Azi merg cu Micuţa la doctor. Ea e autorul a peste 99% dintre fotografiile de pe acest blog. E o cameră fără pretenţii, dar cu o poveste care se împleteşte atât de mult cu povestea mea şi cu a meetsun-ului încât ne rugăm împreună pentru o boală cu leac. Nu pot spune ce înseamnă ea pentru mine fără să lăcrimez.
Cu ea am ieşit din casă.
Mi-a făcut prieteni.
Mi-a descoperit muntele.
Mi-a amintit că viaţa merge înainte.
A născut mii de poveşti.
Mi-a însoţit cuvintele, paşii.
Mi l-a arătat pe El…
Am tremurat împreună, ne-a plouat, ne-a ars soarele, am făcut condens sub aceeaşi pelerină.
Ne-am lovit de stânci.
Ni s-au terminat bateriile, ne-am reîncărcat.
Acum ea are un punct negru, cel mai probabil pe senzor, eu am o strângere de inimă. Nu ne va opri asta. Nu ne vor opri o mie de puncte!
Pentru tine, Micuţa mea dragă, iartă-mă, dar nu promit că nu mai fac!
p.s. Scriu undeva în filmuleț, pe la final, că punctul e în stânga. E în cealaltă stângă, adica… dreapta.
Update: Am fost şi… ne-am lămurit. Punctul e pe senzor, trebuie demontat tot aparatul şi ne costă cam mult pentru ce putem plăti acum înainte de concediu…
Am fost sfătuite să continuăm să facem poze cu mare grijă la încadrare, dar şi la lovituri, umezeli şi alte traume. Noi ne-am gândit că tot vom veni la tratament într-o zi cu soare, mai ales dacă ne mai ies şi alte puncte negre între timp. Tot noi nădăjnuim să fie totuşi singurul punct, ba chiar să dispară de la sine aşa cum a şi apărut, dar suntem nişte naive amândouă. Puternice, ce-i drept.
Update: 10 aprilie 2012. Punctul a dispărut. Probabil gunoiul s-a mutat în altă parte. Între timp mi-am luat un aparat nou, Domnul G, iar Micuţa va fi dăruită spre bucuria, sper eu, a două fetiţe.
Felicitari. 🙂
Stiu prin ce treci, cunosc sentimentul. Pentru mine viata nu inseamna nimic fara „Micuta”… e doar un desert al inimii…
In afara de lucrurile, pe care sunt sigur ca le vei rezolva, trebuie sa marturisesc ca mi-a placut filmuletul foarte mult. Multe imagini imi starnesc nostalgii cat se poate de placute. 🙂 Bineinteles ca si muzica isi are partea sa de vina 😀
@ Dunia: era sa nu mai dormim deloc de atata grija si munca.
@ Alex: sunt lucruri care ajung sa faca parte din fiinta noastra si asta pentru ca valoarea sentimentala devine inestimabila…
@ Tata Oleg: eu si Micuta am „crescut” impreuna ca sa spun asa. Pana la ea nu mai avusesem un aparat foto al meu. Daca nu era ea, nu ajungeam pe munte. Daca nu era ea nu-l intalneam pe Andrei. Daca nu era ea… dar inca mai e si avem de gand sa ne facem inca multe amintiri impreuna 🙂
M-am emotionat, zau. Dar asta pentru ca ma identific afectiv. Am si eu o jucarie care e de fapt o extensie a mea. Presimt c-o voi schimba curand, cu mare strangere de inima.
Nu sunt omul care sa se lege sentimental de lucruri, iar Micuta nu mai e demult un „lucru” 😀
Asa ca n-o voi vinde, dar nici n-o voi pensiona.
Probabil va deveni ca prietenii vechi: te vezi rar, dar oricand poti suna in miez de noapte.
A, da ! Asa prieten fidel nu se pensioneaza. 🙂
Postarea asta am ratat-o la timpul ei,dar faina poveste ai legat in acest filmulet 🙂