open mind

Waldeck – Why did we fire the gun?

Sunt cateva saptamani de cand citesc acest poem zilnic. In fiecare dimineata si in fiecare seara. E de fapt un experiment al meu si da roade. Nu vreau ca citind repetat sa invat versuri (oricum vad ca mi s-a sters partea aia de creier care se ocupa cu memorarea) ci sa inteleg. De o mie de ori pana inteleg! Pana patrund in lumea aceea, pana devin una cu ea, pana cand nici un cuvant n-ar mai putea explica intelesul deplin si nici nu si-ar mai avea rostul de-ar exista.

Citesc a mia oara pana cand imi simt mintea si inima invadate de Fericire.

Lasati toate diminetile sa inceapa asa…

In marea trecere

Soarele-n zenit tine cantarul zilei.
Cerul se daruieste apelor de jos.
Cu ochi cuminti dobitoace in trecere
isi privesc fara de spaima umbra in albii.
Frunzare se boltesc adanci
peste o-ntreaga poveste.

Nimic nu vrea sa fie altfel decat este.
Numai sangele meu striga prin paduri
dupa indepartata-i copilarie,
ca un cerb batran
dupa ciuta lui pierduta in moarte.

Poate a pierit subt stanci.
Poate s-a cufundat in pamant.
In zadar i-astept vestile,
numai pesteri rasuna,
paraie se cer in adanc.

Sange fara raspuns,
o, de-ar fi liniste, cat de bine s-ar auzi
ciuta calcand prin moarte.

Tot mai departe sovai pe drum
si, ca un ucigas ce-astupa cu naframa
o gura invinsa,
inchid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna sa taca,
sa taca.

Lucian Blaga (vol. In marea trecere, 1924)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *