.
Nu stiam ,de exemplu,cum arata cascada Bigar,”una dintre cele mai frumoase din lume”.Curios din fire,am dat o cautare si cand am vazut-o,….am pufnit in ras,fiind totusi socat de ce inseamna pentru unii oameni „cel mai” sau „cea mai”.
Oamenii sunt subiectivi Ciprian, dar asta n-ar trebui sa ne impiedice sa fim sinceri. E posibil ca pe mine cascada Bigar pe care n-am vazut-o inca sa ma impresioneze sufleteste si sa-mi ramana o amintire draga. Habar n-am, probabil acel moment va conta.
Niagara e mare si frumoasa si e meritul naturii, iar eu am incercat sa redau sincer ce-am simtit in prezenta ei fara sa scad sau sa adaug floricele impresiei. E cam impotriva valului cum a intuit Lucian mai sus, dar asta e, putina sinceritate nu strica.
E într-adevăr mare. 🙂 Uite, sunt perfect de acord cu tine, frumusețea chiar stă în ochii privitorului.
N-am zis-o eu, grecii cica ar fi spus ceva de genul prin antichitate, iar forma in care circula in limba engleza, „beauty is the eye of the beholder” ii este atribuita unei scriitoare irlandeze Margaret Wolfe Hungerford.
Cred ca o stiu de prin liceu, sa fi fost una din frazele care circulau de pe un caiet pe altul pe sub banca. Dar dincolo de asta, am simtit pe pielea mea cum ochii dicteaza ratiunii ce li se pare frumos si ce nu. Ca ochii, ca sufletul, ca insusi ratiunea face asta insumand preferintele de tot felul stiindu-le mai bine decat le constientizez eu…
Tre’ să-ți faci buton de LIKE, da? Eu unde dau like acum? 🙂
E undeva sub postare, inainte de comentarii 🙂 Si multam, eu consider ca deja am primit like-ul tau.
p.s. daca chiar nu apare inseamna ca am o problema tehnica.
Claudia draga mea si eu am avut aceeasi impresie cind am ajus la Niagara. Mergeam cu masina si asteptam sa vad ceva imens…uluitor…coplesitor etc. AM fost surprinsa. Apoi i-a descoprit frumusetile ascunse 🙂 Stind linga buza cascadei, acolo unde apa este cumva, linistita, vorba ta, tacuta curge greu, verde, sticloasa si ma uitam la verdele ala sticlos cum curgea aproape in liniste si abia atunci am fost impresionata – nu de dimensiunea Niagarei ci de forta ei care nu este vizibila si cumva…se simte la un moment dat.
Centrul Niagarei e groaznic, un kitsch ingrozitor – asa am simtit eu, dar noi am stat in zona veche a localitatii (zona de pensiuni) – te simti ca in „Pe aripile vintului”, liniste, alei cochete, flori, case vechi, pridvoare cu balansoare la drum…parca ai fi transportat in alta epoca. Acesta este al 2-lea secret al Niagarei.
Al 3 -lea secret este ceea ce se numeste „White water” – la citiva km de cascada – aici riul este cu adevarat spectaculos – te plimbi intre doi pereti de stinca alaturi de riul care sapa in continuare pietrele si face valuri incredibile, mari, dantelate, face zgomot adevarat, riul are aici o voce formidabila. Acesta este al 3-lea secret al Niagarei.
Si daca mai ai un pic de timp te urci in masina si mergi la Niagara-on-the-lake, o localitate incredibil de frumoasa, cocheta, mica, plina de flori si de surprize. Aici se tine unul din cele mai mari festivaluri de teatru din America de Nord. O mica bijuterie Niagara-on-the-lake, cel de-al 4-lea secret al Niagarei 🙂
PS: noi am stat 4 zile de aceea am avut timp sa batem strazile si locurile 🙂
Multumesc Luminita, si nu doar pentru „secrete”(am acum patru motive in plus sa mai merg o data) ci si pentru link-ul imbietor la lectura pe care l-am primit odata cu comentariul tau. Mi-a facut placere sa-l descopar si ma apuc de citit de cum s-o face timp 🙂