Iarna în Montreal, o iarnă cu toane

Cât am fost plecată din Montreal, perioadă pe care am împărțit-o în trei săptămâni de România și una de Austria, am făcut de toate și am fost aproape peste tot: lângă familie, prieteni, colegi; pe la munte, deal, câmpie; prin oraș și sat; dormit în case de țară, apartamente, pensiuni; pe drumuri cu mașina, cu trenul, cu tramvaiul, pe jos, într-o alergare continuă de la o revedere la alta, de la un loc la altul, culegând emoții și impresii care mai de care și nemaiavând alt timp decât pentru a trăi.

De cum am ajuns la Montreal alergarea a încetat. Doza a fost suficientă pentru a da dependență, am simțit sevrajul printre puseurile de energie ce-au mai ținut încă o lună. Acum ca s-au cam potolit pot scrie câte ceva și despre Montreal.

Și la Montreal e iarnă, după cum e și în tot restul Canadei despre care se spune că are două mari anotimpuri: iarna și… restul. Ce pot să vă spun sigur e că am cu totul o altă părere despre ce înseamnă iarnă și încă la Montreal e una blândă. Iar cea din România și mai și.

Ca să justific titlul, iată câteva aspecte ale iernii montrealeze ce s-au repetat până m-au făcut să ajung la concluzia că e iarnă și neiarnă în același timp:

– ninge o dată la câteva zile, fie 20cm fie 5cm ca mai apoi…
– să iasă soarele (bățos, nu leșinat „cu dinți”) și să topească cea mai mare parte din zăpadă…
– pe care eventual viscolul a mutat-o deja de colo-colo…
– care vânt e mai mereu la datorie că dacă nu suflă măcar un pic nu simți că ești în orașul de pe insulă…
– unde zăpada nu-i mai mare de 30cm nici măcar în parcuri deși a tot nins, cu excepția mormanelor uriașe de prin parcări…
– mormane topite constant de același soare care se arată aproape zilnic și cu așa o strălucire încât privind dinăuntru nu poți crede…
– că-s doar -15 grade sau -20 cu atenție, foarte importantul „feeling” de -20, -26 dat de vânt și care se traduce prin „acoperă nasul cu fularul” asta când nu-i nevoie de umbrelă…
– pentru că uneori temperaturile îndrăznesc să se apropie de zero și chiar să treacă pe plus motiv ca norii să acopere cerul și să plouă, ploaie urmată eventual…
– de îngheț – ce-i aia iarnă fără poleială??! dar nu-i nimic, a doua zi iar e soare sau ninsoare sau ambele deodată și uite așa, nu mă pot văita că-i iarna grea…
– o iarnă solară cu apusuri colorate, o iarnă instabilă, cu toane, pe care eu o bănuiesc dresată…
– de autorități – ca să aibă timp să treacă plugurile și camioanele care ridică zăpada între două ninsori, să trateze trotuarele cu pietricele negre și sare etc.

Chiar acum când scriu afară e soare cât cuprinde, dar zăpada și gheața netopite de pe balcon îmi spun că temperaturile sunt pe la maxim -10, pe când fluierăturile vântului îmi sugerează un -20 (prognoza e chiar mai severă).

Să nu fiu înțeleasă greșit, e bine că-i atâta soare și că nu-s două zile la fel, dar parcă mi-aș fi dorit o iarnă mai scurtă și mai intensă, mai dramatică, cu nămeți uriași, memorabili, că ăsta e locul potrivit în care să-ți dorești să se întâmple ca să vezi cum e (pe cei din alte părți ale Canadei îi aștept cu impresii, sigur nu în aceeași gamă ca ale mele dacă e să mă iau după știri).

*

Din pricină de vreme schimbătoare nici plimbările noastre n-au prea variat, mulțumindu-ne cu doar două ieșiri la schi și vreo câteva tentative. Curiozitatea a fost mai mare anul trecut pe vremea asta (între timp s-a făcut un an de Canada) și s-a cam consumat pe la principalele obiective turistice ale orașului, iar evenimentele curente, deloc puține, nu prea reușesc să ne atragă sau nu ni se potrivesc (diverse concerte cu formații locale sau activități în aer liber gen patinaj, hochei, schi fond).

Ați ghicit, aștept primăvara, aia scurtă de o zi, să ies cu bicicleta și la alergat, la observat de păsări și la iscodit floricele prin iarbă, eventual la o drumeție cu iz montan.

Pentru românii din Montreal amatori de grădinărit am scris un articol în Ziarul Impact despre grădinile comunitare și sper eu să le fie de folos, dacă or mai prinde loc, că cererea e mare. Treaba asta cu grădinile ar prinde bine și în orașele din România, s-ar organiza un pic maidanele și ar da ocupație utilă unora (evident cu ajutorul unor reguli ca acelea despre care am scris în articol).

Pe blog m-am rezumat la jurnalele de munte din Cernei-Mehedinți în care am pus atât de mult suflet încât m-a durut să le închei șirul și vor mai urma câteva relatări de la schiul din Austria, nu de alta, dar sunt mai mult culegător de impresii decât schioare.

Pentru fanii aventurilor în direct, le recomand blogul lui Radu – deja a trecut o săptămână din călătoria sa de nouă luni pe bicicletă și până acum deja ne-a învățat rău cu jurnale la cald și poze.

*

Și cum nu se poate fără câteva impresii vizuale, să curgă imaginile! Sau să înghețe…

p.s. iată și atmosfera unei zile superbe… privită de la geam.