Cortul – căsuţa mea din debara

Rezistă ploilor, dar un potop zdravăn m-ar speria un pic.
Încă nu m-a nins în ea, dar i-aş face temelie din zăpadă.
Devine uriaşă când mă ghemuiesc într-un colţ de frig.
E un adevărat cuptor când soarele se revarsă asupra ei.
Nu intru niciodată încălţată, iar uşa o închid doar c-un fermoar.
Când se împarte la doi devine şi mai frumoasă.
Încă n-am ajuns împreună la mare, dar mă emoţionează doar gândul răsăritului pe plajă.

Şi când o visez, mă văd ieşind afară desculţă, iarba e plină de rouă, zarea e plină de munţi.

_____________________________________
PA-ul merge şi către Călin Hera şi etapa VIII a concursului AutoPArtret: Casa din vis.

8 Comentarii

  • @Cristi: este, dar trebuiesc respectate niste reguli pentru a simti cu adevarat natura din jur si nu muzica vecinilor de cort. Daca insa e de chitara, e altceva…

    @Alice: Ocaziile se mai si cladesc.

    @Nea Costache: Cu un sac de dormit potrivit anotimpului, se doarme bine la cort oricand. Nu mi se pare nimic mai placut decat sa stii ca intre tine si munte e doar o fasie de panza…

  • Eu am fost cu cortul și la mare… La munte va fi întotdeauna mai frumos. Vorba ta, nimic nu se compară cu sentimentul că între tine și munte este doar o fâșie de pânză. Pentru mine, sentimentul că o fâșie de pânză mă desparte de “fauna” litoralului românesc nu este unul prea frumos.

  • Cat de frumos ti-ai descris casuta din debara. Tare mi-e dor de o iesire cu “casuta mea din debara”. A cam stat singurica in ultima perioada :(

  • @Andrei Badea, Irina: daca ne dorim sa gasim cu adevarat un colt linistit, il vom gasi. Chiar si pe malul marii. Sau pe malul unui lac, unui rau. Trebuie doar sa rupem amortirea si sa evadam. In tacere. Pâş-pâş…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *