MEET the SUN

- Ha! N-ai sa ma prinzi! Eu sunt mai vioaie!
- Ba eu!
- Ba nu! N-ai cum!
- Hm…
- Hai mai bine sa alergam!
- Hai!

Talpi goale prin nisip. Nisipul arde.

- Hai sa spargem pietre acum! Sa gasim in ele aur. Sau mai bine sa vedem nepatrunsul nealterat, neprafuit. Sa luceasca in soare sedimente marunte. Gri, albastre, aurii.
- Nu, nu pietre! Mai bine sa ne aruncam in rau!

Talpi goale in rau. Apa e calda, dar ne adancim in namol. Cand simt atingeri nu sunt alge, sunt raci.

- Hai sa ne rostogolim in iarba! De aici de sus pana acolo jos. Sa stii ca o sa ametim, da?
- Hai, dar tu prima!
- Bineee. Eu!

Ametesc, imi lovesc cand un umar cand celalalt de pamant. Vad cand cerul, cand iarba, cand inchid ochii sa simt doar ameteala. Sau doar intepaturile. Prind viteza.

- Hai nu vii si tu acum?
- Nu mai, nu mai vin…
- Stiam eu, dar tot ma mai dau o data! sic!

- Se face seara tu! Ce-am mai putea face?
- Sa ne urcam in copac?
- Da, da! In copacul ala in care ne-am mai suit.
- Hei tu! Ne faci o poza aici sus?
- Hai fa-ne!

Talpi goale pe coaja aspra. Creanga de care ma prind e uscata si plina de licheni. Ce-mi mai plac lichenii! Si muschii! Stiu cateva locuri unde cresc muschi mari, pufosi, cu fire lungi, mai lungi decat cele despre care am invatat la botanica.

- Mai urci?
- Daa, mai urc!
- E cam intuneric, hai jos!
- Nu, nu! Inca un pic… mai faci o poza?
- …
- Stiam eu, stiam eu…

Talpi goale curbate strans pe creanga… Lumina mai e doar in cer. Cu o mana ma tin intr-un echilibru precar, temporar si cad. E atat de mult de sus pana jos. Doamne cate vad cazand! Nici nu incerc sa ma prind. Nici nu incerc sa ma sprijin.

- Esti bine?
- Sunt… sunt…
- Te-ai lovit, te doare? Ai sange pe picior!
- Da? Am?
- Da, of da! Asa faci mereu tu…
- N-am nimic. O sa ma ridic. Lasa-ma, pot si singura!
- Te doare?
- Ce sa ma mai doara? Sufletul e intreg.

E noapte. Talpile goale urmeaza in taina potecile ca niste dare albe. Lumina doar in cer. Albastra. Simt o piscatura pe brat. Pleosc! Pleosc!
- Sa va ia draku de tantari! Si pe mine cu sangele meu dulce cu tot!
- Hai maa o data, hai!

- Hai ca viu, unde ne tot grabim atata??!

RELATED POSTS

• fantezie de toamna am vorbit cu mama la telefon. se mai intampla. era la fantana, strangea nucile. e atat de toamna??! se-auzeau vocile cristaline ale nepotilor mei alergand,...
• fantezie si frizer - Cat? - 2 centimetri? - Sunteti sigura? - Da, tundeti. Ciudat cum unele discutii se pot reproduce intocmai intre personaje diferite, la momente diferite...
• Mesteacanul meu, am albit… Mesteacanul meu s-a nascut intr-un pamant sterp, unde iarba creste rar, iar tufisurile de mure sunt mai mereu galbene si neroditoare. Nu stiu de unde...

1 Comment »

1. 

   Cornel — January 30, 2009 @ 2:08 AM

   Superb. Nu stiu din ce suflet vin aceste randuri. Insa ai scris fix ceea ce gandesc. Ai scris ceea ce am in gand de o viata. Ai scris ceea ce eu nu reusesc sa scriu. Poate parea stupid insa mi-au cazut cateva lacrimi. Nu pentri ca textul tau ar fi de un dramatism ieftin. Dimpotriva. Textul tau mi-a ajuns in suflet pentru ca intr-o zi si eu cadeam dintr-un copac fara sa ma prind de nimic. Din fericire m-a prins un inger :)

Leave a comment

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website

Notify me of followup comments via e-mail

Subscribe for comments RSS feed for comments on this post.