Hazard

Eu cred că romantismul e o chestie de care nu te poţi vindeca…

Eu cred că viaţa se întâmplă în doi…

Eu cred că în două palme se poate strânge toată apa mării la un loc…

Eu cred că o îmbrăţişare e nepreţuită…

Poate că nu e aşa.

Poate că romantismul vine mai târziu sau… niciodată.

Poate că suntem singuri în această viaţă.

Poate că două mâini se pot rătăci una de cealaltă.

Poate că şi îmbrăţişările mint.

de ce-aş înceta să caut? [Foto 1]
In doi. Pietrele si marea

de ce-aş înceta să aştept? [Foto 2]
In doi. Copii la malul marii

de ce-aş înceta să sper? [Foto 3]
In doi. Macii

de ce-aş înceta să îndrăznesc? [Foto 4]
In doi. Randunelele

de ce-aş înceta să fiu eu? [Foto 5]
In doi. Indragostiti la malul marii

…şi mă apucă o fericire ciudată când simt că risc totul pentru o monedă ce încă se rostogoleşte în aer…

______________________
Update: Comentarii deschise. N-am vrut să mi se strice castelul din nisip. Acum puteţi trimite valurile. Nu ştiu dacă a avut timp suficient să se transforme în rocă…

5 Comentarii

  • Ultima fotografie e “Noapte la cort cu mare si luna la 2 Mai” ?? Asa imi pare. Daca e asa, cunosc…aceast fel de “fericire ciudata”. Multa bafta 😉 … si pastreaza-ti inima deschisa

  • Riscul este frumusețea jocului.Părerea mea este că „te apucă fericirea” pentru că simți că vei câștiga. 🙂 Și până la urmă mai frumos este să cauți, să aștepți, să speri, să îndrăznești, să fi tu însăți.
    Numai bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *