Cum vremea marilor ture e puțin amânată, e momentul potrivit de a demonstra că nu trebuie să faci pe naiba-n patru ca să te bucuri de natură și… puțină aventură. Acum, natura, ca și frumusețea, stă în ochiul și-n sufletul privitorului, când nu poți avea parte de cantitate faci zoom și poate capeți calitate. Iar aventura să zicem că e dată de ploile printre care te poți strecura ori ba.
I. Căpățâna Porcului sau idee de traseu ușor prin Bucegi
Date traseu: 10km, 550m+, 3h, Cabana Gura Diham – bandă roșie ||| – Cabana Poiana Izvoarelor – cruce albastră + , punct roșu Ο – Cabana Diham – triunghi albastru Δ – Gura Diham
În vreme ce partea sportivă a găștii Pinguinilor urca Bucșoiul, restul abia ne trezeam și ne strângean în jurul primusului pentru cafeluța de dimineață. Schimbam de zor impresii despre ursul ce noaptea trecută făcuse slalom printre corturile și mașinile de pe Valea Cerbului și pe care unii mai norocoși îl văzuseră (Andrei de exemplu, noi dormind în mașină și beneficiind de fereastră). În afara faptului că nu i-a plăcut berea și doar a îngăurit pet-urile puse în pârâu la răcit, alte pagube nu s-au semnalat. Dar nici nu ne îngrămădim să mai campăm curând în zonă…
și statul are farmecul lui, mai privești un foc, mai o cinteză îndrăzneață și gălăgioasă, mai găsești niște fragi pe un prag însorit și lași puțin iarba să îți gâdile tălpile
Într-un final – a se înțelege oftatul, că doar răbdarea mea nu e încă domesticită – ne-am pus pe tropăit.
trupa + fotograful + demn de menționat, o familie el-ea-și-adolescenta pe care Vali i-a încurajat și ajutat cu indicații să ne urmeze
Nu mai fusesem niciodată pe vârful Căpățâna Porcului, mereu am ocolit și, de fapt, nici acum nu am urcat vârful în sine, ci am trecut printre el și Vârful Diham. Oricum, nu asta e important, ci faptul că am mai descoperit un loc nou și am pus picioarele la treabă – mai ales gambele care au cam luat foc pe urcare.
poteca spre Poiana Izvoarelor mi-e tare dragă și amintirile din turele trecute îmi sunt atât de vii: cu Mike la 7500 sau toamna prin ceață spre Mălăiești…
spectaculosul abrupt al Bucegilor și vârful Căpățâna Porcului (cel împădurit)
Acele sau Colții Morarului – cândva am fost și eu pe acolo…
Vârful Diham cu văcuțe cu tot
II. Piatra Arsă – potop și curcubeu în loc de plimbare
Am plecat de-acasă hotărâți să facem o plimbare la apus de soare pe platoul bucegean, ca de la Piatra Arsă la Babele și retur. Planul era atât de simplu încât s-a evaporat instant pe când se mira Andrei de nori: „se cam adună, doar că suntem în câmp deschis și n-aș vrea să fulgere”, moment în care un fulger ne luminează privirea, iar tunetul acoperă o clipă și turația motorului în urcarea spre Șaua Dichiu.
Am continuat pe asfaltul bun, dar fără parapeți ai drumului oficial închis și am parcat undeva pe dreapta, până în „nebunia” prăfuită de la Piatra Arsă. Aveam ceva priveliște, iar tunetele anunțau spectacol pe cinste. Andrei, care strategic își luase de citit, s-a pus pe lectură, eu am plecat să cercetez zona. Aș fi abordat niște stâncării, însă prea arătau a țintă pentru fulgere și am preferat să „cotrobăi” prin pajiștea tăvălită de vite după gâze și flori.
simulând un câmp de flori
o buburuză neliniștită ce tot urca și cobora pe-o campanulă, iar eu aveam tot timpul s-o urmăresc
în mod neașteptat am găsit și câteva orhidee scăpate de la gura vacilor (multe stâne în zonă), aveau cam 10cm înălțime (cele verzi, cea gălbuie)
Pe când mă distram de minune pe post de micul explorator în jurul mașinii, a început ploaia. Fulgere, tunete, torențială, un pic de grindină. Cum nu-mi luasem nimic de citit, am stat și am privit muntele pe geam. Cred că a ținut în jur de-o oră, minunată și intimă oră, apoi muntele a fost învăluit de nori și ploaia a mai încetat. Un petec de senin ne-a tot amăgit că s-a terminat, dar el rămânea neclintit fără să cuprindă întreg cerul. Ca de sub o pleoapă, neașteptat, s-a arătat soarele și a început spectacolul.
curcubeu peste Piatra Arsă
A ținut și curcubeul vreo jumătate de oră, fiind când mai intens, când mai palid, dar continuu și complet arcuit. N-am mai răbdat să privesc doar pe geam, mi-am pus pelerina și am ieșit din mașină. Îmi venea să alerg spre el, e cel mai de-aproape curcubeu pe care l-am văzut până acum (m-am chinuit teribil să-l prind pe tot în cadru).
Înserarea a venit și am plecat spre casă cu un zâmbet larg. A fost cea mai scurtă „tură”, dar a avut toate ingredientele pentru a deveni memorabilă. Că n-am fost până la Babele? Un fleac, sufletul mi s-a umplut de munte…
III. Pe Lempeș în timpul săptămânii
Un alt loc de tropăit la apus de soare după orele de serviciu e Dealul Lempeș de lângă Sânpetru. De data aceasta Mike e tovarășa mea de ieșiri molcome în natură. O ieșire banală, dar care se încadrează în registrul celei de la Piatra Arsă: câteodată ți-e mai bine să faci doi pași în loc de o sută (un dus-întors pe-o jumătate de Lempeș strânge rapid de-un 5km, track aici).
Nu, nu ne-a plouat și de data asta, dar am avut parte de-o țânțărime aprigă prin vegetația abundentă a zonei protejate. Dacă ne opream la marginea pădurii de pin pentru o baie de soare blând și o lectură eram cu mult mai câștigate.
priveliște cu Piatra Mare, Postăvaru și alte culmi ce se pierd în pâclă
printre pini spre tot felul de poienițe unde credeam eu că mai găsesc nu știu ce specii de plante deosebite
partea frumoasă, că așa se fabrică jurnalele 😀
IV. Pe Tâmpa oricând – ploile la Brașov țin puțin
Nu cred că am și dreptate când afirm una ca asta, dar cel mai adesea așa se întâmplă, se-adună nori sau vin croiți de peste munți și ne răpăie un sfert de ceas, după care soare și senin pentru alt sfert de ceas, apoi iar o repriză de ploaie și tot așa. Un motiv bun pentru care ne-am luat umbrele, individuale, dar și de cuplu, astfel că un tunet și un nor pe Tâmpa nu ne împiedică să ieșim la plimbare – iar pe hol sunt mai mereu încălțări pline de nămol 😉
Unul din traseele clasice include urcare pe Treptele lui Gabony (triunghi galben) și coborâre pe bandă albastră din Șaua Tâmpei, trecând peste vârf și prin zonele de belvedere (circa 6km, 400m+). Ploaia, sau iminența ei, are calitatea de a goli locul de turiști într-o zi de duminică.
spre Trepte, printre clopoței
poza de grup 🙂
detalii din oraș: clădirea rotundă este „Modarom”-ul, prin fața ei pietonalul Replublicii, Poșta e clădirea în V din dreapta centru, în stânga ei Primăria, iar blocul comunist… Hotel Capitol
Biserica Neagră, Turnul Alb în centru dreapta (cu drumul de Poiană șerpuind mai sus) și Turnul Negru în stânga (e tot alb, dar mai firav puțin)
da, da, știu, culoarea umbrelei e cam nefotogenică 😀
după ploaie, un fluturaș stătea mult prea cuminte ca să nu-i fac poză
Epilog. Pentru cei care veneați pe blog pentru idei de ture, mă tem că nu o să am prea multe noutăți în perioada asta, dar pentru cei care căutați inspirație de zi cu zi, sper să vă transmit puțin din entuziasmul meu de-a mă mulțumi cu puțin sau de a extrage seve din pietre, mai ceva ca din flori și iarbă.
Știu cât de greu e pentru iubitorii de mișcare în natură să stea pe tușă o perioadă sau să se considere prea bolnavi sau ieșiți din formă ca să încerce una-alta. Metoda care pentru mine dă roade e să-mi ofer o doză cât de mică din ceea ce-mi place fără să vreau cu orice preț „totul sau nimic” și să mă închid în casă până când voi fi din nou ce-am fost. Pentru că oricum nu vom mai fi niciodată la fel și acesta e farmecul vieții.