Oameni Suntem 15. Despre oameni, azi

De ziua alor mei, Constantin și Elena, am reușit să-i aduc în fața camerei… web. Un fel de surpriză, un fel de cadou, dar am primit la fel de multă bucurie ca și ei de parcă ar fi fost și ziua mea. Pentru mulți dintre noi calculatorul e ceva obișnuit, ca și cum te-ai spăla pe față dimineața, dar pentru mulți oameni e încă o poveste despre care știu că există, dar pe care n-o realizează palpabil în jurul lor. Ei bine, nu știu ce-a fost în sufletul lor să mă vadă la o aruncătură de bețișor de chibrit, adică la treizeci de centimetri într-un ecran, dar pentru mine a fost o premieră istorică și cred că mulți dintre voi, cei care ați trecut prin asta cu părinții sau bunicii voștri, cunoașteți senzația.

Din punctul ăsta de vedere tehnologia (internetul în speță) s-a pus în slujba sufletului omului, iar viitorul ne va găsi într-o formă în care a fi plecat în lume nu va mai însemna ceea ce însemna mai ieri. Va deveni ceva obișnuit, iar la un moment dat, chiar natural și însăși mentalitatea noastră se va schimba, se va adapta. Poate atunci vom știa a aprecia mai mult locurile de unde provenim, dar asta nu ne va împiedica să experimentăm mai mult și să alegem un loc care se potrivește mai bine cu modul în care vrem să ne trăim viața indiferent dacă acesta coincide cu cel în care ne-am născut, crescut, educat etc.

Comunicarea la distanță hrănește relațiile, le întreține și dacă scrisorile aveau o magie a lor însă și-o oarecare desincronizare în timp, dacă telefonul asigură un dialog însă poate ascunde reacții și stări vizibile într-o conversație față în față, comunicarea prin sunet și imagine se apropie de ideal și de cele mai multe ori compensează din plin dorul, lipsa căci mai mult la ele mă refer azi.

Revenind la ai mei, anul ăsta și-au sărbătorit a 39-a oară ziua de nume împreună și revenind la timpurile noastre, nu știu câți dintre noi o să apucăm să adunăm cifre de-astea în doi… E drept că lumea evoluează cu toate ale sale și nostalgia după niște vremuri care ni se par bune (mulți dintre cei care le-au trăit ar spune de fapt contrariul) nu e întotdeauna justificată și corect percepută (vă spun ca un om care are blog și care-și poate accesa amintiri alterate-din minte sau nealterate-cele scrise). În general apreciem pozitiv vremurile trecute pentru că atunci eram mai tineri, mai fără griji, mai sănătoși etc. Uneori apreciem prezentul mai mult decât trecutul, dar asta presupune că am trecut printr-o schimbare majoră, impusă de alții sau dirijată de noi înșine, schimbări care vin greu și se numără pe degete într-o viață. Evident, nu sunt doi oameni la fel, dar două vieți, însă per total, statistica ne adună și ne împarte pe toți.

*

Cum încă stau pe acasă și fac tot felul de observații asupra vecinilor de peste stradă (să considerăm că doar din curiozitate, nu funcționez încă pe post de gazetă), am observat că una dintre vecine practică yoga sau ceva de genul. Și eu practic, mi-am zis, în timp ce mutam răsaduri din ghivece mici în ghivece mari, cu degetele pline de pământ negru căci plăcerea de a te juca în țărână n-are vârstă.

Și mi-am dat seama că dacă aș avea câte ceva de plantat de câteva ori pe săptămână e ca și cum aș face yoga. Mișcare e (ia pământul, ia ghivece, du-te după apă, vezi c-ai uitat cutare lucru), poziții sunt (stai ghemuit, aplecat, te întinzi după una-alta), liniște interioară e (munca fizică – cu măsură – limpezește gândurile) și ZEN-ul vine de la sine mai ales când isprăvești și te uiți la ele ce frumos orânduite sunt.

Și cum nu doar momentul t0 contează ci și următoarele, ZEN-ul vine și din grija cu care te trezești dimineața și mergi la plăntuțe să vezi ce fac, le privești când le plouă și le bate vântul și le ții pumnii să reziste, când bei cafeaua și stai pe lângă ele și vezi că au mai crescut datorită ție. Cam așa e și cu relațiile dintre oameni, le sădești azi, dar grija trebuie să rămână în timp și dacă planta ta se transformă într-un adevărat copac ce-și poartă singur de grijă, atunci se ajunge și la prieteniile acelea despre care în mod clasic se spune: pe cutare l-aș suna și-n miez de noapte.

flori pe balcon

busuioc, roșii, mărar, floarea-soarelui și… flori de zen 🙂

*

Întorcându-mă la primul subiect pentru a încheia rotund, se spune că distanța este una dintre chestiile care testează, cerne relațiile dintre oameni și de multe ori e bine să o experimentăm pentru a realiza cât, ce și cum dedicăm oamenilor din jurul nostru. Nu-i nimic rău în concluziile care derivă cu toate că percepția într-o primă fază poate fi destul de dură, însă cu timpul realizăm că e doar transparența unei realități pe care oricât ne-am dori-o, n-o putem realiza în condițiile uzuale.

Câștigul e însă enorm, căci deși ne putem mișca în voie aproape oriunde pe planeta asta, timpul vieții a rămas același, iar calitatea relațiilor umane depinde în continuare numai și numai de noi. Cu cât suntem mai descoperiți nouă înșine cu atât trăim mai veridic, iar cei din jur vin ca o completare acestei vieți și nu ca o obligație.

16 Comentarii

  • Articolul e plin de ZEN altfel cum?!?! Recunosc ceva tresariri de inima, avand un ZEN permanent acasa, echilibrul si sufletul ce ma intregeste 🙂

    Ai atins multe puncte traite si experimentate personal. Chiar azi vorbeam cu cineva care e casatorit de 32 de ani, si m-a impresionat teribil cum povestea despre jumatatea sa si despre acesti ani! Se poate! Eu fac 17 anul asta de cand sunt cu Zen si parca au trecut ca o clipire de geana privind in urma. Sentiment ce-l doresc tuturor cand simt ca si-au gasit sufletul pereche.

    Ptr mine e clar ca internetul e imperios vremurilor noastre. Aproprie distante si oameni, in virtual legam prietenii, evadam si descoperim. E o lume de care ne legam si cautam sa nu pierdem contactul cu cei dragi noua.

    PS_mi-s dragi toate postarile tale, savurez fiece cuvant cu nesat si pofta! numaratoare continua, abia astept postarea cu nr 2000 😉

  • @Renutzu: multi inainte, aveti si voi o colectie impresionanta in tolba anilor… nu-i de colo!
    Internetul are multe lucruri bune, dar trebuie avuta si grija si nu ma refer doar la excese care pot varia de la o perioada la alta. Din pacate, in timp ce unii butoneaza tastele de la un an, altii mor si nu stiu ce-s alea si asta va crea o vreme destul de multe discrepante intre oamenii unei aceeasi societati (am zis aceeasi ca prin alte parti sunt oameni care mor de foame… ce sa mai vorbim de calculator).
    si pornind de la ideea asta, cei care avem acces avem si o oarecare putere pe care nu stiu cati o constientizam si cati o si folosim in directia cea buna.

    p.s. pana la 2000 mai avem si eu sper sa nu creasca prea repede ca numar ca deja ma sperie un blog prin care pana si eu sa ma ratacesc 😀

  • Da’ de unde vin ideile la matale? Eu ma strofoc dupa cate una de zici ca fug toate de mine, ca de capra raioasa. Foarte faina analogia plantute omuleti, desi cu oamenii cred ca e putin mai greu :).

    • @Andreea: e mai greu cu oamenii, dar nici cu plantele nu e usor… si la mine a fost ploaie-furtuna si mi-a devastat plantutele… o iau de la capat

  • La Multi Ani! pentru ai tai.

    Imi amintesti de Miyaigi-san din Karate Kid 🙂 El era cu plantele si echilibrul (fizic si interior) 🙂

  • Nebunie cu zenul ăsta, nimic mai ușor, nimic mai greu. Când faci ceva, doar acel ceva să-l faci. Simplu, dar imposibil pentru mine, cel puțin pe moment. 🙂
    Mă gândesc că o să-ți vină și ție bine cifra părinților tăi. 🙂

    • Pentru mine e rar posibil, dar mai e cateodata si tocmai de aceea apreciez starea… atat cat dureaza :”>
      Nu cred ca o sa am parte de cifrele parintilor mei, cum nici ei nu au trait experientele mele… alti oameni, alte drumuri prin viata…

  • La mine internetul a jucat un rol foarte important. Pe sotul meu l-am cunoscut cu ajutorul internetului. Eu eram in Tg-jiu, el in Bucuresti. Dupa ce m-am mutat in Bucuresti el a lucrat mult in Franta. Acum comunicam prin skype, ne despart 2000km. Suntem casatoriti de aproape 12ani.
    In timp ce vorbesc cu el intru pe fb si pe bloguri. Asa am cunoscut cateva persoane speciale cu bloguri: Liliana Mihai, Mihaela Salajan, Aliceee, Larisa Tais, Raluca Caranfil, Lucia Zoltoreanu, Mihaela Codreanu si pe tine. Va urmaresc zilnic. Nu tot timpul apuca sa va scriu. Dar dupa ce cultiv relatiile, incerc sa le intretin. 🙂
    Cu una din prietenele de pe fb care locuieste la Paris am reusit sa ma intalnesc de 2 ori la Bucuresti.
    Am cunoscut persoane pe internet cu care am comunicat mai mult si mai bine decat cu oameni pe care ii cunosc de multi ani, cu care locuiesc in acelasi oras…
    Traiasca internetul, skype-ul si cei care au inventat lucrurile astea atat de utile pentru mine!
    Sanatate si inspiratie maxima pentru toate prietenele mele de pe internet!

    • @Corina: nu stiam ca esti gorjeanca (nu stiam asta deja? se pare ca nu…), iar povestea ta e chiar interesanta si avand in vedere ca aveti 12 ani de casatorie inseamna ca v-ati cunoscut in perioada timpurie a internetului 🙂 Multi inainte si daca se poate, cat mai aproape si fizic unul de altul! Stiu ca nu-i deloc simplu cu distantele astea…

      Si eu cred in prieteniile cladite pe internet pentru ca pot fi la fel de solide ca celelalte asta pentru ca unele se bazeaza pe activitati facute impreuna, iar altele pe o empatizare a starilor individuale, iar omul are nevoie de ambele. Si, paradoxal, avem mai mult timp pentru a ne impartasi emotional pe internet decat fata in fata… (sau modul de viata face ca timpul acesta pe internet sa fie mai accesibil…)
      Toate cele bune si tie Corina si tinem legatura 🙂

  • …pe Dorel, prietenul meu, as putea sa-l sun si in miez de noapte…si daca poti sa crezi, prima data cand me-am intalnit mai aveam putin si incercam si o batalie…intre noi!..

  • La multi ani fericiti in continuare alor tai! …chiar daca este cu putina intarziere.

    Asa cum spune si Corina mai sus si la mine internetul a jucat un rol important. Imi amintesc de inceputul relatiei mele cu Andrei,sotul meu, cand el locuia in Franta si eu in Romania. Ne petreceam aproape fiecare seara pe messenger/skipe. Nu stiu ce tot vorbeam, dar subiectele nu se mai terminau. Si uite asa s-a scurs un an si jumatate, cu scurte revederi doar, aici sau acolo. Acum ma gandesc ca daca internetul nu ar fi existat, nu stiu daca am fi existat astazi “noi”.

    Acum, imi petrec aproape in fiecare seara in fata skipe-ului, vorbind cu mama. Inainte sa plec nu avea nici o treaba cu astfel de programe, insa usor usor a invatat. Sa ne putem vedea si auzi, chiar si virtual, e mare lucru.

    Categoric si inaintea internetului oamenii comunicau, numai ca acum parca comunicarea este mult mai usoara si “distantele” dintre noi sunt ceva mai mici.

    • Multumesc frumos Larisa.
      Nu-s putine povestile de dragoste care au la baza internetul. Unele au putut continua si in realitate, altele nu, n-au trecut testul… dar chiar si din cele esuate putem invata multe despre noi insine.

      Comunicarea cu parintii sau prietenii s-ar fi produs si doar prin telefon, insa faptul ca te si vezi aduce un mare plus unde mai pui ca e si comod, nu trebui sa te deplasezi de-acasa. Pe de alta parte si mintile incep sa se deschida si sa fii plecat din orasul natal sau din tara nu mai e asa o chestie majora. Chiar si cu internetul greu e totusi pentru iubiti si iubite, pentru parinti si copii inca mici, pentru copii si parinti batrani pentru ca aici dorul si grija au nevoie de mai mult decat sa te vezi, sa te auzi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *