La aceeași adresă

Trăim la capătul unor scări și în spatele unei uși pentru care schimbăm uneori cheile, decorul, orașul, chiar și țara. Dar visăm, iubim, scriem la aceeași adresă. Tot ce căutăm prin lume, tot ce supraviețuiește împachetării-despachetării, tot ce ne spunem în clipa plecării-revenirii, tot ce nu putem sacrifica când totul e de vânzare, e acasă al nostru, acela interior, cel mai de preț, dar fără de chirie sau rată.

Nu poți ști cine ești fără să ai un acasă interior, fără să ridici în el cei patru pereți ai gândurilor din târziu de noapte când vezi ceea ce tumultul zilei ți-ascunde. Nici ceilalți nu vor ști cine ești  dacă nu vor vedea în tine un om cu adresă spirituală. În felul acesta, gândiți-vă la un om drag și spuneți-vă cinstit unde-i trimiteți gândul vostru bun, la care adresă îl veți găsi întotdeauna acasă?

Tocmai de aceea pentru mine două dintre cele mai dureroase stări și cuvinte cu putință sunt: dezrădăcinarea și pieirea. Înstrăinarea se produce când din dorința de a te replanta în altă parte smulgi prea multe rădăcini. Când crești legat mai mult de glia din tine decât de cea sub tălpi, atunci străin ți-e doar umbletul, nu și sufletul. Dar când crești legat de glia din tine, ceva puternic te leagă și de glia de sub tălpi și poate de aceea, norocoși sunt cei care au aceeași adresă pentru o mulțime de locuri unde se simt acasă!

Îmi sunt mie norocoasă? Da, pe toți demonii mei, da!

Vedere spre Muntii Ciucas.

5 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.