Oameni şi personaje: Bovary versus Slavomir

Ultimele două cărţi citite s-au bătut cap în cap, prima fiind în mare despre femei, a doua despre bărbaţi, prima despre laşitate, a doua despre curaj, prima despre nimicurile vieţii care ajung să distrugă viaţa, a doua despre curajul care te sustrage morţii. V-am făcut curioşi?

Cărţile sunt:

Prima: Doamna Bovary, ficţiune, autor: Gustave Flaubert, scriitor francez.
A doua: Întoarcerea acasă (engl. The Long Walk), autobiografie, autor: Slavomir Rawicz, soldat polonez

Prima. Mă bucur că n-am citit Madame Bovary în adolescenţă. Atunci n-am făcut-o pentru că nu suportam franceza şi orice avea legătură cu asta, iar acum mă bucur pentru că aş fi risipit bogăţia psihologiei feminine pentru care nici cei 31 de ani ai mei şi nici iubirile mele nu-s destule spre a înţelege pe deplin.

Pe scurt: Emma, o femeie tânără, se mărită fără să iubească sau crezând că iubeşte. În căutarea disperată a dragostei şi a moftului, ea se va pierde cu totul pe sine de-a lungul unor etape lente şi sigure. În lumea autoimpusă a cochetăriei superficiale şi a idealismului în iubire citit din cărţi, Emma încearcă să clădească experienţe veridice de viaţă pornind de la construcţii bazate doar pe (auto)minciună.

Femeie cu moft şi uneori mândrie, soţie adulteră, mamă denaturată, suflet împărţit între excesele de normalitate şi extreme, Emma Bovary nu este doar un personaj dintr-o carte. Nu mai este pentru că tipologia ei umană transcende în fel şi chip ficţiunea de unde şi popularitatea bovarismului.

O recomand oricărui om, femeie sau bărbat, ajuns cât de cât la o maturitate sentimentală.

A doua. Mă bucur că parcurgând romanul autobiografic al unui om cu o voinţă fantastică îmi recunosc apetitul pentru romanul de război, de aventură umană, realistă (nu fantasy) şi-mi subliniază ideea că în fiecare om există resurse fizice extraordinare.

Pe scurt: Un soldat polonez e acuzat de către autorităţile ruse de spionaj şi după episoade de tortură este judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică în ţinuturile reci, foarte reci şi pustii ale Siberiei. Slavomir va evada împreună cu alţi şase deţinuţi şi va ajunge până în India după o călătorie de aproape un an şi mult peste 6000km de mers pe jos traversând nu doar ţinuturi vaste ci şi ierni dure (Siberia), pustiu (Mongolia), deşert cumplit (Gobi), munţi (Tibet, Himalaya) în condiţiile în care supravieţuirea a fost învăţată din mers şi nu inspirată de vreun show tv.

Timpul şi-a pus amprenta asupra amintirilor şi simţi deseori completările din condei ale autorului şi oarecum delimitarea omului care scrie de personajul care merge. Stilul poartă însă seninătatea şi sufletul uşor al celui care cunoaşte libertatea după ce a cunoscut exilul, tortura, tenebrul uman.

O recomand celor care se vaită de felul lor şi celor care se uită mult la televizor, mai ales la emisiuni tembele şi au cam uitat ce înseamnă cu adevărat cuvântul erou de pildă.

_______________

Din punct de vedere literar, prima carte este cea valoroasă, din punct de vedere uman, cea de-a doua. Prima e sortită dezbaterii, a doua e concisă, directă. Ambele m-au pus pe gânduri şi s-au completat pe alocuri destul de interesant cu atât mai mult cu cât le-am şi citit intercalat. De la fragilitatea toanei umane a Emmei Bovary la încrâncenarea marşului spre libertate a soldatului Slavomir n-a fost uneori decât un mic gând distanţă…

În mare, aş recomanda prima carte bărbaţilor şi pe cea de-a doua femeilor. Primii au nevoie pentru a înţelege frământările interioare, alambicate ale femeilor, iar femeile au nevoie de acte curajoase adevărate pentru a delimita moftul de sentimentul care da, există şi înafara cărţilor :)

11 Comentarii

  • Dacă ţi-a plăcut “The long walk” (pe care nu am citit-o, dar a fost suficientă descrierea ta), îţi va plăcea cu siguranţă cartea unui român: Aurelian Gulan – Victime şi călăi (Amintiri din Gulag). E legată de ororile din şi după al doilea război mondial. Mai presus de orice, cartea asta este despre tăria de spirit şi demnitate. Mi-aş dori să am măcar 1% din caracterul acelui om.

  • @Ratza: Multumesc de recomandare, am si gasit un pdf :)

    @Radu: stiu ca sunt ceva discutii legate de adevaratul autor, dar nu prea sunt legate de evadarea si marsul ce a urmat.
    Cand sustii ca-s fapte adevarate conteaza sa fie pe bune mai ales pentru cei care stiu istorie si sunt pasionati de subiect. Pentru restul, si aici ma includ, astfel de carti ma apropie si ma fac sa-mi doresc a stii mai multe, iar asta e unul din rolurile cartilor.

    Merci de recomandarea ta privata, o scriu si aici ca poate se mai inspira si altii: O zi din viata lui Ivan Denisovich, http://en.wikipedia.org/wiki/One_Day_in_the_Life_of_Ivan_Denisovich

  • Totusi a doua nu se stie cat de adevarata e ca poveste.

    Intrebarea e daca cartea si povestea sunt bune, are vreo importanta daca sunt bazate pe fapte reale? In opinia mea are o importanta, mai ales atunci cand sustii/insinuezi ca sunt bazate pe fapte reale.

  • Pe prima o tot vad in biblioteca de acasa si ma tot gandesc daca ar fi cazul sa o citesc sau nu. Pe a doua o tot vad in Carturesti si ma gandesc ca va fi cartea acestei luni pe care o voi cumpara. Imi place cum le-ai pus in paralela si imi plac recomandarile tale. Multumesc, mi-ai deschis putin pleoapele. :)

  • @Ana Maria: The long walk nu e foarte tehnica (in sensul ca nu se insista aspura detaliile istorice sau descriptive) sau foarte dramatica (personajele nu se dau de ceasul mortii desi ceasul mortii ticaie non-stop), ci e concisa si te lasa sa-ti traiesti singur starile interioare vis-a-vis de subiectul relatat.

    @Nami: cred ca Doamna Bovary merita citita dupa 30 si inainte de 40, adica nici prea devreme, dar nici prea tarziu.
    Pe cea de-a doua deja am daruit-o cuiva ca altfel ti-o imprumutam :)

  • Hi hi… cred ca o pot citi si acum pe dna. Bovary. Cat despre cealalta cartulie, imi cam place sa imi cumpar cartile. E placerea mea sa imi cumpar cel putin o carte pe luna. Mai scap si la mai multe din cand in cand. Ce sa-i faci? ;))

  • Noi idei de lectura, bune de pus in practica, pentru ca e atat de usor in minutele de asteptare sa mai arunci o privire pe kindle si sa mai citesti o pagina…si uite asa, pagina cu pagina se face cartea :). 30 de minute aici, 15 minute acolo, am atatea minute de asteptare pe zi incat m-am reapucat de citit ca in copilarie. Si nu imi pare rau.

  • @Mike: e super daca e timp de lectura si nu e dubios sa te apuci de citit la munca 😀

    @Dunia: si eu cred ca as reciti-o, dar nu curand – cred ca as lectura ceva cu o femeie moderna. Idei?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *