Dulcea mea mare!

prietenilor de suflet

de la malul mării, de-acasă şi de departe


Doar ce ne-am întors dintr-un mic concediu (la ca cărui poveste scriu de zor :D) şi prietenii propun altă plecare: la mare, la 2 Mai!

Oh, da, vreau! dar… nu e prea repede? Mă simt de parcă aş fugi de acasă… Şi ce dacă! Marea… cum poţi refuza chemarea mării??!

Şi am plecat şi mi-au ţopăit fluturaşii în stomac de nerăbdare tot drumul!

Şi am ajuns şi era noapte şi luna era deasupra ei şi m-am auzit oftând: dulcea mea mare!

Şi am plecat să fac poze nocturne cât îmi soseau porţiile de hamsii marinate şi prăjite comandate la Micul Golf…

luna pe ape in micul golf din 2 Mai

luna peste ape in micul golf din 2 Mai

Am încercat să scriu şi să încarc o fotografie pe blog, dar pluginul dedicat administrării de pe mobil m-a trădat. Poate mâine! m-am consolat.

O nouă zi, aceeaşi mare.

macii şi marea

macii şi marea

Chiar mă plângeam că anul acesta n-am prea avut parte de maci…

magia culorilor - florile mării

magia culorilor - florile mării

Tot n-am putut posta de pe mobil. L-am închis, l-am uitat în geantă. Marea vrea s-o ţin doar pentru mine. Mă ruşinez.

Am plecat într-un loc retras unde marea e mereu liniştită şi primitoare. Am uitat de mine, am alergat spre ea, m-am aruncat în valurile ei…

pasi la malul marii

un pas, un val

Am râs, am iubit, am ascultat, am stins un dor, am reaprins altul…

femeie in rosu la malul marii

intimitate

La final, valurile şi apusul şterg paşii noştri… dar nu şi bucuria din sufletele noastre. Rar m-am simţit atât de bine!

valuri in soare

valuri in soare

În noapte marea nu se mai vede. Se aude…

rasarit de luna peste mare la 2 Mai

dintre tainele nopţii, doar marea...

7 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *