Dintr-o duminica in alta

Am descoperit ca timpul trece oricum. Acest ORICUM e sentinta pe care viata mi-o da razand cinic. Imi aminteste ca m-am deplasat din punctul A intr-un punct B si ca de-alungul traiectoriei mi-am pierdut din arme si din incredere. In schimb am primit dreptul de a-mi trai propria viata. Si nu oricum!

Imi place Soarele. Stie sa invadeze fiecare colt si sa-mi arate toate imperfectiunile suprafetelor pe care le descopera. In sfarsit lucrurile capata adevarata lor fata: patata, pistruiata, imperfecta. La atingere ar trebui sa simti striatii, dar ochii s-au invatat sa ne pacaleasca degetele. Nu e singurul simt care ne orbeste.

Tot el Soarele e cel care-l creste pe Benji (ficusul). Vad in fiecare zi frunzulite vii si imi amintesc ca si eu si copacelul meu suntem in crestere. Nu stiu cand vom atinge tavanul, dar amandoi avem nevoie de apa si lumina. Si din cand in cand de-o fereastra deschisa ca sa respiram aerul Universului, sa ne integram cu el, in el…

Dupa toate acestea nu-mi ramane decat sa simt fericirea invadandu-ma! De ce naiba vorbesc despre fericire cand ea nu vorbeste cu mine?
Pentru ca am ramas amandoua ca doua siluete subtiri de fantoma.
Eu inspre ea, ea intoarsa-nspre perete.
Soarele ne alatura umbrele pe acelasi zid.
Pana la apus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *